Încrederea mediului de afaceri german scade din nou, în iunie

M.G.
Ziarul BURSA #Macroeconomie / 27 iunie 2022

Încrederea mediului de afaceri german scade din nou, în iunie

Germania este la un pas de recesiune Posibila penurie de gaz natural îngrijorează companiile germane Economist: "Veniturile gospodăriilor vor avea de suferit. Stagflaţia este scenariul de bază pentru economia germană"

Indicele Ifo al climatului de afaceri din economia germană, cel mai urmărit indicator din Germania, a scăzut din nou în luna iunie, indicând un mediu economic în continuare dominat de incertitudine şi de condiţii din ce în ce mai dificile de activitate. Situaţia deja dificilă din ultimul trimestru al anului 2021 a fost accentuată de efectele negative ale invaziei Rusiei în Ucraina, respectiv exacerbarea creşterii preţurilor la energie şi majorarea incertitudinii.

Astfel, indicele Ifo a înregistrat un declin de 0,7 puncte, la o valoare de 92,3 puncte în luna iunie de la 93,0 puncte în luna mai. Analiştii anticipau în mare parte un declin marginal la o valoare de 92,9 puncte. Componenta de aşteptări a indicelui Ifo, ce vizează proiecţiile de afaceri ale firmelor pe următoarele şase luni, a înregistrat o nouă scădere puternică, contrară estimărilor, la 85,8 puncte de la 86,9 puncte în luna mai. Economiştii anticipau o îmbunătăţire a componentei de aşteptări economice.

În acelaşi timp, indicele condiţiilor curente a înregistrat o scădere de doar 0,2 puncte faţă de valoarea din luna mai, la 99,3 puncte. De notat că Institutul Ifo a operat în aprilie modificări la seriile statistice istorice pentru perioada 2000-2005, indicele fiind recalibrat. Sondajul Ifo chestionează lunar circa 9.000 de firme din sectorul manufacturier, de servicii, de export, de comerţ retail şi din construcţii.

Potrivit raportului Institutului Ifo ce însoţeşte cifrele, riscul unei lipse mari de gaz natural pentru activităţile economice ca urmare a tensionării relaţiilor cu Rusia îngrijorează semnificativ companiile germane, ale căror aşteptări au devenit mult mai pesimiste. Rusia a redus deja cu 60% livrările de gaze naturale către Germania, iar Berlinul a activat faza a doua a planului de urgenţă în caz de penurie ce semmnalează mediului de afaceri, instituţiilor şi societăţii să se pregătească.

"Indicele a suferit o lovitură în ceea ce priveşte sectorul manufacturier (principalul motor al economiei germane şi a celei europene - n.r.). Companiile spun că situaţia curentă este uşor mai negativă. Mai mult, sunt considerabil mai pesimiste cu privire la a doua jumătate a acestui an. Industria chimică este în mod serios alarmată. În sectorul de servicii, climatul de business s-a îmbunătăţit în mod clar ca urmare a unei scăderi a pesimismului furnizorilor de servicii, care evaluează situaţia curentă ca fiind puţin mai bună. Sectorul ospitalier înregistrează o vară foarte bună. Sectorul de transport şi logistică, însă, este mai pesimist cu privire la a doua jumătate a anului. În comerţ (internaţional), indicele s-a prăbuşit, situaţia curentă fiind mult mia puţin satisfăcătoare, în timp ce indicele aşteptărilor a scăzut la cel mai redus nivel din aprilie 2020. Comercianţii angro şi cu amănuntul sunt în mod egal îngrijoraţi când se uită către lunile următoare. În construcţii, climatul de business a continuat să se îmbunătăţească, companiile având un climat de business mai bun. Aşteptările s-au corectat în mod pozitiv, dar rămân în mod notabil pesimiste", arată raportul Institutului Ifo.

Economia germană a înregistrat deja trei trimestre consecutive de stagnare, respectiv trimestrul întâi din 2022 şi trimestrele trei şi patru din 2021, după ce economia a atins viteza maximă de creştere în prima jumătate a anului trecut pe fondul ridicării restricţiilor anti-Covid-19. În iunie 2021, indicele Ifo a înregistrat o valoare de 101,4 puncte. În primele trei luni din 2022 Germania a marcat o creştere trimestrială de doar +0,2% a PIB în primul trimestru din 2022, în timp ce inflaţia a continuat să crească, scenariu clasic de stagflaţie. În trimestrul al patrulea din 2021 economia germană s-a contractat cu 0,3%, fiind înregistrată aceeaşi dinamică de preţuri în creştere.

Economiştii ING Bank arată într-un raport de analiză că "cifrele slabe de la Ifo ne amintesc că stagflaţia este scenariul de bază" pentru Germania.

"După două luni de îmbunătăţire a sentimentului mediului de afaceri, cel mai urmărit «leading indicator» din din Germania, indicele Ifo, a livrat o lovitură ce ne aduce cu picioarele pe pământ şi linişteşte orice urmă de optimism prematur. (...) Aşteptările s-au întors la nivelul din luna martie, iar motivele pentru optimismul redus sunt clare: războiul din Ucraina, lockdown-urile din China şi problemele cu lanţurile de aprovizionare ce apar ca urmare a lockdown-urilor, costurile şi preţurile mai mari şi slăbirea cererii. Nu este prima dată când climatul din mediul de business german are o reacţie întârziată la evenimentele globale", spune Carsten Brzeski, economist pe Europa la ING.

Analistul mai atrage atenţia la indicatorii Purchasing Manager's Index (PMI) publicaţi joi care au subliniat că activitatea economică a încetinit pentru a patra lună consecutiv în iunie, la cel mai lent ritm de la cel de-al patrulea val de Covid-19 din finalul anului 2021. Detaliile furnizate de indicatorii PMI sunt o nouă creştere puternică a stocurilor şi o încetinire a sectorului de servicii.

"O combinaţie care în mod evident nu oferă o perspectivă bună pentru activitatea economică viitoare", mai punctează Brzeski.

Acesta adaugă că anumite lanţuri de aprovizionare cu anumite ţări - China, Rusia, Ucraina - ar putea să fie rupte pentru totdeauna şi că "incertitudinea şi frica vor continua să cântărească negativ atât asupra ofertei cât şi asupra cererii în următoarele luni".

"Venitul real disponibil al gospodăriilor va avea de suferit, iar companiile vor avea dificultăţi în creştere din pricina costurilor mai mari cu energia şi materiile prime, marjele de profit fiind sub presiune. Economia germană nu se va prăbuşi cum s-a întâmplat în timpul lockdown-ului din 2020. Dar încrederea consumatorilor este în mod clar în zona de rwecesiune, iar cifrele de la Ifo şi indicatorii PMI sugerează că sectorul manufacturier se îndreaptă în aceeaşi direcţie. Scenariul nostru de bază pentru economia germană, în restul anului, rămâne stagflaţia, însă scenariul de risc este concretizarea unei recesiuni", conchide Carsten Brzeski.

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
fngcimm.ro
danescu.ro
raobooks.com
boromir.ro
Mozart
Schlumberger
chocoland.ro
arsc.ro
domeniileostrov.ro
leonidas-universitate.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

20 Dec. 2024
Euro (EUR)Euro4.9764
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7908
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3538
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.9910
Gram de aur (XAU)Gram de aur401.4137

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

erfi.ro
Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
petreceriperfecte.ro
novaplus.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb