INDONEZIA:  Bilanţul în urma seismului din provincia Java de Vest a crescut la 321 de morţi

F.D.
Internaţional / 27 noiembrie 2022

Bilanţul în urma seismului din provincia Java de Vest a crescut la 321 de morţi

Bilanţul deceselor în urma seismului cu magnitudinea 5,6 care a lovit luni provincia Java de Vest din Indonezia a crescut la 321, a anunţat duminică directorul Agenţiei naţionale de gestionare a dezastrelor, relatează DPA, potrivit Agerpres.

Cel puţin 11 persoane sunt în continuare date dispărute, a precizat Suharyanto, directorul acestei agenţii, care, la fel ca mulţi indonezieni, poartă un singur nume.

Cutremurul a avariat peste 62.000 de case şi a provocat strămutarea a peste 73.000 de locuitori, care în prezent şi-au găsit adăpost în 325 de locaţii din provincie.

"Lucrătorii umanitari ajung treptat la rezidenţii afectaţi din satele izolate cu logistică şi provizii alimentare şi ridică corturi pentru

aceştia", a detaliat Suharyanto.

Agenţia care monitorizează activitatea seismică a precizat că 284 de replici cu intensitate din ce în ce mai mică au avut loc după cutremurul principal produs luni.

Indonezia este afectată în mod regulat de cutremure şi erupţii vulcanice din cauza poziţiei sale pe "Cercul de foc" al Pacificului, o regiune situată la convergenţa mai multor plăci tectonice.

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
danescu.ro
arsc.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

21 Feb. 2025
Euro (EUR)Euro4.9773
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7543
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.2911
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină6.0152
Gram de aur (XAU)Gram de aur447.9253

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

ccib.ro
aages.ro
Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
solarenergy-expo.ro
thediplomat.ro
tophotelawards.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb