Guvernul nu şi-a plătit datoria către "Bechtel"

F. A.
Ziarul BURSA #Companii #Construcţii / 12 iulie 2010

Guvernul nu a alocat banii pentru plata integrală a datoriilor de peste 900 milioane lei către compania "Bechtel", în contul execuţiei autostrăzii Braşov-Borş, astfel că finalizarea ultimilor 10 kilometri ai tronsonului Câmpia Turzii-Gilău este incertă, deşi lucrările continuă.

Pentru derularea lucrărilor în 2010, Executivul a decis să aloce 977,1 milioane lei, în condiţiile în care numai datoriile înregistrate de către Compania Naţională de Autostrăzi şi Drumuri Naţionale (CNADNR) faţă de constructorul american s-au ridicat, la sfârşitul anului trecut, la 903 milioane lei.

"În acest context, până în acest moment nu au fost alocate de la bugetul de stat sume pentru plata în întregime a datoriilor către firma Bechtel, aceasta notificând în numeroase rânduri CNADNR cu privire la reducerea ritmului lucrărilor şi, totodată, la posibilitatea concedierii angajaţilor. Chiar şi în aceste condiţii continuă lucrările pe ultimii 10 kilometri ai secţiunii 2B, Câmpia Turzii-Gilău, dar nu există o certitudine în ceea ce priveşte data finalizării acestora", se arată într-un document al Ministerului Transporturilor redactat în luna iunie, citat de Mediafax.

Pentru construcţia autostrăzii Braşov-Cluj-Borş nu există în prezent un alt tip de finanţare în afara bugetului de stat.

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
fngcimm.ro
danescu.ro
raobooks.com
boromir.ro
Mozart
Schlumberger
chocoland.ro
arsc.ro
domeniileostrov.ro
leonidas-universitate.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

20 Dec. 2024
Euro (EUR)Euro4.9764
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7908
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3538
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.9910
Gram de aur (XAU)Gram de aur401.4137

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

erfi.ro
Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
petreceriperfecte.ro
novaplus.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb