Înmatriculările de maşini noi au scăzut cu 13,3%, la 31.758 de unităţi

Ziarul BURSA #Companii #Auto / 12 iulie 2011

Înmatriculările de autoturisme noi au scăzut în prima jumătate a anului cu 13,3%, faţă de perioada similară a anului trecut, la 31.758 unităţi, iar în iunie înregistrările s-au redus cu 16%, comparativ de aceeaşi lună din 2010, la 8.606 unităţi, potrivit DRPCIV, citată de Mediafax.

În ceea ce priveşte autoturismele second hand, analiza Direcţiei Regim Permise Conducere şi Înmatriculare a Vehiculelor (DRPCIV) indică la şase luni o scădere cu 42%, la 44.444 unităţi, iar în iunie un declin de peste 70%, la 4.505 unităţi.

Dacia conduce în clasamentul celor mai vândute autoturisme cu 2.694 unităţi înmatriculate în iunie, cu 21% mai puţine faţă de aceeaşi lună a anului trecut. Marca autohtonă este urmată în clasament de Volkswagen şi Skoda, cu 802 unităţi (+2%) şi, res-pectiv, cu 751 unităţi (-25%).

În luna mai au fost înmatriculate 8.500 de autoturisme noi, în scădere cu 2,1% faţă de aceeaşi lună a anului trecut, dar peste cele 5.000 unităţi aferente lunii aprilie 2011.

Comanda carte
danescu.ro
arsc.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

21 Ian. 2025
Euro (EUR)Euro4.9764
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.8074
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.2778
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.8878
Gram de aur (XAU)Gram de aur420.3419

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

oaer.ro
greenenergyexpo-romenvirotec.ro
Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
solarenergy-expo.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb