Agroland Agribusiness (indice bursier AAB) anunţă datele financiare aferente primului semestru (S1) din 2021, încheiat cu o cifră de afaceri de 13,3 milioane lei, în creştere cu 33,4% faţă de aceeaşi perioadă a anului precedent. Profitul net a înregistrat o majorare semnificativă, de 141,9%, şi a ajuns la 795.116 lei. Aceste rezultate confirmă estimările iniţiale ale reprezentanţilor Agroland Agribusiness şi marchează cel mai profitabil semestru din activitatea companiei, care a debutat pe piaţa AeRO a Bursei de Valori Bucureşti (BVB), pe 15 iunie 2021, conform unui comunicat remis redacţiei.
De asemenea, indicele EBITDA arată îmbunătăţirea considerabilă a profitabilităţii activităţii Agroland Agribusiness. Astfel, dacă în prima jumătate din 2020, EBITDA a fost 397.373 lei, în S1 2021 valoarea acestui indicator s-a majorat substanţial, cu 146,99%, până la 981.485 lei. Marja EBITDA, care funcţionează ca un barometru al sănătăţii şi performanţei unei companii, a atins 7,36%, aproape dublul procentului calculat pentru primul semestru din 2020, 3,97%, potrivit sursei citate.
"Evoluţia favorabilă pe care am avut-o în primul semestru al anului se datorează atât strategiei de business orientată către dezvoltare şi inovare, cât şi capitalizării prin intermediul plasamentului privat de acţiuni. Motorul creşterii este cu siguranţă efortul concertat din ultimii patru ani şi jumătate, pentru care suntem recunoscători echipei, partenerilor de afaceri, colaboratorilor şi investitorilor, precum şi Agroland care ne-a fost în permanenţă alături. De remarcat este curba ascendentă a pieţei pe care activăm, vânzarea de inputuri pentru agricultura convenţională şi organică şi tranzacţionarea cu cereale. Acest segment nu doar că nu a fost prejudiciat de criza generată de pandemie, dar traversează o perioadă benefică, încărcată de oportunităţi", a explicat Florin Radu, Director General al Agroland Agribusiness.
Una dintre ariile pe care compania se va concentra în viitor rămâne cea a proiectelor agri-tech, prin incubatorul de business AgTech TM, dezvoltat în parteneriat cu Agroland şi Ascendis. În 2021, contribuţia Agroland Agribusiness a constat în finanţarea, cu câte 10.000 euro, a două dintre cele cinci start-up-uri câştigătoare ale competiţiei.
"Una dintre cele mai importante direcţii de business, pe care o vom urma în următoarele luni, este agricultura ecologică. Plănuim să încheiem cât mai multe parteneriate cu fermieri care cultivă organic sau care se află în diferite etape de conversie către agricultura ecologică. Suntem implicaţi în discuţii pentru a pune bazele unei linii proprii de produse organice. Credem că agricultura ecologică, o tendinţă care se manifestă de mai mulţi ani la nivel global, este agricultura viitorului. Potenţialul mare este dat de schimbarea preferinţelor publicului, către produsele bio", a conchis Florin Radu.
Listarea pe Bursă şi plasamentul privat au impulsionat considerabil activitatea Agroland Agribusiness datorită atragerii de fonduri în valoare de 6 milioane lei, ceea ce a generat o apreciere a valorii companiei la circa 30,4 milioane lei. Fondurile obţinute au fost utilizate pentru accelerarea dezvoltării Agroland Agribusiness, prin intensificarea ritmului şi cantităţilor de inputuri agricole achiziţionate şi comercializate, precum şi pentru crearea unor produse personalizate, după reţete proprii.