Guvernul cere acordul CE pentru a şterge datoriile Institutului Cantacuzino

F.A.
Ziarul BURSA #Companii #Sănătate / 11 iunie 2015

Guvernul aşteaptă aprobarea Comisiei Europene pentru a acorda un ajutor de stat Institutului Cantacuzino, prin ştergerea tuturor datoriilor, a anunţat premierul Victor Ponta, precizând însă că trebuie elaborat şi un plan astfel încât institutul să nu mai acumuleze datorii după acest moment. Domnia sa a spus: "Avem proiectul de ordonanţă privind acordarea ajutorului de stat pentru Institutul Naţional de Cercetare-Dezvoltare Cantacuzino. Deci, în primul rând, ştergem toate datoriile şi pornim de la un moment T 0. Important este să avem şi un plan ca, după aceea, să nu se acumuleze din nou datorii şi să poată să fie pus în funcţiune şi să-şi exercite rolul absolut strategic şi naţional şi de mândrie, până la urmă, naţională pe care-l are Cantacuzino. Important este că ştergem datoriile".

Potrivit Mediafax, Victor Ponta l-a întrebat pe ministrul Educaţiei şi Cercetării, Sorin Câmpeanu, dacă a fost notificată Comisia Europeană cu privire la acordarea unui ajutor de stat, iar acesta a răspuns că proiectul de ordonanţă de urgenţă este în primă lectură. "Ştiu că e în primă lectură, dar zic, urmează să primim şi aprobare de la Comisia Europeană în aşa fel încât să fie foarte clar că putem să facem acest lucru".

Surse oficiale susţin că Guvernul va acorda Institutului un ajutor individual de salvare, conform principiului "prima şi ultima dată", care va însuma în total aproximativ 10 milioane euro. Potrivit surselor citate, ajutorul de stat va consta dintr-un împrumut de 35 milioane lei şi în anularea obligaţiilor fiscale administrate de ANAF, cu excepţia celor principale cu reţinere la sursă.

Ajutorul de stat va fi acordat pe o perioadă de 6 luni, interval în care Institutul Cantacuzino va fi obligat să prezinte un plan de restructurare.

Institutul Cantacuzino, care se număra printre cei mai apreciaţi producători de imunologice din lume, şi-a început declinul în februarie 2010, după ce Agenţia Naţională a Medicamentului (ANM) i-a retras autorizaţia de punere pe piaţă a produselor injectabile, inclusiv a vaccinurilor, întrucât îi expirase standardul de bune practici de fabricaţie. În aceste condiţii, unele programe naţionale de imunizare au fost blocate timp de mai multe luni, iar autorităţile au fost obligate să importe vaccin.

În urmă cu trei săptămâni, liderul sindical Monica Bălteanu declara că Institutul Cantacuzino nu va produce vaccin antigripal nici în sezonul 2015 - 2016, chiar dacă, din 2013, are autorizaţii de fabricaţie şi de punere pe piaţă pentru acest produs, întrucât are conturile blocate.

În octombrie 2014, Institutul Cantacuzino a fost trecut în coordonarea Ministerului Educaţiei, din cea a Ministerului Sănătăţii.

În 22 ianuarie 2015, a fost semnat Memorandumul pentru reorganizarea Institutului Cantacuzino, care prevede ştergerea datoriilor către ANAF şi denumirea activităţii de sănătate publică drept serviciu de interes economic general, însă unitatea are în continuare conturile blocate.

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
danescu.ro
boromir.ro
Mozart
Schlumberger
arsc.ro
domeniileostrov.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

18 Dec. 2024
Euro (EUR)Euro4.9755
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7397
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3041
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină6.0232
Gram de aur (XAU)Gram de aur403.6495

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
petreceriperfecte.ro
novaplus.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb