Hong Kong-ul va introduce noi infracţiuni la ''securitatea naţională''

J.P.
Internaţional / 12 ianuarie 2022

Hong Kong-ul va introduce noi infracţiuni la ''securitatea naţională''

Hong Kong-ul va introduce o serie de noi infracţiuni la "securitatea naţională", a anunţat miercuri şefa executivului, Carrie Lam, cu ocazia primei sesiuni a Consiliului Legislativ rezervat 'patrioţilor', relatează AFP, citat de Agerpres.

Noua legislaţie, care va cuprinde circa 40 de infracţiuni, va completa legea draconică privind securitatea naţională impusă în iunie 2020 de către Beijing şi care a permis suprimarea oricărei disidenţe în acest teritoriu teoretic semi-autonom.

Legislaţia vizează secesiunea, subversiunea, terorismul şi înţelegerea secretă cu puteri străin, patru infracţiuni pasibile de închisoare pe viaţă.

Şefa executivului a precizat că guvernul său va adopta o legislaţie în conformitatea cu Articolul 23 din Legea fundamentală, mini-Constituţia acestui teritoriu teoretic semi-autonom, care prevede că Hong Kong-ul legiferează în privinţa securităţii sale naţionale.

"Procesul legislativ în legătură cu Articolul 23 face parte din obligaţiile constituţionale şi nu poate fi întârziat mult timp", le-a spus ea deputaţilor.

Carrie Lam, care intenţionează să prezinte proiectul de lege până la sfârşitul lunii iunie, nu a precizat conţinutul acestor noi infracţiuni.

Articolul 23 vizează "trădarea, secesiunea, răzvrătirea şi subversiunea".

El vizează de asemenea să le interzică organizaţiilor politice străine să desfăşoare activităţi politice în Hong Kong şi organizaţiilor politice locale să aibă legături cu instanţe politice străine.

China şi-a impus legea privind securitatea naţională în iunie 2020 în Hong Kong după manifestaţii prodemocraţie masive şi deseori violente care au zguduit acestui teritoriu anul precedent.

Scrisă într-un stil foarte vag, ea a făcut ilegală aproape orice formă de disidenţă şi a remodelat oraşul, considerat altădată un bastion al libertăţilor, după imaginea Chinei autoritare.

Majoritatea personalităţilor mişcării prodemocraţie sunt în prezent în închisoare, au abandonat politica sau au fugit în străinătate.

Infracţiunile la securitatea naţională vizează în mare majoritate persoane care au apărat sau au exprimat opinii politice considerate de acum ilegale.

Legea fundamentală a intrat în vigoare în momentul retrocedării Hong Kong-ului către China în 1997, iar Articolul 23 prevede adoptarea unei legi locale pentru asigurarea securităţii naţionale în fosta colonie britanică.

În 2003, guvernul a fost nevoit să renunţe la punerea în aplicare a acestui Articol 23 în urma unor mari manifestaţii. De aceea, Beijingul a decis în 2020 să impună Hong Kong-ului o lege privind securitatea naţională.

Este puţin probabil ca acest nou proiect de lege local să nu fie adoptat, deoarece Consiliul Legislativ este rezervat "patrioţilor" de când au fost adoptate noile reguli care urmăresc să împiedice prezenţa oricărei opoziţii.

La scrutinul din decembrie, numai 20 din cei 90 de membri au fost aleşi prin sufragiu universal direct, ceilalţi 70 fiind numiţi de comitete loiale Beijingului.

Un colegiu de mari electori stabilit la Beijing va trebui să aleagă în martie un nou şef al executivului. Carrie Lam, al cărei mandat de cinci ani se va încheia în iunie, nu a precizat încă dacă va candida din nou.

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
Gala BURSA 2024
veolia.ro
Apanova
digi.ro
aages.ro
danescu.ro
librarie.net
Mozart
Schlumberger
arsc.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

22 Noi. 2024
Euro (EUR)Euro4.9759
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7742
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3721
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.9774
Gram de aur (XAU)Gram de aur415.3204

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
Mirosul Crăciunului
Teatrul Național I. L. Caragiale Bucuresti
petreceriperfecte.ro
thediplomat.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb