ÎN IULIE 2016 MFP a planificat împrumuturi de 3,455 miliarde lei, de la bănci

F.A.
Ziarul BURSA #Macroeconomie / 4 iulie 2016

Ministerul Finanţelor Publice (MFP) a planificat împrumuturi de 3,455 miliarde lei de la băncile comerciale, pentru luna iulie 2016, din care 3,2 miliarde lei prin şapte licitaţii de certificate de trezorerie şi obligaţiuni de stat şi 255 de milioane de lei prin sesiuni suplimentare de oferte necompetitive, aferente licitaţiilor de obligaţiuni.

Sumele vor fi destinate refinanţării datoriei publice şi finanţării deficitului bugetului de stat.

Conform prospectelor de emisiune, MFP va organiza în iulie două licitaţii de certificate de trezorerie cu discont, în valoare de 1,5 miliarde de lei, una în data de 4 iulie, în valoare de un miliard de lei, şi una în 18 iulie, de 500 de milioane de lei.

De asemenea, vor fi organizate cinci licitaţii de obligaţiuni de tip benchmark, cu o valoare totală de 1,7 miliarde de lei, fiecare fiind urmată, a doua zi, de o sesiune suplimentară de oferte necompetitive, cu o valoare de 15% din valoarea iniţială a emisiunii de obligaţiuni, potrivit Agerpres.

În acest an, volumul total al împrumuturilor ce urmează să fie lansate de MFP pe piaţa internă prin emisiuni de titluri de stat este determinat de nivelul previzionat al deficitului bugetar, de 2,8% din PIB (circa 21 miliarde lei), care urmează să fie finanţat în proporţie de 50% de pe piaţa internă şi 50% de pe cea externă, precum şi de nivelul refinanţărilor de titluri de stat scadente în 2016, denominate în lei şi euro, în sumă de circa 38 miliarde lei. Din această sumă, aproape 31 miliarde lei sunt aferente emisiunilor denominate în lei şi şapte miliarde lei - emisiunilor denominate în euro.

Ministerul Finanţelor are în vedere şi atragerea de resurse financiare de pe pieţele externe, într-un volum de 4,5 miliarde euro, în funcţie de evoluţiile şi oportunităţile oferite de aceste pieţe, ţinând cont de nivelul rambursării aferent emisiunii de euroobligaţiuni emise pe pieţele externe, cu scadenţa în iunie 2016, în valoare de 1,5 miliarde euro, precum şi de necesitatea consolidării rezervei financiare în valută la dispoziţia Trezoreriei Statului.

Finanţarea din surse externe se va realiza prin programul MTN, prin emiterea de euroobligaţiuni în valoare de circa 3 miliarde euro şi prin trageri din împrumuturi contractate de la instituţiile financiare internaţionale, în valoare de circa 1,5 miliarde euro.

MFP mai are în vedere emiterea unui volum de titluri de stat pe piaţa internă, în valoare de 48 - 50 miliarde lei, din care 14-15 miliarde lei - certificate de trezorerie şi 34-35 miliarde lei - obligaţiuni benchmark.

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
veolia.ro
Apanova
digi.ro
aages.ro
danescu.ro
librarie.net
Mozart
Schlumberger
arsc.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

21 Noi. 2024
Euro (EUR)Euro4.9766
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7317
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3535
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.9743
Gram de aur (XAU)Gram de aur405.9099

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
Mirosul Crăciunului
Teatrul Național I. L. Caragiale Bucuresti
petreceriperfecte.ro
targuldeturism.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb