HCLTech împlineşte cinci ani de activitate în România

D.T.
Companii / 30 martie 2023

HCLTech împlineşte cinci ani de activitate în România

HCLTech anunţă o serie de planuri ambiţioase pentru a-şi extinde operaţiunile în România, potrivit unui comunicat remis redacţiei.

Conform comunicatului, în acest sens, compania va angaja încă 1000 de profesionişti la nivel local pe parcursul următorilor doi ani.

HCLTech celebrează astăzi 5 ani de succes în Romania, iar în acest context se pregăteşte să-şi extindă birourile din Bucureşti şi Iaşi. O treime din cele 1000 de poziţii vor fi deschise pentru absolvenţii facultăţilor de profil, ce vor fi recrutaţi pe baza unor parteneriate cu universităţi româneşti.

În prezent, compania are aproximativ 1000 de angajaţi în România, ce oferă clienţilor globali servicii din zona digitală, software, de inginerie şi cloud. Mai mult, HCLTech a fost desemnată de către Top Employers Institute ca fiind un "Angajator de Top la nivel global" în 2023, precum şi Angajator de Top în România pentru practicile sale în resurse umane, arată comunicatul.

"Investim în a crea oportunităţi pentru pasionaţii de IT din România astfel încât aceştia să urmeze cariere în domeniul tehnologiei. Acum că ne aflăm în pragul aniversarii a 5 ani de HCLTech în România şi ne pregătim pentru următoarea etapă din procesul nostru de dezvoltare, rămânem la fel de dedicaţi dorinţei de a oferi «supercharging progress» oamenilor şi progresul comunităţilor noastre", a menţionat Iulian Păduraru, Country Manager HCLTech România.

Cu aceeaşi ocazie, Excelenţa Sa Domnul Rahul Shrivastava, Ambasadorul Indiei în România, Albania şi Moldova, a declarat: "Ne mândrim cu faptul că HCLTech se bucură de un succes remarcabil în România, după numai cinci ani de prezenţă la nivel local. Succesul HCLTech poate fi atribuit abordării sale centrate pe nevoile clienţilor, capabilităţii de execuţie riguroase, precum şi accentul pe care-l pune pe inovaţie continuă şi transformare digitală. HCLTech a devenit un partener-cheie în piaţa de servicii IT din România".

"HCLTech este un jucător important pe piaţa autohtonă şi suntem convinşi că va continua creşterea accelerată pe măsură ce compania îşi va consolida echipa şi îşi va extinde oferta de soluţii IT la nivel local", a adăugat Alexandra Simion, Associate Consultant, IDC, conform comunicatului.

HCLTech este un semnatar al Cartei Diversităţii din România, ceea ce se reflectă şi în procentajul mare de angajate din companie, respectiv 47% o cifră peste media naţională şi mult peste media globală a sectorului IT. De asemenea, HCLTech oferă în România un program cuprinzător de internship, care pregăteşte studenţii pentru poziţiile entry-level din sectorul IT. Mai mult, compania desfăşoară alături de angajaţii săi multiple proiecte şi iniţiative ESG menite să aibă un impact pozitiv asupra mediului şi societăţii.

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
fngcimm.ro
danescu.ro
raobooks.com
boromir.ro
Mozart
Schlumberger
chocoland.ro
arsc.ro
domeniileostrov.ro
leonidas-universitate.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

20 Dec. 2024
Euro (EUR)Euro4.9764
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7908
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3538
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.9910
Gram de aur (XAU)Gram de aur401.4137

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

erfi.ro
Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
petreceriperfecte.ro
novaplus.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb