ÎN CURÂND, GUVERNELE VOR LANSA PE PIAŢĂ MAREA DEPRESIUNE 2.0  Recesiune sau catastrofă economică în 2009?

Au trecut mulţi ani de când guvernele şi populaţia au aşteptat cu teamă un nou an. Complet nepregătite pentru deteriorarea masivă a situaţiei economice şi financiare la nivel mondial, băncile centrale şi guvernele reacţionează haotic în faţa evenimentelor.

Planurile de susţinere financiară a industriei auto, anunţate de SUA, Germania, Franţa, Spania şi Suedia, constituie semnalul de avertizare privind modul în care autorităţile percep criza. Acestea sunt gata să risipească fonduri pentru menţinerea unei stări de fapt imposibil de menţinut, în absenţa creditelor ieftine. Situaţia este similară pentru piaţa imobiliară şi sectorul construcţiilor, care au fost considerate scurtături miraculoase către prosperitatea economică.

Ajunse aproape de pragul zero al dobânzii de intervenţie, marile bănci centrale au trecut la tipărirea pe scară largă a banilor. Această "soluţie" nu este doar ineficientă, ci va agrava şi mai mult condiţiile economice. Dacă tipărirea de bani ar fi fost o soluţie viabilă, cum a fost posibil ca, în istoria de mii de ani a omenirii, să nu apară un "Einstein monetarist", care să ne arate calea către prosperitatea perpetuă?

La un an şi jumătate de la declanşarea crizei financiare mondiale, şi după nenumărate avertismente din partea unor personalităţi de talia profesorului Nouriel Roubini, factorii decizionali nu doresc, încă, să vadă adevăratele cauze. Se simt vinovaţi?

Gheaţa a fost spartă, totuşi, zilele trecute, de un oficial de la Banca Angliei. Sir John Gieve, viceguvernatorul Băncii Angliei responsabil cu asigurarea stabilităţii financiare, a declarat pentru BBC că banca nu a evaluat corect starea economiei britanice înainte de declanşarea crizei.

Acesta a mai precizat că banca a fost conştientă de existenţa unor excese speculative în sectorul imobiliar, excese alimentate de "creditarea nebunească", dar nu a înţeles cât de serioasă a fost problema şi care sunt implicaţiile ei pentru restul economiei. Cum a fost posibil aşa ceva? A fost miopie, incompetenţă, încredere oarbă în modele sau calcul politic?

După declaraţiile optimiste din ultimele luni, şi guvernatorul Băncii Spaniei a schimbat partitura. Miguel Angel Fernandez Ordonez a declarat pentru El Pais că "lumea se poate confrunta cu o prăbuşire financiară totală", pe fondul lipsei de încredere de pe pieţe. Din păcate pentru băncile centrale şi guverne, încrederea nu poate fi injectată pe pieţe prin sloganuri patriotice.

Aceeaşi lipsă de încredere în pieţele financiare i-a determinat pe investitori să dezvolte un apetit nemărginit pentru obligaţiunile guvernamentale emise de Statele Unite. Randamentele zero sau chiar negative sunt considerate acceptabile, în schimbul siguranţei şi a returnării principalului la valoarea sa nominală. Noţiunea cheie de "valoare nominală" ascunde adevăratul pericol al acestor investiţii. Poate că Federal Reserve şi guvernul garantează returnarea banilor, dar autorităţile americane uită să precizeze că nu pot garanta şi puterea de cumpărare a acelor bani.

Guvernele din ţările dezvoltate vor constata cu surprindere că s-au angajat într-o cursă feroce pentru atragerea de fonduri, care va face victime colaterale printre ţările în curs de dezvoltare. Despre accesul firmelor private la finanţare nici nu mai poate fi vorba. Şi atunci, de unde va veni redresarea economică?

Kenneth Rogoff, profesor la Harvard şi fost economist-şef la FMI, consideră că "vom vedea o economie mondială în care statul se implică tot mai mult, ceea ce nu este bine pentru dezvoltarea pe termen lung", conform unui articol Bloomberg.

Creşterea datoriei publice în scopul depăşirii recesiunii îl determină pe Vito Tanzi, fost director în cadrul FMI, să prognozeze prelungirea crizei financiare printr-o criză fiscală. "Criza financiară se va sfârşi printr-o criză fiscală", a declarat Tanzi pentru Bloomberg. Populaţia se va confrunta atunci cu impozite şi taxe mult mai mari, iar economia va fi condamnată la stagnare pentru o lungă perioadă.

Profesorul Paul Krugman, laureatul premiului Nobel pentru economie din 2008, consideră că "indiferent de ce va face noua administraţie (n.a. administraţia Obama), trebuie să ne pregătim pentru luni, poate chiar un an, de iad economic", dar îşi manifestă optimismul pentru 2010. De unde vine optimismul profesorului Krugman? De la planul intervenţionist de redresare economică propus de preşedintele-ales Barack Obama. Încrederea sa nu are, din păcate, baze solide. Uriaşele dezechilibre acumulate la nivelul economiei mondiale, ca urmare a politicilor monetare iresponsabile promovate de băncile centrale, sunt mult prea mari pentru a fi corectate de către guverne. Politicile propuse de Keynes, în perioada interbelică, pentru stimularea economică pot funcţiona, în cel mai fericit caz, doar la nivel sectorial şi pentru perioade scurte.

Renumitul investitor elveţian Marc Faber, cel care a prognozat foarte precis prăbuşirea bursieră din 1987, a declarat recent pentru televiziunea Bloomberg că "anul 2009 va fi catastrofic din punct de vedere economic", iar recesiunea globală va dura mai mulţi ani. În viziunea lui Faber, primele semnale ale redresării economice vor apărea, în cazul optimist, după 5 ani, în funcţie de gradul de implicare al statului în economie.

Deşi tonul pesimist al articolului pare să elimine orice urmă de speranţă pentru următorii ani, există mijloace suficiente pentru a trece cu bine de criză. În primul rând, investitorii ar trebui să parieze serios împotriva şanselor de succes ale planurilor guvernamentale de susţinere economică. De asemenea, trebuie să ne amintim permanent că autorităţile nu au "văzut" criza şi este puţin probabil, în aceste condiţii, să descopere un tratament miraculos peste noapte.

În tot mediul economic şi financiar din următorii ani, care va fi marcat puternic de incertitudine, există o variabilă economică a cărei evoluţie va fi, cu siguranţă, "pozitivă": inflaţia. Orice decizie, de consum sau investiţii, trebuie să fie adoptată în scopul menţinerii puterii de cumpărare. Din nou, guvernele nu ne vor ajuta, deoarece inflaţia a fost întodeauna mijlocul prin care acestea au încercat să reducă povara deficitelor şi datoriilor.

Autorităţile vor fi nevoite să recunoască, într-un final, că problemele generate de creşterea excesivă a creditării nu pot fi rezolvate prin noi excese de acelaşi fel, de data aceasta la nivel guvernamental. Până atunci, guvernele din economiile dezvoltate sunt ocupate cu lansarea pe piaţă a unui "joc" nou, Marea Depresiune 2.0, un "software" educaţional care va "vrăji" miliarde de "consumatori" pentru următoarele trei generaţii.

Noul guvern al României nu trebuie să menţină, cu orice preţ, "nava" economică pe linia de plutire în largul unei mări furtunoase. Balastul prea mare nu îi permite acest lucru. Nava poate fi adusă în apropierea ţărmului, prin aruncarea peste bord a balastului reprezentat de cheltuielile publice inutile, şi lăsată să eşueze. Nici măcar o majoritate parlamentară absolută, care ar fi fost obţinută printr-o participare totală la vot, nu ar avea dreptul să îndatoreze generaţiile viitoare şi să le condamne la sărăcie, pentru a acoperi nesăbuinţa economică şi financiară din trecut. După aceea poate începe reconstrucţia.

Notă: Articolul reprezintă punctul de vedere al autorului, nu reflectă sau implică opiniile instituţiei unde acesta îşi desfăşoară activitatea şi nu reprezintă recomandare de investiţie.