Producătorul de sisteme de acoperişuri din ţiglă metalică Wetterbest a înregistrat în primele patru luni ale anului o cifră de afaceri de aproximativ 30 milioane lei, în creştere cu 36% faţă de perioada similară a anului trecut.
La vânzările raportate au participat toate cele trei companii din grup: Depaco (producător de ţiglă metalică, tablă cutată şi sisteme de drenaj), Polnebo (importator de folii, membrane, şuruburi şi ferestre de mansardă) şi Cortina (producător şi distribuitor).
Anul acesta, compania vizează o cifră de afaceri în creştere cu 20% şi obţinerea unui profit consolidat de circa 8 milioane de lei. Totodată, Wetterbest urmăreşte extinderea echipei de la 200 de angajaţi la 240. Recrutările vizează departamentele de producţie, livrări, vânzări şi financiar.
"Anul acesta, cuvântul de ordine este eficienţa. Încă de anul trecut, am demarat un proces de reorganizare a fluxurilor interne. De asemenea, am investit în Warehouse Management System (WMS), care ne ajută să organizăm mai bine stocurile, comenzile şi livrările. Investiţia va avea efecte pozitive atât pentru companie, cât şi pentru clienţi, îmbunătăţind calitatea serviciilor Wetterbest", a declarat Dragoş Irimescu, inginer proiectant şi Director General Wetterbest.
În ceea ce priveşte investiţiile, Wetterbest a alocat aproximativ 2 milioane de euro până la sfârşitul anului, în principal, pentru cinci noi linii automate de ţiglă metalică, borduri şi accesorii pentru drenaj, spaţii de depozitare şi utilaje de ridicat şi transportat de ultimă generaţie.
Wetterbest deţine una dintre cele mai mari capacităţi de producţie de ţiglă metalică şi accesorii din România, prin cele două fabrici de la Băicoi (jud. Prahova) şi Podari (jud. Dolj), conform aceleiaşi surse.