Hyundai Engineering&Construction, interesată să investească în ţara noastră

F.A.
Companii / 26 iulie 2013

Ministrul Delegat pentru Proiecte de Infrastructură de Interes Naţional şi Investiţii Străine, Dan Şova, s-a întâlnit ieri cu reprezentanţii AECOM şi cu cei ai Hyundai Engineering&Construction Co.Ltd, interesate de marile proiecte de interes naţional aflate pe agenda Guvernului României, arată un comunicat de presă.

În cadrul primei întâlniri, cu reprezentanţii AECOM, furnizor global de servicii de asistenţă tehnică, profesională şi de management în domenii precum infrastructură, transport, energie, construcţii, etc., cele două părţi au discutat despre posibilităţile de colaborare în ceea ce priveşte finanţarea şi furnizarea de servicii tehnice asupra proiectelor de infrastructură care sunt incluse în programul operaţional 2014 - 2020.

"Pe fondul dorinţei autorităţilor române de a îmbunătăţi absorbţia fondurilor europene în vederea realizării de proiecte în domeniul infrastructurii rutiere, precum şi dezvoltării acestora, reprezentanţii companiei AECOM şi-au exprimat disponibilitatea de a sprijini aceste demersuri, din perspectiva experienţei acestora în domeniu", se mai arată în comunicat.

Delegaţia sud-coreenă prezentă la întâlnirea cu demnitarul român a fost formată din domnii Song Jin Seoub, vicepreşedinte al grupului nuclear energetic din cadrul Hyundai Engineering&Construction Co.Ltd, Kim TaekWon, vicepreşedinte al diviziei de afaceri internaţionale al aceleiaşi companii şi Hong Key Chung, coordonator de proiecte PPP în cadrul C.R.E.A.M. Romania PPP Aliance.

Potrivit comunicatului, sud-coreenii şi-au exprimat interesul pentru dezvoltarea unor proiecte de investiţii în ţara noastră şi au primit informaţii detaliate despre marile proiecte de interes naţional din partea ministrului delegat, Dan Şova. Astfel, demnitarul român a făcut o prezentare detaliată a proiectelor aflate în portofoliul Departamentului pentru Proiecte de Infrastructură şi Investiţii Străine, punând accent pe cele referitoare la canalul Siret - Bărăgan, autostrada Transilvania şi la reactoarele 3 şi 4 de la Cernavodă.

La finalul întâlnirii s-a stabilit ca un reprezentant al companiei să înainteze ministrului Dan Şova, la sfârşitul lunii august, propuneri concrete de colaborare pentru realizarea unuia sau a mai multor proiecte din cele prezentate astăzi delegaţiei sud-coreene.

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
fngcimm.ro
danescu.ro
raobooks.com
boromir.ro
Mozart
Schlumberger
chocoland.ro
arsc.ro
domeniileostrov.ro
leonidas-universitate.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

20 Dec. 2024
Euro (EUR)Euro4.9764
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7908
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3538
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.9910
Gram de aur (XAU)Gram de aur401.4137

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

erfi.ro
Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
petreceriperfecte.ro
novaplus.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb