O lume în care Japonia învinge Germania, iar Arabia Saudită, Argentina. La fotbal! Japonia mai are "sub centură" şi alte isprăvi, cum ar fi victoria asupra Noii Zeelande la rugby, la un campionat mondial, asupra Statelor Unite la baseball, la Olimpiadă, ba chiar şi asupra Chinei, la tenis de masă. Japonia, dacă nu ştiaţi, este ţara aceea care, de departe, întrece pe oricine în materie de investiţii, programe şi cultură vie a tradiţiilor identitare, de la Sumo, trasul cu arcul, caligrafia picturală şi horticultura arhitectuală, pînă la meşteşugul hiperrafinat al olăritului artistic şi formele vechi, tradiţionale, ale teatrului, poeziei, muzicii, ţesăturilor sau artei culinare. Nu mai vorbim despre Monarhie, ca instituţie fondatoare, politică şi social-culturală, ale cărei origini coboară, documentat şi neîntrerupt, pînă la stirpea zeilor întemeietori!
O lume în care războiul şi distrugerile sale pe scară largă nu au adormit pe planetă nici măcar o zi, de mai bine de o sută de ani, iar azi îşi revarsă ororile din nou în Europa, în ciuda a peste jumătate de secol de "construcţie a păcii" bazată pe instituţii globale, pe drept şi justiţie, (ONU), în ciuda a mai mult de un secol de la lansarea politicilor bazate pe dreptul internaţional menite să împiedice şi să elimine pentru totdeauna războiul dintre state.
Mă rog, dacă doriţi, a mai bine de două secole şi jumătate de "visare" intelectuală, articulată conceptual, la vremurile şi condiţiile "Păcii eterne". (Immanuel Kant, Zum ewigen Frieden, 1795).
O lume în care puterea absolută tinde să se impună ca modelul preferat şi de succes al guvernării, indiferent că îşi trage rădăcinile din solul istoric al dictaturilor, ori că parazitează cu succes terenul vast şi mlăştinos al eşecurilor democraţiilor moderne şi post-moderne.
O lume în care somnul raţiunii, la scara unor largi comunităţi şi state-naţiuni, reînvie viguros "reflexe" imperiale, imperialisme, totalitarisme culturale, societale şi politice de toate soiurile, formele şi culorile.
O lume în care banii nu sunt decît o ficţiune, iar activităţile "economice" cele mai profitabile sunt, la mare distanţă, speculaţia, înşelătoria şi furtul. O lume în care pluralul "crize" şi-a pierdut orice sens, pentru că trăim o neîntreruptă, multidimensională şi atotcuprinzătoare Mare Criză, de la economie, la cultură şi mediu, de la dezvoltare la subzistenţă, respectiv supravieţuire.
O lume în care nu doar ni se recomandă, ci ni se propovăduieşte ideologic, respectiv ni impune instituţional, sub ameninţarea sancţiunilor legale, să învăţăm a trăi cu foamea, întunericul şi lipsurile de toate felurile, ca standarde obligatorii de "civilizaţie".
O lume în care un singur om este "proprietarul" a peste 300 de miliarde de dolari, în timp ce mai bine de 4 miliarde de alţi muritori sunt reduşi de "condiţiile obiective" ale istoriei, economiei şi politicii, să îşi susţină traiul cu mai puţin de 1 dolar pe zi!!
O lume în care "capitalismul" a fost învins nu de comunism sau socialism, cum propovăduiau şi sperau Marx, Engels şi Lenin, ci de imperialism. O formă atavică de articulare socială şi politică, (Schumpeter, Zur Soziologie der Imperialismen, 1919), un soi de relicvă istorică a cărei strategie de supravieţuire determină alterarea pînă la distrugere a structurilor capitaliste purtătoare de vectori ai dezvoltării raţionale şi ai progresului social-economic sustenabil.
O lume în care, legal, 6 milioane de oameni pot fi luaţi prizonieri de către autorităţile propriului stat, unii dintre ei "zidiţi" în propriile case sau ţintuiţi în ţarcurile micro zonelor rezidenţiale, păzite cu arma în mînă de "gardienii sănătăţii publice" în numele unor politici bazate pe orice altceva decît pe date, probe şi întemeieri autentic şi irefutabil acreditate ştiinţific. O lume în care asemenea politici şi măsuri au fost copiate cu entuziasm în ţări şi societăţi a căror cultură democratică proclamă valorile universale ale Drepturilor şi Libertăţilor Fundamentale ale Omului, inalienabile şi inviolabile, parte constitutivă a majorităţii întemeierilor constituţionale din ţările Europei şi spaţiului euro-atlantic.
O lume în care ştiinţa, cu prea puţine şi slabe constrîngeri etice, a deschis larg calea "inteligenţei artificiale", fiinţelor bio-cibernetice şi altor tipuri de hibrizi cvasi-umani, pentru constituirea rapidă a unei lumi alternative, "post-umane". O lume în care aceeaşi ştiinţă, scoasă intenţionat de sub controlul oricăror valori şi norme etice, dar pusă să lucreze în folosul "puterii", statale sau non-statale, a unor centre alternative de decizie şi putere, se află într-o cursă necontrolată pentru producerea, testarea de laborator şi testarea pe comunităţi mari de oameni a unor "produse biologice" capabile să determine, în doar cîteva decenii, reducerea populaţiei globului, de la cele 8 miliarde ale prezentului, la doar cîteva sute de milioane de locuitori. Un viitor mult mai "sustenabil" în numele "salvării planetei", ba chiar şi a speciei umane.
O lume total scufundată de mareea ideologiei şi propagandei, nu doar politice, ci şi economic-comerciale, de oceanele producţiilor sub şi contra culturale, cultivînd doar siluirea puterii de înţelegere şi de decizie a individului, respectiv a comunităţilor sale, o lume din care Adevărul, Calea şi Viaţa au cedat locul post-adevărului, adică Minciunii sfruntate, Rătăcirii şi Morţii.
Bun venit în fascinanta, fabuloasa, mirobolanta, intoxicanta şi de neocolit Lume Nouă!