Încă 200 de angajaţi ai SC Koyo România SA, producător de rulmenţi, din municipiul Alexandria, au intrat în şomaj tehnic începând cu data de 1 martie 2009, transmite corespondentul NewsIn.
Numărul lucrătorilor trimişi în şomaj tehnic a crescut, astfel, la 700. Motivul invocat de patronatul japonez la luarea acestei decizii a fost reducerea producţiei de rulmenţi pe fondul crizei economice.
Sindicaliştii nu sunt, însă, de acord cu patronatul. Liderul Sindicatului Independent Rulmentul (SIR), Andrei Tănase, a declarat, azi, pentru corespondentul NewsIn, că măsura a fost luată unilateral de Consiliul de Administraţie al SC Koyo România SA, fără consultarea sindicatului şi contravine prevederilor contractului colectiv de muncă.
"Suntem în criză, dar asta nu înseamnă că fiecare poate să facă ce vrea. În contractul colectiv de muncă este prevăzut că în perioadă de criză, împreună şi de comun acord, sindicatele şi patronatul stabilesc un nou program de măsuri. Dar, patronatul japonez nu se limitează decât să ne anunţe câţi angajaţi nu mai vin la muncă, fără să vină cu un program de criză pe care să-l discutăm", a susţinut Andrei Tănase.