Hoţii cu vardiştii

• (sau cum de s-a-nvechit marxismul)

• Preafericitul Iliescu

O bucurie lăuntrică luminează viaţa lui Ion Iliescu, din ultima săptămână: "Dragi colegi", a spus el la 28 februarie, la reuniunea parlamentarilor PSD, de la Sinaia, "suntem la sfârşitul celor cinci sute de ani de capitalism".

Să admirăm consecvenţa ostilităţii lui Ion Iliescu faţă de capitalism.

Nu ştiu dacă Ion Iliescu este comunist sau socialist, dar satisfacţia cu care anunţă sfârşitul capitalismului este indubitabilă, ca şi marxismul său care este indubitabil.

Ion Iliescu are venerabila vârstă de 79 de ani. Este considerat unul dintre politicienii cei mai importanţi de după Revoluţie şi unul dintre puţinii noştri ideologi ai perioadei.

Dar, ceea ce contează drept consecvenţă marxistă, poate oricând să fie interpretat drept incapacitate imaginativă. Să stai vreo 60 de ani la remorca filosofului german născut cu aproape 200 de ani în urmă, nu înseamnă mare scofală de originalitate. Să te bucuri tu că, uite, capitalis­mul îşi dă duhul, fără să-ţi mai aminteşti că sistemul tău iubit, comunismul (mă rog, "comunismul cu faţă umană" tot aia este), a dat ortul popii, deloc glorios - bucuria asta nu este a unei inteligenţe.

• Falsul Moise

Probabil că, în simplitatea lui, Ion Iliescu presupune că, dacă s-a sfârşit cu capitalismul, atunci urmează să ne întoarcem, cu mic cu mare, la un socialism sau comunism de vreun fel.

Adică, o dată la zece ani, ne bălăbănim dintr-o parte-n alta.

"Vor urma 30-40 de ani de nouă ordine mondială", a mai zis Iliescu şi a precizat: "Eu nu o să mai prind acea­stă nouă ordine mondială. Dar voi o veţi prinde".

Frate, iată-l pe Moise!

Ne-o fi rătăcit el de ne-a venit acru, a prezidat el Caritasul (adică era preşedinte pe atunci) şi Parlamentul lui a respins legea contra Caritasului, o fi chemat el minerii, i-o fi acoperit pe toţi potlogarii din propriul partid, l-o fi graţiat el pe Miron Cosma, dar la sfârşit, na!, Ţara Făgăduinţei! V-am zis eu că tot în comunism ajungem?!

Poanta asta cu "eu nu, dar voi veţi trăi asta", ascunde cevaşilea îndeajuns de penibil pentru un gânditor: anume că, de fapt, habar n-are ce ar trebui să urmeze şi cum.

El a învăţat de la Marx că viitorul comunist este fatal. Atât.

Acum, că pare că istoria i-a dat dreptate, probabil că ar vrea ca PSD să-i cadă la picioare - o, rabi, ţî, ţî, ţî, ce deştept eşti tu!

• Un american sovietic

Desigur, Ion Iliescu nu este original nici măcar în constatarea "sfârşitului capitalismului".

Titlul sub forma interogativă "Sfârşitul capitalismului?" circulă prin lume, deja, de vreun an.

În decembrie 2008, Immanuel Maurice Wallerstein, un sociolog american de la Universitatea din Yale, a sus­ţinut că s-a terminat cu capitalismul. "Capitalismul şi-a atins sfârşitul" - aşa suna titlul interviului său.

Citând teoria lansată în 1925 de Nikolai Kondratiev (economist sovietic în dizgraţia lui Stalin), americanul Wallerstein susţine că ne aflăm în ultima parte a "fazei B"- ciclul profitului speculativ, care succede "fazei A" - ciclul profitului generat de producţia materială. Wallerstein susţine că succesiunea de cicluri nu va mai continua, deoarece capitalis­mul nu reuşeşte "să facă sistem" (este o aluzie la absenţa funcţiei de autoreglare - sociologul se referă la incapacitatea capitalismului să-şi regăsească echilibrul).

• Generaţia 1930

Ce coincidenţă!, Immanuel Maurice Wallerstein este în vârstă de 79 de ani, ca şi Ion Iliescu. S-au născut amândoi la cinci ani după ce Kondratiev şi-a lansat teoria.

Nu ştiu ce-i cu băieţii născuţi în 1930; deşi Wallerstein pare ceva mai subtil, el a fost apretat la aceeaşi curăţătorie ca şi Iliescu.

Mai întâi trebuie precizat că Ilies­cu a uitat ce a învăţat la Harkov despre Marx: "bătrânul Karl" spusese că sfîrşitul capitalismului va fi provocat de activitatea organizată a clasei muncitoare internaţionale.

Voi vedeţi vreo clasă muncitoare internaţională în criza asta?

Eu, nu.

N-o văd nici activă, nici organizată, nici internaţională. Ba, chiar, mie mi se pare că "şi-o ia", că toată criza se sparge în capul "clasei muncitoare". Şi asta se petrece internaţional şi suspectez că, în mod organizat.

Ei bine, îmi vine destul de greu să imaginez cum trecem noi la comunism dându-i clasei muncitoare o leapşă usturătoare.

• Hipnoza modelului

În al doilea rând, să observăm că şi Iliescu şi Wallerstein sunt sclavi ai prejudecăţii marxiste despre "modelul care se impune în lume", organizările succesive - comuna primitivă, sclavagismul, modul de producţie tributal, feudalismul, capitalismul şi comunismul.

Marx funcţionează hipnotic. Şi asta numai şi numai pentru că era un tip normal, care-şi argumenta logic tezele. Marx a învăţat şmecheria asta de la Hegel, marele profesor de şmecherii (până şi geografia, Hegel a băgat-o în triada teză-antiteză-sinteză).

În lumea asta, când vii cu o chestie logică, rupi gura târgului şi te pomenesc şi strănepoţii de tipul lui Iliescu şi Wallerstein.

• Civilizaţia oribilă

Mă gândesc să vă rup şi eu gura, nu-i mare brânză.

Observaţi că niciodată, un model de organizare social-economică nu a ocupat întreaga planetă. Astăzi, încă, simultan cu capitalismul generalizat, stăruie comunităţi omeneşti organizate ca în comuna primitivă. Aud că, în China, ar exista zone de sclavagism pur (în zona Tibetului, dacă nu mă înşel). Dar feudalism mai avem şi prin unele comunităţi săteşti din România. După cum avem comunism nu în Cuba, ci în comunităţi din Israel şi Spania.

Care-i poanta?

Poanta este că dominaţia unui model este o aiureală; în funcţie de condiţii, un anume tip de organizare este potrivit unei comunităţi, la un moment dat, iar "misionariatul civilizator", adesea, nu este decât o mizerabilă agresiune a majorităţii asupra minorităţii. Nu de puţine ori, noţiunile abstracte de "democraţie" şi "civilizaţie" funcţionează drept pretext şi justificare pentru crime oribile şi pentru confiscarea de bogăţii.

• Marx, autor de science-fiction

Stereotipul băieţilor ăstora în vârstă de 79 de ani, căutarea asta nemărturisită şi apotentă a "modelului" pentru lumea întreagă nu este decât reflex al poftei de potenţă.

Aşa l-au înţeles ei pe Marx, inventatorul modelării: modelul - instrument al puterii, cu mici pierderi colaterale în umanitate.

În realitate, Marx nu şi-a luat decât micul dejun în capitalismul de acasă (să nu uităm înapoierea Germaniei în raport cu Europa secolului al nouăsprezecelea). La gustare, era deja în Anglia, dar lunch-ul nu l-a apucat. Marx era un scriitor de science-fiction, scrierile lui sunt, de fapt, vizionare. El descrie şi explică ceea ce încă nu văzuse. De altfel, a citit "Cinci săptămâni în balon" şi "De la pământ la lună", pentru că nu era decât cu zece ani mai bătrân decît Jules Verne.

Marx a luat contact doar cu "faza A" a lui Kondratiev, ciclul profitului obţinut din producţie. Modelul lui este perfect, este minunat, dar vremea a mai trecut iar speculatorii "fazei B", greu de imaginat la 1850, i-au învăţat modelul şi-l folosesc drept pretext.

Dacă în 1865, când a scris-o Jules Verne, "De la pământ la lună" era ditamai parascovenia, anul acesta se împlinesc, deja, exact patruzeci de ani de când Armstrong a păşit pe lună.

Marx este valid, nu i se poate nimic reproşa. Şi Newton este valid, nu i se poate nimic reproşa. Doar că Einstein este mai larg şi-l include pe Newton.

În acest sens, realitatea l-a învechit pe Marx.

Marx este depăşit de situaţie.

Domnu" Iliescu, domnu" Wallerstein, Marx este depăşit!

Pe toate părţile.

• Principia Mathematica

Am să explic ce cred eu şi de ce susţin că-i depăşit.

Aţi observat cât de mult s-a dezvoltat logica şi matematica? De la Bertrand Russel şi Alfred Whitehead, trecând prin Alfred Tarski şi Kurt Gödel, până la Jaako Hintikka, matematicile şi-au conturat statutul şi au îmbrăcat nu numai lumea cunos­cută, ci şi a creat virtuale.

Nu există teorie fără structură matematică şi logică, iar aplicaţia generalizată a computerelor probează asta.

Între realităţi, finanţele sunt primele matematizabile (pentru că lucrează cu semne ale valorii, iar nu cu valoarea însăşi), iar aplicaţia este cu atât mai ispititoare, cu cât se lasă cu "mălai".

În aceste condiţii, vreţi să spuneţi că actuala criză financiară, nu a fost calculată ?! Vreţi să spuneţi că echipele de experţi de mare clasă ale organismelor financiare internaţionale, ale G20, OECD, Banca Mondială, dar şi ale marilor bănci stăpânind lumea, başca FED - da, vreţi să spuneţi că băieţii ăştia nu ştiau că lumea o să troznească ?

Haida, de!

Mi s-a întâmplat să parcurg câteva din studiile lor - sunt oameni de foa­r­te bună calitate şi mult bun simţ. Nu aveau cum să nu ştie ce pericol provoacă multistratificarea derivatelor financiare.

• Ai carte, n-ai parte

Nici nu-ţi trebuie multă carte ca să sesizezi că, de pildă, listarea acţiunilor unei burse, la cota bursei, este o porcărie autoreflexivă, care nu se poate termina decât în isterie şi crah.

Şi cu toate astea, Londra se autolis­tează şi New York se autolistează şi toată lumea se autolistează sau vrea să facă asta pentru că dacă Londra şi New York fac asta, atunci trebuie toţi să ne tâmpim şi să ne tragem gloanţe-n cap.

Cum de Securities and Exchange Commission a permis asta ? Cum de a acceptat sofisticarea, în asemenea măsură, a instrumentelor derivate ? Cum de toate comisiile de supraveghere ale pieţelor de capital din lume au devenit atât de tolerante în faţa unor instrumente financiare, altă dată foarte ţinute din scurt ?

Care este taina?

• Taina este istoria

Securities and Exchange Commission (SEC) s-a constituit în 1934, urmare a marelui crah din 1929 şi a crizei din acei ani. Primul preşedinte al SEC, Joseph Kennedy (tatăl preşedintelui Kennedy) a fost numit în funcţie direct de preşedintele SUA al acelor timpuri, Franklin Roosevelt.

Acestea sunt raporturile dintre SEC şi Casa Albă şi astăzi. Contrar surlelor şi trâmbiţelor, SEC este dependentă politic de Casa Albă. SEC este independentă la mărunţişuri. Când este vorba de granguri, SEC nu-şi ia cătuşele din cui, decât cu aprobare de la Casa Albă.

Aşa funcţionează toate pieţele de capital din lume. "Modelul" american s-a impus. Poţi să ai oricâţi matematicieni, finanţişti şi economişti de geniu, pot ei să fie oneşti, să prevadă toate cataclismele din lume, dacă de la Casa Albă vine verde, se înverzeşte America şi prin contagiune trece oceanul la Londra şi Paris şi de aici în rest, că oricum, din rest, nu mai contează decât Tokio şi Shanhai.

• "Lobby", o relaţie inversă

Cât de importantă este această dependenţă politică a supraveghetorilor pieţelor de capital?

Păi, cam enormă.

Amintiţi-vă de noţiunea de "lobby". Este de ajuns ca nişte isteţi în ale calculatorului să aibă omul lor prin Casa Albă şi ici colo, pe la SEC, pe la FED sau similare.

Susţin scenariul că actuala criză reprezintă hoţie pură. Că hoţia a fost orchestrată cu preşedinţi de ţară şi complicitatea autorităţilor de supraveghere, de-a lungul mai multor ani.

Susţin că actuala criză nu are nici o legătură cu sovieticul Kondratiev, a cărui teorie nu-i decât o diversiune fumigenă ca să nu se zărească hoţia.

Susţin că teoria marxistă conform căreia "istoria tuturor societăţilor cunoscute este istoria luptei de clasă" este depăşită, a fost înţeleasă de hoţi şi funcţionează drept o altă fumigenă pentru proşti.

• Anarhia îi finanţează pe conducători

Hai să reaşezăm "modelul" în logica timpului: clasa muncitoare se luptă cu patronatul, exponenţii lor politici se aşează de-a dreapta, în centru şi de-a stânga, guvernele ges­tionează secundele, iar în spatele tuturor se află... hoţii.

Hoţii ştiu matematică.

Hoţii ştiu finanţe.

Hoţilor nu le pasă de regim politic.

Hoţii sunt apolitici, transpartinici, transnaţionali. Hoţii sunt globalizaţi şi globalizarea îi avantajează.

Ei sunt adevăraţii stăpâni.

Pe ei îi interesează doar cât îi costă să stăpânească. Guvernele, parlamentele, preşedinţiile, sindicatele, băncile centrale (apropos, ştim cu toţii că poţi doborî un regim politic sucind cheia dobânzii). Toate au preţ.

• Hoţi şi ignoranţi

Cât costă Parlamentul nostru? N-o să credeţi, dar un milion de euro cred că este de ajuns pentru o lege importantă. Nici Congresul SUA nu costă mai mult, pentru o lege mică. Experimentul a fost, deja, făcut.

Putem împărţi lumea altfel decât în clase: hoţi şi ignoranţi. Hoţii şi ignoranţii nu-s clase politice, clasele politice îşi pot vedea de treabă în continuare.

Periodic, hoţii îşi trag banii buni, iar ignoranţii rămân cu banii virtuali.

Tot respectul pentru Marx, dar el nu şi-a bătut capul cu societatea în care vardiştii sunt în solda hoţilor.

Spre această organizare, care ne este foare bine cunoscută, înainte!

Vardişti din toată lumea, uniţi-vă cu hoţii!

Oricum, pe mine m-a furat şi capitalismul şi comunismul.