ÎN PERIOADA 07.05.2012 - 17.09.2013 Corpul de control al premierului a depus 30 de plângeri penale la organele de cercetare

F.A.
Politică / 3 octombrie 2013

  • document ataşat Nota inf. Plangeri penale CCPM+ministere pt. fapte anterioare 07.05.2012
    apasă aici pentru a descărca.

    Corpul de control al primului-ministru a depus la organele de cercetare penală, în perioada 07.05.2012 - 17.09.2013, un număr total de 30 de plângeri penale, prin care au fost sesizate 228 posibile fapte penale referitoare la fraudele sau neregulile constatate în ministere, autorităţi şi instituţii ale administraţiei publice centrale şi locale, societăţi naţionale, companii naţionale şi societăţi cu capital majoritar sau integral de stat din subordinea, coordonarea sau autoritatea acestora.

    Din numărul total de 30 de plângeri penale, 26 au fost transmise la Direcţia Naţională Anticorupţie (DNA) şi un număr de patru plângeri au fost transmise la Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie (ICCJ), potrivit unui note remise redacţiei.

    La Parchet au fost reclamate nereguli la Ministerul pentru Societatea Informaţională, Ministerul Mediului, Primăria Piatra-Neamţ şi Administraţia Fondului pentru Mediu, Primăria Teişani (Prahova).

    La DNA au fost sesizate nereguli la Agenţia Domeniilor Statului, Poşta Română, Fabrica de Timbre a Poştei, Casa Naţională de Asigurări de Sănătate, Departamentul pentru Românii de Pretutindeni, Institutul de Investigare a Crimelor Comunismului, Autoritatea pentru Achiziţiile Publice, Administraţia Fondului pentru Mediu, Ministerul Sănătăţii, Sala Palatului, Româniafilm, Conpet, Hidroelectrica, Oficiul pentru Drepturi de Autor, CE Oltenia, Administraţia Bazinală de Apă Mureş, RATB, RADET, Ministerul pentru Societatea Informaţională, Ministerul Educaţiei, Conversmin, Metrorex şi instituţii publice implicate în restituirea unui teren din Bucureşti.

    De asemenea, 12 ministere şi departamente conduse de miniştri delegaţi au comunicat că după data de 07 mai 2012 au fost depuse 364 de plângeri penale/sesizări la DNA, la Parchetul de pe lângă ICCJ şi alte structuri teritoriale din subordinea acestora, referitoare la fraudele sau neregulile constatate în aceste instituţii, produse anterior datei de 07 mai 2012. În acest caz, posibilele fapte de natură penală au fost constatate ca urmare a controalelor interne efectuate la nivelul ministerelor sau entităţilor aflate în subordinea, coordonarea sau autoritatea acestora, a controalelor realizate de organele de control specializate (Curtea de Conturi, Agenţia Naţională de Administrare Fiscală etc.), ca urmare a petiţiilor primite, redirecţionate spre competenta soluţionare organelor de cercetare penală, dar şi la solicitarea organelor de cercetare penală.

    Cotaţii Internaţionale

    vezi aici mai multe cotaţii

    Bursa Construcţiilor

    www.constructiibursa.ro

    BURSA

    Dosar BURSA - America azi: Izolare, Polarizare, Reconfigurare Globală

    Această ediţie specială, publicată sub egida ziarului BURSA, reuneşte într-un volum coerent o analiză aprofundată şi stratificată a celei mai spectaculoase reveniri politice din istoria Statelor Unite ale Americii: al doilea mandat al lui Donald J. Trump

    Comanda carte

    PREŢUL SĂNĂTĂŢII

    danescu.ro
    arsc.ro
    Stiri Locale

    Curs valutar BNR

    08 Apr. 2025
    Euro (EUR)Euro4.9772
    Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.5556
    Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3084
    Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.8053
    Gram de aur (XAU)Gram de aur440.1817

    convertor valutar

    »=
    ?

    mai multe cotaţii valutare

    Cotaţii Emitenţi BVB
    Cotaţii fonduri mutuale
    leonidas-universitate.ro
    Teatrul Național I. L. Caragiale Bucuresti
    ccib.ro
    energyexpo.ro
    thediplomat.ro
    Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
    The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
    BURSA
    BURSA
    Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
    The Kingdom of God on Earth
    Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
    Carte - The crisis solution terminus a quo
    www.agerpres.ro
    www.dreptonline.ro
    www.hipo.ro

    adb
    PrevNext
    LuMaMiJoViSaDu
     123456
    78910111213
    14151617181920
    21222324252627
    282930