Huawei şi ITU prezintă o bursă comună care contribuie la progresul în domeniul incluziunii digitale

S.B.
Companii / 4 decembrie 2023

Huawei şi ITU prezintă o bursă comună care contribuie la progresul în domeniul incluziunii digitale

Huawei a anunţat că a conectat 90 de milioane de persoane din regiuni îndepărtate din aproape 80 de ţări, datorită parteneriatului dintre companie şi Coaliţia digitală Partner2Connect (P2C) a Uniunii Internaţionale a Telecomunicaţiilor (UIT). Anunţul a fost făcut în cadrul primului raport de progres al Huawei de când s-a alăturat Coaliţiei, anul trecut.

Dr. Liang Hua, Preşedintele Consiliului de Administraţie al Huawei, a făcut anunţul în cadrul Forumului de Sustenabilitate 2023 care a avut ca temă ,,Reuşim datorită tehnologiei: Realizarea dezvoltării durabile". Evenimentul i-a reunit, de asemenea, pe Doreen Bogdan-Martin, secretarul general al UIT, Jeffrey Sachs, preşedintele Reţelei ONU pentru soluţii de dezvoltare durabilă şi comisar al Comisiei ONU pentru dezvoltare de bandă largă, precum şi reprezentanţi ai ministerelor de telecomunicaţii şi ai autorităţilor de reglementare, inclusiv reprezentanţi din Pakistan şi Ghana. Participanţii au analizat modul în care infrastructura digitală poate stimula dezvoltarea durabilă şi poate contribui la construirea unei lumi inteligente mai ecologice şi mai favorabile incluziunii.

,,Infrastructura digitală de ultimă generaţie, cum ar fi conectivitatea şi puterea de calcul, este la fel de vitală pentru stimularea dezvoltării socio-economice ca infrastructura noastră fizică şi la fel ca drumurile. Această nouă infrastructură va fi crucială pentru dezvoltarea durabilă a întregii societăţi. Calculul este un motor esenţial al productivităţii în economia digitală. Implementarea, mai rapidă, a infrastructurii de calcul va contribui la accelerarea tranziţiei digitale în multe industrii şi la promovarea unei integrări profunde a economiei digitale şi a celei reale. Acest lucru poate promova, în continuare, stabilitatea economică globală şi dezvoltarea durabilă", a declarat Dr. Liang Hua.

Completând comentariul lui Dr. Liang, Doreen Bogdan-Martin, secretarul general al UIT, a declarat:

,,Consider că nu trebuie să alegem între tehnologie şi dezvoltarea durabilă. Avem nevoie de ambele! Trebuie să prosperăm împreună cu tehnologia, să construim un viitor digital care să accelereze progresul pentru oameni şi planetă".

Huawei crede, cu tărie, că talentele digitale sunt esenţiale pentru inovaţia tehnologică viitoare. Pentru a promova un angajament digital mai larg şi pentru a dezvolta viitorii lideri, compania a marcat parteneriatul cu UIT prin lansarea unei burse numite ,,Programul de tineri lideri ITU Generation Connect, în parteneriat cu Huawei".

Bursa va fi deschisă pentru aplicaţii la începutul anului viitor şi va avea o durată de trei ani. În fiecare an, 30 de tineri vizionari (cu vârste cuprinse între 18 şi 28 de ani) din întreaga lume vor primi sprijin în proiectele lor de utilizare a tehnologiei digitale pentru a impulsiona dezvoltarea comunităţii.

Jeff Wang, preşedinte al Departamentului de Afaceri Publice şi Comunicaţii al Huawei, a precizat: ,,Noi, la Huawei suntem mândri să colaborăm cu UIT pentru această cauză importantă şi să vedem tineri talentaţi care au un impact tangibil pentru incluziunea digitală în întreaga lume. Sprijinul pe care îl vor primi participanţii include contribuţii financiare pentru proiectele lor, mentorat din partea experţilor ITU şi Huawei şi oportunităţi de a participa la evenimente comune".

,,Prin eforturile comune ale UIT şi Huawei, tinerii vor învăţa, vor contribui şi vor conduce lumea digitală. Digitalul este o condiţie prealabilă pentru accelerarea îndeplinirii obiectivelor de sustenabilitate. Dorim ca tinerii să împingă limitele ecosistemului digital global în evoluţie şi să îşi aducă contribuţiile lor transformatoare. Mulţumesc Huawei pentru acest parteneriat extraordinar şi aştept cu nerăbdare să văd impactul global al acestui proiect inovator", a declarat Dr. Cosmas Luckyson Zavazava, directorul Biroului de Dezvoltare a Telecomunicaţiilor al UIT.

Coaliţia P2C, lansată de UIT, promovează conectivitatea semnificativă şi transformarea digitală la nivel global, acordând prioritate comunităţilor îndepărtate din ţările şi regiunile care nu au acces digital. Huawei a semnat angajamentul global anul trecut, stabilind obiectivele de a aduce conectivitate pentru aproximativ 120 de milioane de persoane din zone izolate din peste 80 de ţări până în 2025. Până în prezent, Huawei a oferit 2.066 de oportunităţi de formare în Cambodgia, prima ţară parteneră P2C a UIT, în colaborare cu ministerele şi universităţile locale.

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
danescu.ro
boromir.ro
Mozart
Schlumberger
arsc.ro
domeniileostrov.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

18 Dec. 2024
Euro (EUR)Euro4.9755
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7397
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3041
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină6.0232
Gram de aur (XAU)Gram de aur403.6495

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
petreceriperfecte.ro
novaplus.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb