Teatrul Naţional "Marin Sorescu" din Craiova lansează o propunere spectaculoasă pentru iubitorii artei dramatice şi nu numai, spectacolul "Alegerea" ce are la bază piesa într-un act scrisă în 1960 la Versoix de Regele Mihai I şi Regina Ana. Potrivit organizatorilor, premiera va avea loc în prezenţa principesei Sofia, mâine de la ora 19,00, la Sala I.D. Sîrbu. Spectacolul este regizat de Alexandru Boureanu şi Raluca Păun, scenografia poartă semnătura Liei Dogaru, muzica este compusă şi interpretată live de AG Weinberger, Florin Constantinescu semnează video design-ul, iar distribuţia spectacolului este alcătuită din actorii Naţionalului craiovean Claudiu Mihail, Marian Politic, Gabriel Marciu, Raluca Păun şi copilul Vladimir Politic.
Regina Ana în volumul "Un război, un exil, o viaţă" spunea: "În seara aceea am început să ne scriem vieţile: viaţa lui sub comunism, a mea în mijlocul unei lumi frivole. Şi apoi, împreună, am descoperit un personaj comun, prietenul, care venea cu o a treia lume, cu o a treia voce. Cea a curăţeniei, a purităţii. Am continuat să scriem şi replicile veneau, se înşirau în mod firesc pe hârtie. Toată povestea a fost, aşadar, scrisă împreună; ne-am împletit gândurile, ideile, fantezia. Aşa cum o făcusem până atunci în viaţa reală, aşa cum am făcut şi de atunci încoace. Vorbeam, scriam, ne arătam unul altuia ce scrisesem singuri... E curios, scriam amândoi fără să ne putem opri. Am fost inspiraţi! Am numit piesa «Alegerea». Am scris-o întâi în englezeşte, apoi în franţuzeşte şi, peste ani, în româneşte. Numai că nu reuşeam să-i găsim un sfârşit. Şi asta fiindcă nu ştiam ce răspuns să dăm acestei lumi, cum să contribuim noi înşine la vindecarea rănilor care ne atinseseră şi pe noi. Finalul a venit din sufletul şi mintea amândurora, stând şi reflectând împreună. Soluţia era (...) iubirea. Aşa am hotărât şi noi să facem cu personajele şi povestea noastră din piesă: să-i îndreptăm către iubire".
Piesa este încărcată de semnificaţii şi ridică probleme de natură filosofică, într-o lume prinsă în lupta dintre două ideologii opuse. "Aici se distinge şi lupta interioară a omului prins între slăbiciunile şi virtuţile sale. Binele în opoziţie cu Răul. Întunericul cu Lumina. Şi alegerea, salvarea noastră, nu poate fi decât Iubirea", se arată în descrierea spectacolului. Spectacolul "Alegerea" face parte din programul cultural-educaţional "Educăm împreună", ce se va desfăşura în perioada 2022 - 2026 şi care se adresează copiilor din Craiova şi Regiunea Olteniei. Programul are drept scop asigurarea procesului de educaţie culturală şi istorică în rândul elevilor. În cadrul proiectului, Muzeul Naţional Peleş va prezenta o serie de expoziţii: "Maria a României. Regină şi artistă", "Regele Carol I. Ctitorul României Moderne", "Carol al II-lea al României. Un rege controversat", "Mihai I. Ultimul rege al României". Prima expoziţie inclusă în proiect, "Maria a României. Regină şi artistă", va putea fi vizitată în perioada 18 noiembrie 2022 - 31 martie 2023 şi cuprinde obiecte ce au aparţinut Reginei Maria şi materiale informative privind viaţa şi activitatea Majestăţii Sale.