ÎN TRIMESTRUL AL TREILEA Profitul brut al World Trade Center Bucureşti a crescut cu 54%

F.A.
Companii / 5 noiembrie 2013

World Trade Center Bucureşti (WTCB) a înregistrat un profit brut de aproximativ 470.000 de euro în trimestrul al treilea, în creştere cu 54% comparativ cu perioada similară din 2012, când profitul a depăşit uşor 300.000 de euro, se arată într-un comunicat de presă.

Profitul net a crescut cu 273%, la 221.100 de euro, iar profitul operaţional a crescut cu 26 de procente, de la 570.600 de euro în 2012 la 717.660 de euro în trimestrul III al acestui an.

"Atunci când am preluat funcţia de director general, la începutul lunii iulie, mi-am propus să transform World Trade Center Bucureşti într-un reper pentru mediul de business din România. Rentabilitatea companiei a crescut în trimestrul trei, în ciuda unui climat economic defavorabil, care a afectat piaţa. Suntem abia la început de drum, însă eforturile vor continua, pentru că ne dorim să ocupăm un loc de top în industria hotelieră şi de conferinţe din România", a declarat Cristina Chiriac, directorul general World Trade Center Bucureşti.

Compania se află în insolvenţă din iunie 2011, fiind în administrarea EURO INSOL.

WTCB a realizat în trimestrul trei venituri de circa 2,1 milioane de euro, în creştere cu 15 % faţă de perioada similară a anului trecut, când veniturile au fost de 1,81 milioane euro.

World Trade Center Bucureşti are în portofoliu hotelul de 4 stele Pullman, cu 203 camere, un centru de conferinţe cu 10 săli multifuncţionale, centrul expoziţional Plaza, 11.000 spaţii de birouri, 3.500 mp galerii comerciale şi 2.000 mp de restaurante.

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
Apanova
digi.ro
aages.ro
danescu.ro
boromir.ro
librarie.net
Mozart
Schlumberger
arsc.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

11 Dec. 2024
Euro (EUR)Euro4.9684
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7338
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3533
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină6.0241
Gram de aur (XAU)Gram de aur409.9933

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
Mirosul Crăciunului
petreceriperfecte.ro
novaplus.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb