"ProfitRomania" este un nou serviciu creat pentru a facilita contactele comerciale, fiind dedicat atît oamenilor de afaceri români şi străini, cît şi tuturor celor care doresc informaţii veridice şi complexe despre mediul de afaceri românesc. Utilizînd conceptele moderne ale IT&C-ului, "ProfitRomania" este un e-market place românesc, o îmbinare virtuală între o bursă de mărfuri şi un tîrg general.
Serviciul are o structură simplă în care sunt incluse următoarele categorii: "Afaceri", "Colaborări", "Finanţări", "Companii", "Vrei să cumperi?", "Vrei să vinzi?", "Contul meu". Înscrierea prezentării şi a datelor de identificare se face completînd on-line formularul de înregistrare. Înscrierea permite afişarea în site a firmei în secţiunea "Companii", existînd disponibile 13 domenii de activitate: agricultură şi alimentaţie, tehnică, lemn şi mobilă, auto, servicii, casă, computere&IT, media şi tipărituri, turism şi agrement, modă, cosmetică şi igienă, sănătate, clădiri şi terenuri.
Pînă în prezent, numărul total de oferte (cereri de cumpărare şi vînzare) înscrise în sistem este de peste 300. Conform statisticilor, în doar două luni de funcţionare, portalul a fost accesat de nu mai puţin de 40.000 de vizitatori. "ProfitRomania" ocupă locul 11 în topul site-urilor româneşti pe segmentul afaceri-comerţ.
Site-ul, creat din iniţiativa "Romexpo" SA în parteneriat cu "Media Services Plus", permite vizitatorilor sau membrilor acestui portal să găsească reunite într-un singur loc informaţii de interes din surse de mare prestigiu precum: "Euractiv Belgia" (provider european de ştiri), "KPMG" (flux info de ştiri, impozite, taxe), "RoBank" (analiza pieţei financiare), Agenţia pentru Întreprinderi Mici şi Mijlocii şi Cooperaţie (statistici, rapoarte şi tendinţe macro-economice), "Delos Credit Info" (rapoarte financiare despre companii româneşti şi structura acţionariatelor, potenţial de afaceri şi de risc).
Pînă la 1 august, înscrierea în sistemul "ProfitRomania" este gratuită pentru agenţii economici care, în 2003 şi 2004, au participat la tîrgurile organizate la Complexul Expoziţional "Romexpo".