Ministrul Agriculturii, Ilie Sârbu, intenţionează să elaboreze, în cel mai scurt timp, o strategie pe fiecare produs alimentar de bază în vederea asigurării necesarului de consum şi exploatării potenţialului de export.
"Vom avea o strategie pe fiecare produs alimentar în parte. Estimez că în maxim o lună vom avea deja elaborate aceste strategii, cel puţin pe produsele de bază", a declarat, ministrul Agriculturii, Ilie Sârbu.
Acesta a precizat că este foarte important să ştim cât produce România dintr-un anumit produs, cât este necesarul, cât ar putea produce şi care este de fapt ţinta pentru fiecare produs în parte.
"Dacă va exista o astfel de strategie vom şti exact unde merită să investim, care sunt costurile şi preţurile de vânzare, dar şi pe ce categorii de produse cu potenţial ne vom putea orienta la export", a precizat Sârbu.
1. vreau sa stiu
(mesaj trimis de d în data de 13.01.2009, 19:38)
domnu sarbu, care-i strategia pentru macrisul de campie?