Handelsblatt: "Siemens" şi "Bombardier" negociază fuziunea diviziilor lor feroviare

Ziarul BURSA #Internaţional / 28 iunie 2017

Handelsblatt: "Siemens" şi "Bombardier" negociază fuziunea diviziilor lor feroviare

Concernul german "Siemens" şi grupul canadian "Bombardier" sunt în negocieri preliminare privind fuziunea diviziilor lor feroviare, noua entitate fiind capabilă să concureze mai bine, pe fondul intensificării competiţiei din China, au declarat pentru publicaţia germană Handelsblatt surse care au dorit să-şi păstreze anonimatul.

Propusa societate mixtă, care ar putea valora cel puţin zece miliarde de euro (10,6 miliarde de dolari), ar putea fi creată în acest an, dar ar duce la concedieri într-o industrie afectată deja de pierderea locurilor de muncă, susţin sursele, conform Agerpres.

Negocierile se desfăşoară de câteva luni, iar noua entitate, cu venituri de aproape 15 miliarde de euro (16,8 miliarde de dolari), ar putea concura mai bine cu firma chineză de stat CRRC, ale cărei vânzări anuale depăşesc 32 de miliarde de euro. CRRC se dezvoltă puternic pe pieţele din sud-estul Asiei şi în Orientul Mijlociu.

"Nu este departe ziua în care China îşi va putea vinde produsele în Europa", a afirmat Andreas Mattha, directorul general al Căilor Ferate din Austria (OBB).

Încă nu a fost luată o decizie finală, iar o combinaţie "Siemens" - "Bombardier" va necesita aprobarea autorităţilor de reglementare şi s-ar putea confrunta cu opoziţia sindicatelor, avertizează sursele.

Reprezentanţii "Siemens" şi "Bombardier" nu au comentat informaţia.

Analiştii băncii "Societe Generale" SA au evaluat recent divizia de mobilitate a "Siemens" la aproximativ 7,2 miliarde de euro, în timp ce "Veritas Investment Research" Corp. apreciază că participaţia de 70% deţinută de "Bombardier" la divizia de transport valorează cel puţin cinci miliarde de dolari.

Prin combinarea diviziilor lor feroviare, "Siemens" şi "Bombardier" vor reuşi să atenueze presiunile din partea concurenţilor chinezi, care se extind pe plan global şi ameninţă cota de piaţă a celor două companii.

Luna trecută, "Siemens" a anunţat că va concedia sau va reloca 2.700 de locuri de muncă, ca parte a eforturilor de a-şi moderniza operaţiunile IT şi de a-şi spori eficienţa. Aproape 1.700 de locuri de muncă vor fi desfiinţate în Germania în următorii ani şi alte peste 1.000 vor fi relocate.

De asemenea, aproximativ 9.000 de locuri de muncă ar urma să fie înfiinţate în Germania, iar "Siemens" a dat asigurări că va face eforturi pentru ca persoanele afectate de concedieri să fie reangajate în noile poziţii.

Divizia de mobilitate a "Siemens" produce trenurile de mare viteză ICE, care conectează principalele oraşele germane, tramvaie şi echipamente de semnalizare.

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
danescu.ro
boromir.ro
Mozart
Schlumberger
arsc.ro
domeniileostrov.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

18 Dec. 2024
Euro (EUR)Euro4.9755
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7397
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3041
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină6.0232
Gram de aur (XAU)Gram de aur403.6495

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
petreceriperfecte.ro
novaplus.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb