ÎN SCANDALUL CALITĂŢII ALIMENTELOR DIN CENTRUL ŞI ESTUL EUROPEI Premierul Slovaciei ameninţă cu boicot

A.S.
Ziarul BURSA #Internaţional / 20 iulie 2017

Premierul Slovaciei ameninţă cu boicot

Şeful ANSVSA: "În a doua jumătate a acestei săptămâni vor fi gata rezultatele finale pentru cele 29 de probe prelevate din preparate alimentare din Olanda, Germania şi Belgia"

Ministrul Petre Daea, despre dublul standard: "Eu când cad din pom întâi mă uit dacă am coaste rupte, pe urmă mă scutur şi abia pe urmă încep să zbier, nu zbier înainte"

Premierul Slovaciei, Robert Fico, a ameninţat, ieri după-amiază, că va impune restricţii pentru importurile din alte ţări europene, în urma scandalului calităţii alimentelor vândute în ţările central şi est-europene, printre care se numără şi România, care sunt inferioare prin comparaţie cu alimente similare vândute în ţările din vestul Europei, relatează BBC, potrivit Agerpres.

"De ce aceeaşi marcă de fish fingers conţine mai mult peşte la vecinii din Austria", s-a întrebat premierul Fico.

De asemenea, acesta a precizat că este vorba de o problemă serioasă şi va discuta cu omologii din Cehia, Polonia şi Ungaria.

Dacă Comisia Europeană nu ia nicio acţiune împotriva multinaţionalelor ce comercializează produse de o calitate inferioară, dar cu acelaşi preţ, în ţările central şi est-europene, atunci Fico ameninţă că va introduce restricţii pentru importurile din alte ţări ale Uniunii Europene.

"Trebuie să ne apărăm, nu putem să acceptăm aşa ceva", a declarat Fico.

De asemenea, premierul a atras atenţia şi asupra calităţii inferioare a balsamului de rufe şi a cafelei din Slovacia.

Orice boicot asupra produselor dintr-o altă ţară europeană ar reprezenta o violare a regulilor competiţiei economice din Uniunea Europeană.

Însă premierul slovac a atras atenţia că va fi forţat să acţioneze, dacă problema este ignorată în continuare de către reprezentanţii Comisiei Europene. Ca ultimă măsură, acesta ia în considerare o iniţiativă cetăţenească, care a strâns deja un milion de semnături în Slovacia.

Un oficial european a precizat că va face tot ce îi stă în putere pentru a lupta împotriva alimentelor cu dublu standard din Europa.

La începutul anului, ministrul ceh al Agriculturii s-a plâns că un brand de ice tea are cu 40% mai mult extract de ceai în Germania decât în Cehia.

De asemenea, autoritatea maghiară pentru siguranţa alimentelor a descoperit că o pastă tartinabilă de ciocolată are o calitate superioară în Austria.

Jurnaliştii polonezi s-au întrebat dacă este vorba de un "rasism alimentar" între ţările din Europa.

Deşi companiile sunt libere să comercializeze alimente cu ingrediente diferite în ţările europene, atât timp cât acestea sunt etichetate corect, ele sunt obligate să demostreze corectitudine faţă de consumatori în ţările UE.

Un purtător de cuvânt al executivului european a explicat că dovezile nu sugerează până în acest moment o încercare sistematică a producătorilor şi multinaţionalelor de a comercializa produse de calităţi diferite în ţările din Uniunea Europeană.

Analize la Institutul de Igienă şi Sănătate Publică Veterinară Bucureşti

Şi ţara noastră este afectată de dublul standard al alimentelor.

Ministerul Agriculturii de la noi a anunţat că 29 de probe prelevate din preparate din carne, din lapte, conserve de peşte şi ciocolată din Olanda, Germania şi Belgia au fost înaintate spre analiză comparativă Institutului de Igienă şi Sănătate Publică Veterinară Bucureşti.

Preşedintele Autorităţii Naţionale Sanitare Veterinare şi pentru Siguranţa Alimentelor (ANSVSA), Geronimo Brănescu, a declarat, pe 16 iulie, într-un interviu pentru Agerpres, că în a doua jumătate a acestei săptămâni vor fi gata rezultatele finale pentru cele 29 de probe prelevate din preparate alimentare din Olanda, Germania şi Belgia, susceptibile de dublu standard, dar care vor fi anunţate de ministrul Agriculturii, Petre Daea.

În perioada 19 - 26 iunie 2017, o echipă din România formată din specialişti ai MADR, Autorităţii Naţionale Sanitare Veterinare şi pentru Siguranţa Alimentelor (ANSVSA) şi ai Autorităţii Naţionale pentru Protecţia Consumatorilor (ANPC) s-a deplasat la Maastricht (Olanda), Aachen (Germania) şi Bruxelles (Belgia). Deplasarea s-a realizat ca urmare a scrisorilor transmise de ministrul Petre Daea, omologilor săi din Olanda, Germania şi Belgia pentru realizarea studiului comparativ în ceea ce priveşte produsele alimentare susceptibile de dublu standard.

"În România, în vederea analizării şi depistării eventualului dublu standard în privinţa calităţii alimentelor produse în Vestul Europei, s-a constituit, la finalul lunii februarie a.c., un grup de lucru format din reprezentanţi ai instituţiilor mai sus menţionate. Grupul a realizat, într-o primă etapă, analize de laborator pentru un număr de 175 de produse alimentare (produse din carne, produse din lapte, conserve de peşte, miere albine, legume şi fructe), având ca termen de comparaţie informaţiile declarate pe etichetă de către producători/distribuitori", precizează MADR într-un comunicat.

Pe perioada deplasării au avut loc întâlniri cu oficiali ai ambasadelor din ţările menţionate şi cu experţi/reprezentanţi ai autorităţilor de control din Belgia.

Delegaţia României a prelevat produse alimentare din magazinele care au fost selectate în funcţie de prezenţa lor în statele menţionate şi în România, precum şi de produsele identice care se regăsesc pe rafturile magazinelor din ţările vizate: Lidl - Germania şi Olanda; Kaufland - Germania; Belgia - Delhaize (Mega Image -România).

Potrivit sursei citate, produsele recoltate au fost selectate conform competenţelor de către reprezentanţii ANPC şi ANSVSA, ţinând cont de ingredientele şi declaraţiile nutriţionale ale acestora şi, mai ales, ţinând cont ca aceleaşi produse din ţările vizate să aibă acelaşi producător cu cele comercializate în România.

"Deplasarea s-a încheiat în seara zilei de 26.06.2017, când probele recoltate din Belgia, Olanda şi Germania au fost predate în condiţii optime (refrigerator cu temperatură controlată) către Institutul de Igienă şi Sănătate Publică Veterinară Bucureşti, ce aparţine ANSVSA. După revenirea în ţară, în perioada 28-29 iunie 2017, aceeaşi echipă a efectuat acţiuni de prelevare a produselor identice prelevate din Belgia, Olanda şi Germania, comercializate pe piaţa din România. După finalizarea analizelor de laborator şi emiterea buletinelor de analiză se va întocmi un raport final privind rezultatele studiului comparativ, raport ce va fi adus la cunoştinţa opiniei publice".

După ce a trimis scrisori omologilor din cinci state europene pentru a avea acordul de a preleva probe pe alimente similare cu cele care se comercializează în România, în vederea verificării "dublului standard" al alimentelor, ministrul Petre Daea spunea într-un interviu: "Aştept răspunsul. Eu când cad din pom întâi mă uit dacă am coaste rupte, pe urmă mă scutur şi abia pe urmă încep să zbier, nu zbier înainte. În opinia mea, trebuie să fim foarte exacţi şi în ceea ce facem, dar şi în ceea ce vorbim. Şi consider că am fost exact. Îmi respect aceste principii. După ce vor veni răspunsurile îmi urmez paşii. Nu fac mimic în afara legii şi în afara logicii, nu fac niciun fel de improvizaţie, pentru că ar însemna că sunt un aventurier. Aş putea să o introduc o companie într-o analiză fără a identifica proba de unde am luat-o, cu cine am luat-o, poate fi verosimilă acea probă? Sub nicio formă. Produci dezordine şi interpretări deformate. Cu ce drept, cu ce scop şi cu rezultate? În niciun caz nu va fi un rezultat bun".

La finele lunii februarie, autorităţile de la Budapesta au criticat faptul că Nutella, băutura răcoritoare Coca Cola, ciocolata pudră Nesquick sau sosul de paste Knorr au o calitate inferioară în Ungaria comparativ cu Austria.

De asemenea, la începutul lunii martie, Slovacia şi Ungaria au susţinut că produsele alimentare vândute în Europa Centrală au o calitate inferioară comparativ cu produsele cu etichete similare comercializate în alte ţări şi au cerut, la un summit organizat pe 9 martie ca Uniunea Europeană să denunţe acest dublu standard.

Opinia Cititorului ( 3 )

  1. Astia ne-o trag continuu si in mod pervers (preturi de vest pentru caltate de est) iar oficialul nostru (idiot prin esenta si statut politic) declara ca mai intai se scutura!!

    Suntem atat de prosti,,,,incat aici ne este locul.

    Sa boicotam noi, cetatenii, cumparand exclusiv produse in Romania - daca nu se vand, nu se importa!

Comanda carte
fngcimm.ro
danescu.ro
raobooks.com
boromir.ro
Mozart
Schlumberger
arsc.ro
domeniileostrov.ro
leonidas-universitate.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

19 Dec. 2024
Euro (EUR)Euro4.9749
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7790
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3324
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină6.0430
Gram de aur (XAU)Gram de aur402.9466

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

erfi.ro
Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
petreceriperfecte.ro
novaplus.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb