"Hyposwiss Danube Tiger", expunere de 21 de milioane euro la BVB

IZABELA SÎRBU
Ziarul BURSA #Piaţa de Capital / 19 ianuarie 2010

"Hyposwiss Danube Tiger", unul dintre cei mai mari investitori străini de pe Bursă după "Julius Baer", are în portofoliu acţiuni listate la Bursa de Valori Bucureşti în valoare de peste 21 milioane de euro, repectiv pes-te 12% din activul net, potrivit raportului de la sfârşitul lui 2009 al fondului.

Cele mai mari deţineri ale fondului elveţian se află la societăţile "Conpet" Ploieşti (simbol COTE) şi "Oil Terminal" (simbol OIL), de 2,86% şi respectiv 2,80%, în sumă totală de 9,54 milioane de euro, valoarea activului net al fondului ridicându-se la finele lunii decembrie la 168,59 de milioane de euro.

Printre expunerile semnificative ale fondului Hyposwiss se mai află şi SIF "Transilvania", cu o pondere de 2,26%, SIF "Oltenia", cu 2,23% şi "Romcarbon" Buzău, cu 2,19%, expunerea pe cele trei ridicându-se la circa 11,3 milioane de euro.

"Conpet" este una dintre cele mai mari companii de pe piaţa Rasdaq după capitalizare, având o valoare de piaţă de 63,09 milioane de euro. În prima jumătate a anului trecut, compania a înregistrat un profit net de 16,5 milioane de lei, cu aproape 50% mai mic decât câştigul înregis-trat în perioada similară a anului 2008.

De asemenea, cele două SIF-uri prezente în portofoliul Hyposwiss sunt printre cele mai lichide acţiuni de la Bursa de Valori Bucureşti, având fiecare active nete totale de peste 385 de milioane de euro.

Portofoliul fondului elveţian este compus 50% din acţiuni tranzacţionate pe bursele din Estul Europei, Austria şi Germania şi restul instrumente cu venit fix.

Cu toate că Hyposwiss avea, la sfârşitul primului trimestru din 2009, obligaţiuni municipale emise de Primăria Bucureşti şi de alte municipalităţi în valoare de 5,8 milioane de euro, potrivit ultimului raport, elveţienii îşi diminuaseră semnificativ expunerile pe obligaţiuni româ-neşti, acestea ocupând iniţial peste 8% din activele fondului.

Anul trecut, unităţile "Danube Tiger" s-au apreciat cu 35,57%, înregistrând astfel cea mai mare creştere din ultimii cinci ani.

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

BURSA

Dosar BURSA - America azi: Izolare, Polarizare, Reconfigurare Globală

Această ediţie specială, publicată sub egida ziarului BURSA, reuneşte într-un volum coerent o analiză aprofundată şi stratificată a celei mai spectaculoase reveniri politice din istoria Statelor Unite ale Americii: al doilea mandat al lui Donald J. Trump

Comanda carte
danescu.ro
arsc.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

10 Apr. 2025
Euro (EUR)Euro4.9772
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.5061
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3426
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.7999
Gram de aur (XAU)Gram de aur450.7054

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
leonidas-universitate.ro
energyexpo.ro
thediplomat.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb