S-au lansat înscrierile pentru cea de-a noua ediţie a programului Seeds for the Future derulat în Bucureşti de Huawei România pentru studenţii pasionaţi de tehnologie, se arată într-un comunicat de presă.
Potrivit sursei citate, ediţia 2022 se va desfăşura în perioada 19-26 septembrie, iar studenţii pasionaţi de ştiinţă şi tehnologie din toată ţara pot aplica aici până pe 5 septembrie 2022. Fie că abia au păşit în anul I sau chiar dacă sunt proaspăt absolvenţi, aceştia se pot înscrie completând formularul de înscriere de pe site-ul oficial. Participanţii la acest program vor fi selectaţi în prima etapă pe baza motivaţiei personale şi a mediei generale de la ultimele studii absolvite. După selecţia iniţială, cei care vor trece mai departe vor avea de susţinut un interviu online în limba engleză cu echipa Seeds for the Future Huawei România. La final, vor fi selectaţi 30 de studenţi din România şi 10 studenţi din Republica Moldova.
Cursanţii din acest an au ocazia să ia parte la ateliere şi prezentări despre industria IT&C, cursuri de public speaking şi leadership, precum şi prelegeri ţinute de profesori şi lideri ai mediului de business românesc despre dezvoltarea inteligenţei artificiale, aplicaţii 5G, cloud computing sau producţia de energie verde.
Pentru a absolvi programul "Seeds For The Future", studenţii vor fi implicaţi în competiţia Tech4Good, unde vor lucra proiecte de echipă având ca temă dezvoltarea unei tehnologii care să răspundă unei probleme sociale importante. Competiţia va testa şi promova dezvoltarea abilităţilor de leadership şi de lucru în echipă, găsind totodată soluţii moderne pentru probleme presante, precum încălzirea globală sau poluarea.
Câştigătorii competiţiei au şansa de a trece la etapa internaţională Tech4Good şi de a participa la Huawei ICT Summit din Grecia, care va avea loc anul acesta, se mai arată în comunicat.