• Economia zonei euro rămâne sub presiune şi riscă să intre în recesiune
Indicatorul de încredere a mediului de afaceri din România, publicat în fiecare lună de Comisia Europeană (Economic Sentiment Indicator - ESI), a înregistrat o nouă scădere în luna iunie, semnalând o încetinire a ritmului de creştere economică, potrivit datelor publicate ieri. În luna mai ESI pentru România a înregistrat prima scădere după patru luni consecutive de creştere lentă (vezi grafic).
În acelaşi timp, încrederea managerilor din economiile zonei euro a înregistrat o scădere similară (-1 puncte lună/lună), în timp ce la nivelul celor 27 de economii ale UE s-a înregistrat o scădere de -1,7 puncte în comparaţie cu luna mai. Încrederea în economiile din zona euro a suferit o deteriorare puternică în ultimele luni pe fondul agresiunii militare a Rusiei asupra Ucrainei şi a creşterii costurilor cu energia, respectiv a scăderii cererii de consum.
Astfel, indicatorul Comisiei pentru România a înregistrat o valoare de 100,2 puncte în luna iunie, în scădere lunară cu 1,0 puncte faţă de valoarea revizuită negativ de 101,8 puncte din luna mai - uşor peste media pe termen lung a ESI de 100 de puncte. Iniţial, pentru luna mai, Comisia a publicat o valoare a ESI de 102,2 puncte. Şi datele pe aprilie, martie, februarie şi ianuarie au suferit din nou modificări după au fost revizuite tot negativ în luna mai.
Amintim că sondajul privind tendinţele în economie în perioada iunie-august, sondaj publicat marţi de către Institutul Naţional de Statistică (INS), a arătat că managerii chestionaţi anticipează creştere a activităţii economice în toate cele patru sectoare ale economiei (industrie prelucrătoare, construcţii, comerţ cu amănuntul şi servicii), precum şi noi majorări de preţuri şi o relativă stagnare a numărului de salariaţi, excepţie fiind construcţiile şi comerţul cu amănuntul.
Potrivit analiştilor BCR Cercetare, deteriorarea încrederii din luna iunie a fost una generală, excepţie fiind din nou sectorul de comerţ cu amănuntul. "România s-a alăturat trendului UE. (...) ESI pentru trimestrul al doilea a înregistrat o valoare medie de 102,1 puncte vs. 102,6 puncte în primul trimestru", arată Eugen Sinca, analist BCR, într-un raport.
În primul trimestru din 2022 creşterea PIB a surprins puternic pe partea pozitivă cu un avans trimestrial de 5,2% şi un avans anual de 6,5%, creşteri survenite inclusiv ca urmare a schimbărilor operate de INS asupra datelor ajustate sezonier care au dus la anumite discrepanţe statistice foarte ridicate.
Consumul a contribuit cel mai mult la avansul PIB din primul trimestru în condiţiile în care cererea de consum a românilor a rămas puternică în ciuda inflaţiei record, cel mai probabil datorită relaxării restricţiilor la jumătatea lunii februarie, a tensionării pieţei muncii şi a faptului că românii au recurs la depozitele bancare pentru a-şi păstra nivelul de trai în condiţiile mediului inflaţionist.
Analiştii BCR notau recent că, "luând în calcul noile date, România a trecut printr-o recesiune tehnică în prima jumătate a anului 2020, iar efectul de carry-over pentru creşterea din 2022 din ultimul trimestru al anului 2021 a devenit pozitiv după ce creşterea trimestrială pentru T4 2021 a fost revizuită la 1,0% de la -0,1%". Potrivit acestora, economia României ar putea marca un avans anual de 5% în 2022 chiar şi în scenariul unei stagnări în restul trimestrelor.
• Comisia Europeană: Deşi incertitudinea economică din România a crescut în luna mai, condiţiile de pe piaţa muncii s-au îmbunătăţit
De notat faptul că executivul european a început să publice din luna octombrie 2021 un indicator nou privind incertitudinea economică, iar acesta a marcat în luna iunie o nouă creştere după o primă scădere în luna aprilie. Indicatorul privind incertitudinea economică începuse să crească încă dinainte de conflictul armat din Ucraina, iar în luna iunie a urcat cu 0,4 puncte în ritm lunar la 13,2 puncte. Indicatorul arată în general uşurinţa/dificultatea cu care managerii chestionaţi anticipează evoluţia viitoare a afacerilor lor.
În acelaşi timp, indicatorul privind evoluţiile de pe piaţa muncii a cunoscut o nouă îmbunătăţire în luna iunie, acesta înregistrând o valoare de 110,1 puncte, în creştere de la 109,8 puncte în mai. Rata şomajului în România, în luna mai, a fost de 5,5%.
Tendinţa pozitivă în ceea ce priveşte creşterea locurilor de muncă din economie şi rata relativ redusă a şomajului este însă contrabalansată de inflaţie care face ca rata de creştere a salariilor să fie în continuare sub presiune după ce a fost real negativă în tot semestrul secund al anului 2021.
Per total, în industrie încrederea a scăzut cu 0,5 puncte în luna iunie la o valoare de -0,5 puncte, evoluţie venită pe fondul înrăutăţirii comenzilor de la export.
În comerţul cu amănuntul încrederea a urcat din nou, cu 1,6 puncte în ritm lunar, la 8,4 puncte în iunie, evoluţie venită pe fondul îmbunătăţirii situaţiei de business din ultimele 3 luni. Comercianţii raportează totuşi un declin în ceea ce priveşte trendul pe termen scurt, fapt ce indică către o scădere a cererii.
În acelaşi timp, în servicii încrederea a scăzut la 4,0 puncte în luna iunie de la o valoare de 6,8 puncte în luna mai şi 9,8 puncte în aprilie ca urmare a unui declin a cererii anticipate pentru următoarele 3 luni.
În acelaşi timp, în construcţii încrederea s-a deteriorat marginal, la o valoare de -11,3 puncte, de la -11,1 puncte în mai.
Potrivit sondajului Comisiei, aşteptările privind preţurile de vânzare din România s-au temperat în industria prelucrătoare şi construcţii şi au crescut şi în comerţul cu amănuntul şi servicii.
Amintim că Banca Naţională a României (BNR) a accelerat în ultima perioadă ritmul majorărilor de dobândă şi a semnalat noi majorări către o dobândă-cheie de peste 5%, de la 3,75% în prezent.
1. RISCA ce blind suna
(mesaj trimis de credinciosul în data de 01.07.2022, 13:38)
e pe toboganul recesiunii,nu trebuie sa fii economist sa vezi ca la orice colt de strada lucrurile nu merg nici la 80% ca inainte!
2008 va fi o gluma fata de ce ne asteapta!
niciodata cred ca nu s-a aruncat cu bani de catre state atat in pandemie cat si acum pe arme,si e logic ca orice ar trebui sa cresca ,suntem in cazul Congo,dar la un nivel mult mai mic,daca tiparesti continuu,vei avea inflatie in eur,dolari,mai potti sa o impiedici gasind tarisoare mici pe care le constrangi direct si indirect sa livreze ce ai nevoie la pretul la care vrei tu,dar unde e cartel,nu se poate ,adica la energie,ca ar fi gasit spargatori de preturi!
2. fără titlu
(mesaj trimis de anonim în data de 01.07.2022, 14:13)
Increderea mediului de afaceri s-a deteriorat dupa ce au aflat de mega actiunea Anaf-ul de verificare a tuturor romanilor?! Hair stilisti, manichiuriste, coafeze, nimeni nu mai vrea banii prin transfer bancar! :))