ÎN PROCESUL LEGAT DE PARCUL BORDEI Constanda are dreptul la despăgubiri de aproximativ 165 milioane de euro

F.A.
Ziarul BURSA #Politică / 7 iulie 2011

Constanda are dreptul la despăgubiri de aproximativ 165 milioane de euro

Primăria va face apel

Costică Constanda are de primit, prin decizia Tribunalului Bucureşti, despăgubiri de peste 35 de milioane de euro legat de contractul de schimb pentru terenul şi construcţiile din Satul Francez şi aproape 110 mili-oane de euro reprezentând contravaloa-rea terenului din Parcul Bordei.

Judecătorii Tribunalului Bucureşti au admis cererea înaintată de omul de afaceri şi de soţia sa şi au dis-pus rezoluţiunea contractului de schimb prin care Constanda a renunţat la terenul din Parcul Bordei pentru unul în Satul Francez, părţile revenind la situaţia anterioară contractului, anunţă Mediafax.

Prin urmare, municipalitatea ar urma să îi plătească lui Constanda suma de 109.216.400 de euro, reprezentând contravaloarea terenului situat în Bucureşti, şi delimitat de strada I.V. Turgheniev nr 11-15 şi Bulevardul Aviatorilor nr.110-112.

Instanţa i-a mai acordat lui Constanda suma de 6.417.669 de euro, reprezentând contravaloarea sultei pentru contractul de schimb pentru terenul şi construcţiile din Satul Francez şi, respectiv 29.757.210 de euro despăgubiri conform acestui contract de schimb.

Costică Constanda mai are dreptul la suma de 79.484.625 lei reprezentând dobânda legală aferentă des-păgubirilor. Decizia poate fi contestată cu apel la Curtea de Apel Bucureşti.

Primăria Municipiului Bucureşti precizează că împotriva sentinţei Tribunalului va exercita calea de atac a apelului.

"Precizăm că în momentul de faţă sentinţa nu este executorie, deci suma nu poate fi cerută şi executată silit, calea de atac a apelului suspendând executarea", se arată într-un comunicat al Primăriei.

Reprezentanţii Primăriei mai declară: "Având în vedere caracterul devolutiv al căii de atac a apelului, considerăm că instanţele judecătoreşti, reanalizând mijloacele de probă solicitate de părţi, ar putea schimba în tot hotărârea atacată în sensul respingerii acţiunii reclamanţilor Maria şi Costică Constanda. Totodată, trebuie precizat că Primarul General al Municipiului Bucureşti, Sorin Oprescu, a supus aprobării CGMB proiectul de hotărâre privind aprobarea planului urbanistic zonal din şos. Nordului nr. 114- 140, în cadrul a patru şedinţe de Consiliu din datele 31.08.2009, 25.09.2009 şi 30.09.2 009, anterior formulării acţiunii instanţa a soţilor Constanda, Consiliul General al Municipiului Bucureşti aprobând PUZ-ul în cauză în şedinţa din data de 17.12.2010".

Istoria afacerii Parcul Bordei

Asociaţia Salvaţi Bucureştiul a prezentat, ieri, rezumatul juridic al afacerii Bordei: "Prin deciziile 1324 şi 1325 din 05.09.2003 ale Primarului Băsescu, Tudor Dumitru şi Lincaru Eugen au fost împroprietăriţi cu Parcul Bordei, în schimbul terenului pe care aceştia îl revendicaseră în Satul Francez.

Soţii Constanda au cumpărat ulterior Parcul Bordei de la Tudor Dumitru şi Lincaru Eugen.

Soţii Constanda au solicitat Consiliului General al Municipiului Bucureşti emiterea unui Plan Urbanistic Zonal care să le permită construirea în parc a unui complex rezidenţial. Consiliul General al Municipiului Bucureşti a refuzat, motivând că Planul Urbanistic General prevede destinaţia de spaţiu verde, cu posibilitatea de construire pe maximum 15% din suprafaţa parcului şi numai în scopul păstrării destinaţiei de parc.

Soţii Constanda s-au adresat instanţei, afirmând că refuzul Consiliului General de a aproba Planul Urbanistic Zonal le afectează dreptul la proprietate. Consiliul General s-a apărat spunând că este de competenţă să decidă păstrarea destinaţiei de parc prevăzută de Planul Urbanistic General. Printr-o sentinţă scandaloasă a Tribunalului Bucureşti confirmată de decizia 1146 din 21 iunie 2007 a Curţii de Apel Bucureşti, Consiliul General al Municipiului Bucureşti a fost obligat să aprobe Planul Urbanistic Zonal şi să plătească daune de 17 milioane euro.

Prin Ordonanţa de Urgenţă 114/2007, emisă de Guvernul Tăriceanu pe 17 octombrie 2007 şi publicată în Monitorul Oficial din 22 octombrie 2007, se interzice schimbarea destinaţiei spaţiilor verzi, inclusiv private. Ordonanţa ar fi împiedicat punerea în aplicare a deciziei Curţii de Apel Bucureşti. Parcul Bordei ar fi rămas parc iar Primăria ar fi trebuit să plătească penalităţile de 17 milioane euro.

Primarul Videanu şi Consiliul General se grăbesc însă şi iau o decizie în favoarea soţilor Constanda. Pe 3 octombrie 2007 se semnează un acord între Municipalitate şi soţii Constanda, prin care Municipalitatea primeşte Parcul Bordei în schimbul Satului Francez. Municipalitatea se obligă să acorde soţilor Constanda anumiţi coeficienţi urbanistici în Satul Francez (CUT 3,5, înălţime maximă P+5 = 21 m) iar soţii Constanda renunţă la daunele de 17 milioane euro. Înţelegerea este aprobată prin Hotărârea Consiliului General al Municipiului Bucureşti nr. 270 din 3 octombrie 2007 şi precizată în Hotărârea Consiliului General al Municipiului Bucureşti nr. 5 din 17 ianuarie 2008.

Soţii Constanda propun Consiliului General un Plan Urbanistic Zonal pentru Satul Francez cu CUT de 3,5 dar cu o înălţime mai mare, 28 metri. Planul Urbanistic Zonal este respins în două şedinţe. La o a treia, pe 30 septembrie 2009, proiectul nu este discutat din lipsă de cvorum. 30 septembrie 2009 era ultima dată la care Planul Urbanistic Zonal putea fi aprobat de Consiliul General, după acea dată intrând în vigoare modificarea Legii urbanismului 350/2001 prin OG 27/2008. După această dată, CUT pentru Satul Francez putea fi cel mult 2,4.

Pe 20 ianuarie 2010, soţii Constanda se adresează Tribunalului Bucureşti prin dosarul 2008/3/2010 reclamând că Municipalitatea nu şi-a respectat contractul aprobat prin Hotărârea 5/2008. Solicită anularea contractului şi repunerea în situaţia iniţială (adică proprietatea Parcului Bordei să revină soţilor Constanda, iar Satul Francez Municipalităţii). Întrucât Parcul Bordei a intrat între timp în domeniul public, solicită despăgubiri conform valorii de piaţă a acestuia în 2008. Însumat cu suma iniţială de 17 milioane euro şi cu dobânzi, solicită Municipalităţii 200 milioane euro.

Prin Hotărârea 350 din 17 decembrie 2010, Consiliul General al Municipiului Bucureşti aprobă Planul Urbanistic Zonal solicitat de soţii Constanda pentru Satul Francez, cu încălcarea Legii 350/2001. În mod normal, această Hotărâre ar fi trebuit să lase fără obiect dosarul 2008/3/2010.

Prin decizia pronunţată pe 6 iulie 2011 în dosarul 2008/3/2010, Tribunalul Bucureşti a acordat soţilor Constanda despăgubiri de 160 milioane euro. Decizia poate fi atacată cu recurs la Curtea de Apel Bucureşti."

Comanda carte
danescu.ro
boromir.ro
Mozart
Schlumberger
arsc.ro
domeniileostrov.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

19 Dec. 2024
Euro (EUR)Euro4.9749
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7790
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3324
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină6.0430
Gram de aur (XAU)Gram de aur402.9466

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
petreceriperfecte.ro
novaplus.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb