Înalta Curte este posibil să dea sentinţa în dosarul Băneasa, în care este implicat Puiu Popoviciu

A.C.
Anticorupţie / 19 iulie 2017

Gabriel Puiu Popoviciu

Gabriel Puiu Popoviciu

Magistraţii de la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie ar putea pronunţa, astăzi, sentinţa definitivă în dosarul în care omul de afaceri Gabriel Puiu Popoviciu a fost condamnat în primă instanţă la nouă ani închisoare, în legătură cu asocierea firmei sale, Băneasa Investments, cu Universitatea de Ştiinţe Agronomice şi Medicină Veterinară din Capitală, pentru un teren de 224 de hectare, potrivit unor surse din presă.

La ultimul termen al procesului din 5 iulie, un procuror de la DNA a cerut judecătorilor majorarea condamnărilor date de instanţa de fond pentru inculpaţii din acest dosar, în sensul aplicării unor pedepse orientate către maximul prevăzut de legea penală, conform Stiripesurse.ro.

De cealaltă parte, avocaţii au solicitat judecătorilor desfiinţarea sentinţei date de Curtea de Apel Bucureşti şi trimiterea dosarului spre rejudecare. Aceştia au semnalat faptul că motivarea instanţei de fond este incompletă şi judecătorii nu s-au pronunţat pe infracţiunea de complicitate la dare de mită reţinută în sarcina unora dintre inculpaţi. În plus, avocaţii au arătat că terenul în cauză se afla în proprietate privată şi nu publică, astfel încât nu se poate spune că a fost înstrăinat un bun al statului, se mai arată în sursă.

Potrivit sursei citate, omul de afaceri Puiu Popoviciu a fost condamnat în iunie 2016 de Curtea de Apel Bucureşti la nouă ani de închisoare cu executare, în dosarul în care este acuzat de fapte de corupţie în legătură cu asocierea firmei sale, Băneasa Investments, cu Universitatea de Ştiinţe Agronomice şi Medicină Veterinară din Capitală, pentru un teren de 224 de hectare.

Conform sursei, în dosar, fostul şef DGIPI Cornel Şerban a fost condamnat la doi ani şi şase luni închisoare cu executare, Ioan Alecu, rectorul USAMV Bucureşti, la şase ani de închisoare, Petru Pitcovici, fost şef în Direcţia Generală Anticorupţie din MAI, la doi ani închisoare, iar Mihai Luican, fostul prefect al Capitalei, la un an de închisoare.

Au mai primit pedepse cu executare Ştefan Diaconescu (cinci ani), Andrei Mihai Bejenaru (şapte ani), Gabriel Răsvan Toader şi Ioan Todiraş (câte un an), în timp ce inculpaţii Lizeta Minea şi Gheorghe Petrulian au primit câte doi ani de închisoare cu suspendarea executării pedepsei sub supraveghere, se mai precizează în sursă.

Instanţa a lăsat nesoluţionată latura civilă a procesului penal şi a dispus disjungerea sub acest aspect.

Decizia Curţii de Apel Bucureşti nu era definitivă şi a fost atacată cu apel.

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
fngcimm.ro
danescu.ro
raobooks.com
boromir.ro
Mozart
Schlumberger
chocoland.ro
arsc.ro
domeniileostrov.ro
leonidas-universitate.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

20 Dec. 2024
Euro (EUR)Euro4.9764
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7908
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3538
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.9910
Gram de aur (XAU)Gram de aur401.4137

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

erfi.ro
Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
petreceriperfecte.ro
novaplus.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb