Compania braşoveană IAR Ghimbav şi-a dublat afacerile în primele nouă luni ale acestui an faţă de intervalul similar al anului trecut, vânzările crescând de la 29,225 milioane de lei la 60,8 milioane de lei (13,75 milioane de euro), în timp ce profitul companiei a urcat de la 1,25 milioane de lei la 31,60 milioane de lei (7,14 milioane de euro). Veniturile din exploatare au fost de 83,544 milioane de lei, iar cheltuielile de exploatare au fost de 63,404 milioane lei. Firma braşoveană şi-a depăşit astfel ţinta propusă în Bugetul de Venituri şI Cheltuieli aprobat de guvern la mijlocul acestui an. Potrivit site-ului IAR, compania şi-a programat anul acesta venituri de 63,5 milioane de lei (14,3 milioane de euro), deşi cifra de afaceri a anului trecut a urcat cu peste 50% după ce ruşii au invadat o parte din Ucraina. De asemenea, compania şi-a prevăzut un profit net de 2,035 milioane de lei, cu toate că anul 2014 a fost încheiat cu un câştig de peste cinci milioane de lei.
Compania IAR Ghimbav a încheiat anul 2014 cu afaceri de 101,68 milioane de lei (23,1 milioane de euro), cu peste 50% faţă de valoarea de 60,7 milioane de lei pe care şi-o bugetase la începutul anului trecut. Faţă de 2013, cifra de afaceri a urcat de aproape trei ori, de la 35,39 milioane de lei, în timp ce profitul net al societăţii a crescut de circa 3,5 ori, de la 1,66 milioane de lei la 5,71 milioane de lei.
IAR Braşov este una dintre principalele societăţi aeronautice ale României, înfiinţată în urmă cu 90 de ani prin Decret regal. Reînfiinţată în 1968 sub denumirea de "Întreprinderea de Construcţii Aeronautice" (denumire păstrată până în 1991), devine unic producător român de elicoptere prin achiziţia, de la firma franceză Aerospaciale, acum parte integrantă a companiei Airbus Helicopters, a licenţelor de fabricaţie a elicopterelor Alouette III (în 1971) şi Puma (în 1974).
Până în prezent au fost fabricate şi livrate pe cinci continente aproape o mie de planoare, motoplanoare şi avioane uşoare - majoritatea în concepţie proprie, precum şi peste 370 de elicoptere Puma şi Alouette, în diferite configuraţii militare şi civile.
În prezent, compania este concentrată pe activităţi de întreţinere periodică, reparaţii curente şi capitale la ambele tipuri de elicoptere, precum şi pe modernizarea elicopterelor Puma.