Hambar44, proiectul rezidenţial, îşi deschide showroom-ul pentru public astăzi, 15 februarie. Vizitatorii vor putea înţelege ce reprezintă cu adevărat un trai sustenabil, simţind pe pielea lor experienţa unei case pasive, conform unui comunicat remis redacţiei.
Potrivit sursei citate, ansamblul este format din 12 vile, construite în stil "hambar", un concept arhitectural nou în piaţa imobiliară românească, dar la mare căutare în alte ţări. Având un design cu influenţe nordice, acestea oferă locatarilor simplitate şi eficienţă spaţiului de locuit, este construit doar din materiale 100% naturale, cu nivel de poluare 0.
"În acest proiect am pus foarte mare accent pe sustenabilitate şi eficienţă şi... mult suflet. Sunt genul de locuinţe pe care le vinzi cu inima deschisă, pentru că respectă toate normele de poluare şi eficienţă, reprezentând prin sine o dovadă de respect atât faţă de clienţi, cât şi faţă de planetă. Am adunat o echipă de oameni extraordinari, cu zeci de ani de experienţă în domeniul construcţiilor sustenabile şi am reuşit sa creăm un proiect ce se ridică la cele mai înalte standarde ale pieţei imobiliare mondiale." (Gabriel Focşeneanu, Hambar44)
Pentru a trăi intr-o casă de 130 de metri pătraţi, clienţii vor plăti, în timpul iernii, doar 200 de lei pe lună. Acest cost include încălzirea şi apa calda menajera, fără a face rabat de la confortul propriu.
"Suntem mândri sa o avem în echipa noastră pe Kamila Kaprzyk, arhitect acreditat Passive House, care, alături de arhitectul Ioana Isăilă, inginerii Lucian Holban si Dogeanu Angel, au conturat cea mai eficientă versiune de locuinţă din piaţă. Casele se bucură de o zona de zi spaţioasă si deschisă şi o zonă de noapte practică şi intimă, comunicant eficient cu exteriorul. Izolaţia este făcută la cele mai înalte standarde de eficienţă, pierderile de caldură fiind infime, iar încălzirea se face prin pompe de căldura geotermice cu 0 emisii de carbon." (Gabriel Focşeneanu, Hambar44)
Hambar 44 aduce, în premieră, primul Community Hub din România, incluse într-o suprafaţă comună de aproape 1000mp cu spaţiu verde şi piscină.
"Ultimii ani ne-au făcut pe toţi sa realizăm cât este de important mediul în care trăim, atât din punct de vedere fizic, cât şi emoţional. Una dintre cele mai importante valori pentru noi a fost ideea de comunitate, de familie. Vrem ca locatarii Hambar44 să aibă posibilitatea de a forma o comunitate strânsă şi echilibrată, bazată pe valori comune precum grija faţă de mediu, respectul pentru calitatea propriei vieţi şi pentru societate. Astfel, am creat un spaţiu comun, exclusiv pentru locuitorii Hambar44, în care aceştia pot munci de acasă, organiza evenimente sau în care se pot relaxa pur şi simplu." (Gabriel Focşeneanu, Hambar44)
Mobila din showroom va fi oferita de partenerul proiectului, thehome.ro, care va veni cu solutii eficiente de amenajate si depozitare pentru viitorii locatari, se mai arată în comunicat.