Închideţi România... funcţionează ilegal!

Aşa cum era de aşteptat, în urma crimei de la Crevedia, comentacii de serviciu au tras-o greu pe coarda statului eşuat. Ne-am ocupat de subiect. Nu este cîtuşi de puţin eşuat, doar dedicat altor activităţi decît cele trîmbiţate prin Constituţie şi legi. Altele decît ar vrea propaganda de serviciu a sistemului să ne convingă că îi muncesc zi şi noapte pe "aleşii neamurilor" de prin Parlament şi pe înscăunaţii sistemului de prin mai toate instituţiile şi posturile administraţiei, de la portar la ministru şi de la sectorist la capii "mafiilor" patronate şi mulse la greu de mai marii puterilor oculte care controlează tot ce mişcă în România. Am spus crimă, fără să ezit. Cînd creezi un pericol pentru viaţa cuiva, o faci cu bună ştiinţă, neîntrerupt, în văzul lumii şi fără urmă de reţinere, eşti responsabil pentru eventualele consecinţe. Iar, cînd pericolul s-a materializat şi ai stins viaţa cîtorva zeci de oameni, se cheamă că ai comis o crimă, iar cei care nu te-au împiedicat să o comiţi, deşi aveau datoria şi puterea instituţională să o facă, se cheamă că au devenit complici la crimă. Juridic, nu doar metaforico-literar! După cum se va vedea în curînd, însă, ceea ce este legal nu îi atinge, nu contează pentru deţinătorii puterii. Ei îşi desfăşoară neîngrădit activităţile care îi fac mai bogaţi şi mai puternici cu fiecare ceas, zi şi an care trece, ei îşi satisfac toate "nevoile" şi capriciile după alte reguli.

Peste lege, sub radarul legii sau pur şi simplu într-un teritoriu pe care legea nu îl controlează cîtuşi de puţin. Din acest punct de vedere, ei şi sistemul pe care l-au realizat, pe care-l întreţin şi exploatează la greu au făcut ca mai tot ceea ce funcţionează în România să fie ilegal. Pe scurt, au făcut România un stat ilegal! Dacă nu în totalitate, atunci pe ici pe colo şi anume prin părţile esenţiale! Să le numărăm Coane Fănică, să le numărăm!

Cele mai profitabile activităţi din România zilelor pe care le trăim sunt cele ilegale: traficul ilegal de droguri, traficul ilegal de persoane şi prostituţia, traficul ilegal de mărfuri şi servicii, traficul ilegal de valori culturale etc. Reţineţi, vă rog, adjectivul ilegal. Toate la un loc, dacă Isărescu ar şti cum să le cuantifice la calculul PIB-ului, ne-ar face de zeci dacă nu de sute şi de mii de ori mai bogaţi decît suntem. Ca economie, desigur. De îmbogăţit, la propriu, se îmbogăţesc doar cei care controlează, beneficiază şi parazitează aceste uriaşe reţele de activităţi ilegale, hiperprofitabile. Iar pe lîngă ei şi "oamenii puterii", cei ce închid ochii binevoitori, atunci cînd trebuie. "Cancerul" se dezvoltă galopant în România fără ca instituţiile de autoritate ale statului, juridică, legislativă sau executivă, să le pună în cale vreo stavilă serioasă. Dimpotrivă, li s-au creat "portiţe", căi noi de dezvoltare, cîmp larg de acţiune. Ilegale sunt şi alte aspecte esenţiale ale funcţionării unor instituţii esenţiale ale statului nostru. O groază de şcoli, spitale, primării, oficii de toate felurile şi alte instituţii publice funcţionează ilegal, pentru banalul motiv că nu îndeplinesc condiţiile prescrise de lege pentru siguranţă la incendii, cutremur şi alte calamităţi sau condiţiile legale de igienă publică. Cam cîte dintre deciziile de administraţie publică din România sunt mai mult sau mai puţin alături cu legea, de la instituirea dreptului de proprietate, pînă la locul din cimitir şi de la penalităţile, lipsa lor, pentru construcţii ilegale pînă la administrarea spaţiilor publice, vă las pe dumneavoastră să ghiciţi. Nu am, însă, nici cea mai mică îndoială că mai bine de jumătate cad în sfera "ilegal". Sunt luate, adică, alături sau împotriva prevederilor legii. Însuşi procesul de legiferare din România are o stabilă şi solidă componentă de ilegalitate dacă luaţi în considerare doar faptul că nimeni nu se mai ocupă de stabilirea condiţiilor de compatibilitate a legilor aflate în proiect sau trecute prin Parlament cu cadrul legal existent, iar sesizările flagrante de neconstituţionalitate sunt lăsate doar pe umerii procesului juridic. Dacă legile sunt ilegale şi neconstituţionale, atunci să le semnaleze cei care suferă consecinţele! Pînă atunci, însă, prostimea să le aplice fără să crîcnească. Altfel, gaia, bulăul şi puşcăria îi mănîncă! Desigur, ilegale, adică luate cu încălcarea unor prevederi constituţionale sau ale unor decizii ale Curţii Constituţionale sunt şi o parte din deciziile puterii executive. Nu revin, dar zic: cele mai importante decizii luate în "vremea pandemiei" au fost dovedite în justiţie ca ilegale sau neconstituţionale. Ei, şi! Cui îi pasă? Cei ce se fac vinovaţi de ilegalităţile respective sunt bine merci în funcţii. Activităţile şi acţiunile lor, după cum v-am povestit, sunt peste lege sau sub radarul ei. Ori pur şi simplu într-un tărîm unde legea nu are casă. Aceasta este însă doar picătura din ocean. Guvernarea prin ordonanţe de urgenţă a fost descrisă de decizii importante ale Curţii Constituţionale ca o încălcare a principiilor constituţionale, a separării şi echilibrului dintre puterile legislativă şi executivă. Acum vreo 20 de ani, lumea politică şi lumea presei încă se scandalizau pe seama abuzului de ordonanţe de urgenţă. Acum reprezintă regula de guvernare şi nici o instituţie de autoritate, justiţie, Preşedinte, Parlament, nu mai ia în seamă ca pe o problemă gravă ceea ce este o viciere masivă a sistemului democratic din România. Acţiunile alături sau de-a dreptul împotriva legii desfăşurate în Justiţia din România, documentate, ar putea constitui o arhivă mai mare decît Biblioteca din Alexandria. Dar cine mai are timp să se ocupe de ele? Doar cei care suferă consecinţele ilegalităţilor din sistem! Iar pe ei nu-i mai ascultă nimeni, odată striviţi de malaxorul justiţiei "B la carte", larg practicată în ţărişoara noastră dragă. În ce ţară din lume fostul înalt funcţionar al justiţiei, şef al instituţiei responsabile pentru anchetarea cazurilor de mare corupţie trăieşte ani la rînd, din micile sale economii de funcţionar public, fugar, într-o ţară străină, sustrăgîndu-se deciziilor pronunţate împotriva sa de justiţia pe care a reprezentat-o la cel mai înalt nivel? Vă spun eu: în România.

Nu este cazul să îşi mai facă nimeni nici un fel de iluzii. Această stare de lucruri nu mai poate fi reformată. Statul numit România trebuie "închis". Temporar. Nu pentru renovări, ci pentru reconstrucţia din temelii. Singura problemă este aceea că, pe meleagurile noastre mioritice, nu mai există nici umbră de competenţe necesare unei asemenea întreprinderi. Încă şi mai grav, nu există nici o forţă socială, nu mai zic politică, capabilă să împingă lucrurile în altă direcţie decît cea falimentară în care se mişcă vioi statul nostru căzut pradă ilegalităţilor şi celor care trăiesc, atît de bine, de pe urma lor, la adăpostul instituţiilor sale.