INFINEXA Restructuring, companie antreprenorială românească specializată în restructurarea firmelor aflate în dificultate, cu active de peste 130 de milioane de euro în administrare, anunţă confirmarea planului de reorganizare al casei de expediţii Dream Cargo Services, societate cu peste 10 de ani de experienţă în piaţa autohtonă de transport şi logistică, conform unui comunicat transmis redacţiei.
Potrivit comunicatului, "Dream Cargo Services se confrunta cu dificultăţi financiare severe şi avea nevoie de intervenţii imediate şi eficiente pentru păstrarea locurilor de muncă şi asigurarea viitorului companiei. Am reuşit să identificăm o soluţie optimă de restructurare, prin implementarea unor măsuri de denunţare a contractelor dezavantajoase pentru societate, pentru reducerea costurilor şi stabilizarea situaţiei financiare în timp util", a declarant Radu Tudor, Senior Partner INFINEXA Restructuring, desemnată administrator judiciar al companiei Dream Cargo Services.
Planul de reorganizare a inclus, de asemenea, strategii pentru optimizarea operaţiunilor interne ale Dream Cargo Services S.R.L., îmbunătăţirea managementului financiar şi creşterea eficienţei generale a companiei. Unul dintre elementele-cheie ale succesului planului de reorganizare a fost colaborarea strânsă dintre administratorul judiciar şi creditorii instituţionali, care au jucat un rol vital în sprijinirea măsurilor de reorganizare. Acest fapt a permis implementarea rapidă şi eficientă a propunerilor de redresare, conducând la obţinerea soluţiei favorabile din partea instanţei - planului de reorganizare al companiei Dream Cargo Services a fost confirmat într-un termen de 10 luni de la deschiderea procedurii de insolvenţă.
"Colaborarea eficientă între toate părţile implicate în procedura de insolvenţă e esenţială pentru crearea unei baze solide privind creşterea şi dezvoltarea ulterioară a unei companii aflate în stare de dificultate. Suntem optimişti cu privire la viitorul Dream Cargo şi încrezători că, prin implementarea planului de reorganizare, vom reveni pe o traiectorie ascendentă, astfel încât să ne consolidăm poziţia în piaţa de transport şi logistică", a declarat Flavius Alin Burlan, administratorul special al societăţii Dream Cargo Services, se menţionează în comunicat.
Înfiinţată în anul 2013, Dream Cargo Services a devenit un jucător esenţial în industria românească de transporturi şi logistică. Compania desfăşoară activităţi complexe în domeniul transportului maritim, aerian şi terestru, dar şi în ceea ce priveşte depozitarea mărfurilor, logistica mărfurilor speciale, comisionare vamală şi asigurare. Societatea şi-a cerut insolvenţa în luna septembrie a anului 2013, pe fondul dificultăţilor financiare care ameninţau viitorul companiei.
În primul semestru al anului, 268 de companii din domeniul transporturilor au făcut obiectul unor cereri de deschidere a procedurii de insolvenţă, 177 având în acest moment procedura deschisă.
Sectorul transporturilor este afectat semnificativ de creşterea dobânzilor la credite, a preţurilor la energie electrică şi combustibil, asigurări, taxe de drum, inflaţia generalizată cauzată de Războiul din Ucraina şi de noile sancţiuni economice, dar şi de lipsa forţei de muncă, impredictibilitatea fiscală şi problemele privind fluxul de numerar cauzate de insolvenţa unor clienţi.