Instituţiile Financiare Nebancare (IFN) sunt invitate de Fondul Naţional de Garantare a Creditelor pentru Întreprinderile Mici şi Mijlocii (FNGCIMM) să finanţeze IMM-urile, prin intermediul noului program guvernamental de susţinere a întreprinderilor mici şi mijlocii - IMM Leasing de Echipamente şi Utilaje.
Înscrierea în program a început în 15 septembrie şi are ca termen final data de 25.09.2020, iar IFN-urile înregistrate în Registrul Special ţinut de BNR care doresc să se înroleze în program, sunt invitate să transmită FNGCIMM alături de intenţia de înscriere în program, solicitările pentru alocarea de plafoane de garantare în funcţie de nivelul estimat al finanţărilor pe care le vor acorda în acest an, precum şi nivelul costurilor totale pe care le vor aplica, cu încadrarea în limitele prevăzute de program.
Programul "IMM Leasing de Echipamente şi Utilaje" are rolul să susţină IMM-urile, prin acordarea de facilităţi de garantare de către stat sub forma punerii la dispoziţia operatorilor de leasing financiar a unor plafoane anuale de garantare pentru finanţările de tip leasing destinate achiziţionării de bunuri mobile noi sau second-hand necesare realizării activităţilor IMM-urilor, precum şi companiilor afiliate acestora, care au un număr egal sau mai mare de 250 de angajaţi.
Facilităţile oferite prin programul guvernamental sunt de natura subvenţiei de dobândă în procent de până la 50%, subvenţionarea în procent de 100% a comisionului de administrare datorat FNGCIMM şi a comisionului de risc datorat MFP, precum şi garantarea de către stat în procent de 60%, respectiv 80% din finanţările de tip leasing financiar, în funcţie de categoria bunurilor achiziţionate. Valoarea maximă cumulată a finanţărilor garantate care pot fi acordate unui singur beneficiar va fi de 5.000.000 lei, iar perioada şi modalitatea de rambursare a finanţărilor, vor fi stabilite de finanţatori, conform normelor şi reglementărilor interne.
Durata finanţărilor de tip leasing este de maxim 72 de luni, iar avansul solicitat este cuprins între 0% şi 20%, în funcţie de opţiunea beneficiarului, din valoarea de achiziţie a bunului finanţat (exclusiv TVA).
Sunt eligibile pentru acordarea de garanţii în cadrul programului întreprinderile mici şi mijlocii, precum şi întreprinderile afiliate, din toate sectoarele de activitate, cu excepţia domeniilor prevăzute în OUG nr. 118/2020 privind aprobarea Programului de susţinere a întreprinderilor mici şi mijlocii IMM Leasing de Echipamente şi Utilaje.