ÎNSEMNĂRI DIN ROŞIA MONTANĂ (XI) Eugen Corna: Dacă aş avea aurul ascuns în casele din Roşia Montană, aş fi om bogat!

Dincolo de controverse, Roşia Montană ascunde poveşti fabuloase, transmise din moşi strămoşi, şi tradiţii specifice mineritului, de pe vremea când roşienii erau proprietari de mine.

Potrivit legii minelor din 1895, promulgată prin decret regal, "Facultatea de a face escursiuni şi căutări la suprafaţă, cari nu provoacă degradări, pe tot teritoriul Româ-niei, în scop de a descoperi mine, o are orice persoană română sau străină, fără altă formalitate decât aceea de a obţine o încuviinţare de la minis-terul domeniilor. Proprietarul suprafeţei este dispensat de a cere o asemenea încuviinţare".

Dacă proprietarul suprafeţei sus-ceptibilă că ascunde zăcăminte preţioase nu era dispus la o investiţie de explorare şi ulterior de exploatare, statul conceda terenul unei terţe persoane, cu foloase pentru proprietar.

Statul colecta, de asemenea, taxe fixe şi proporţionale, în urma exploa-tării.

Mai târziu, prin anii `50, autorităţile i-au obligat pe roşieni să cedeze tot aurul agonisit.

Eugen Corna, vicepreşedintele Fundaţiei Culturale Roşia Montană, ne povesteşte: "După naţionalizarea din 1948, roşienii au avut viaţă grea. Dacă spunea cineva că ai aur, securitatea te ducea în pivniţă, te bătea de te strica la cap... Mulţi oameni au murit schingiuiţi, prin beciuri... Unii n-au rezistat, aşa că au dat tot ce au avut.

Dar un lucru este cert: în două case din Roşia Montană s-a găsit aur, ascuns de pe vremea aceea.

Într-una din ele, s-a făcut semn pe grindă, unde era aurul ascuns. Acolo s-au găsit şapte kilograme.

Şi s-a mai găsit într-o casă un borcan de 800 de grame, plin cu aur. "

Localnicul este convins că, în Roşia Montană, încă mai există aur ascuns: "Dacă aş avea tot aurul care zace ascuns în Roşia Montană, aş fi om bogat!

Au murit bătrânii şi nu mai ştie nimeni de aurul lor. L-au îngropat la rădăcina unui pom, în zidul casei...

În casa în care s-a turnat filmul < Nunta de piatră >, când un nepot a renovat casa, după ce a murit mătuşa lui, a găsit aur într-un borcan pentru cremă de papuci. Şi fraierul a anunţat poliţia. Asta se întâmpla în 1984".

Alexandru Vâtca, un bătrân în vârstă de circa 80 de ani, care a fost maistru principal la vechea mină din Roşia Montană, ne-a relatat cum exploatau localnicii aurul de la Roşia Montană, înainte de 1948:

"Înainte de naţionalizare, fiecare avea părţi de mină. Aveai o suprafaţă unde să lucri mina. La Abrud erau nişte ingineri topografi, care aveau hărţile. Mergeai la ei şi ziceai < vreau o parte din mină, să lucru şi eu >.

Părinţii mei au avut părţi din mină.

Se muncea, se scotea minereul afară... De-acolo se transporta cu caii, cu coşuri de nuiele, până la şteampuri.

Le descărcai acolo, le pisai mai mărut, şi le băgai în piuă".

• "Acolo unde era front cu aur, hoţii îl frecau şi le cădea aurul în cap, apoi se duceau acasă şi se spălau"

Acolo unde e mult aur, sunt şi hoţi. Cei din Roşia Montană se numeau holongări.

Vâtca Alexandru povesteşte cum acţionau: "Pe vremuri, holongării îşi spuneau: < Măă, ăsta o băieşte (de la baie, mină-n.r) bine, mă... >

În fiecare bufet mergeau holongării, şi auzeau cine are spor în mină.

< No, mă, la noapte merem la el, la front... >, îşi spuneau.

Se duceau la mină. Stăteau doi oameni de pază, să nu lase să vie stăpânul. Îl vegheau cu dinamită şi omu` fuja, de frică. Aruncau cu dinamită după el".

Eugen Corna spune că au fost holongări în Roşia Montană până la în 1948: "Teoretic, au fost holongari până la naţionalizare. După aceea, nu a mai îndrăznit nimeni...Or mai ciupit ei câte puţin... Când se băgau în mină, puneau aur în tocul de la papuci. Acolo unde era front cu aur, îl frecau şi le cădea aurul în cap, apoi se duceau acasă şi se spălau".

• Legendele cu vâlve, între mit şi realitate

Poveştile din Roşia Montană, transmise din moşi strămoşi, aduc în atenţie vâlvele, spirite ale aurului. Bune sau rele, vâlvele i-au ajutat pe roşieni, dacă aceştia şi-au respectat promisiunile făcute în faţa lor, sau i-au pedepsit, dacă nu s-au ţinut de cuvânt.

Eugen Corna povesteşte: "Mihailă Grita o fost un om înstărit din Roşia Montană, prin 1780...A avut mai multe părţi de mină.

Casa lui există şi acum, vizavi de galeria Sfânta Treime.

Îi mărjea prost în minerit. Nu găsea aur. La un moment dat, mergând să-şi controleze fronturile de lucru, i-a ieşit un bătrân cu barbă albă în cale, pe galerie, şi l-a salutat:

< Noroc bun! > - ăsta-i salutul în minerit.

< Un` te duci, omule? >, l-a întrebat bătrânul.

< Păi, mă duc şi eu sa-mi văd fronturile >.

< Dar te văd cam supărat! >

"Păi, sunt un pic supărat, îmi merge rău, nu găsesc aur, nu am cu ce să plătesc muncitorii >

Şi atuncea, bătrânul i-o spus să dea un atac, într-o galerie, şi acolo va găsi aur.

Şi s-a dus, a pus oameni, au dat găuri, au perforat, au bătut, au împuşcat...După ce s-au retras gazele care sunt acolo şi praful, s-a uitat în front..Cât era frontul, era numai galben tot, era numai aur! Şi-a luat nişte oameni de încredere, au scos aurulul, apoi a trimis pe cineva să vină cu un car cu boi, care a tras la gura galeriei.

A pus, a pus, a pus, tot scotea...s-a rupt osia la car. Atunci şi-a dat seama că este cantitatea foarte mare de aur.

La câteva zile, iar s-a dus să-şi controleze fronturile. Atunci i-a ieşit din nou bătrânul în cale:

< Noroc bun! >

< Noroc bun! >

< Hei, cum îi? Ai găsit aur? >

< Am găsit, Dumnezeu să-ţi dea sănătate! Niciodată nu am visat c-am să găsăsc atâta aur... >

< Dar ce-ai să faci cu aurul ăsta? >, l-a întrebat bătrânul.

< O să-mi plătesc datoriile, oamenii, mai fac o investiţie, mai deschid o altă galerie, şi cu ce-mi rămâne, încerc să fac ceva şi pentru neamul meu românesc, cel oropsit >.

< Bine, dar ai să faci şi ce spun eu. Ai să construieşti şapte biserici, şi lângă fiecare biserică o să construieşti o şcoala. Şi restul, ce-ţi rămâne, o să-l foloşesti tu >, îi spune, hotărât, bătrânul.

Mihailă Grita a promis solemn că face.

Bătrânul a salutat şi dus a fost!

Mihailă Grita a construit biserica Adormirea Maicii Domnului, din Roşia Montană, lângă stadion, în 1781. Lângă ea, a făcut o şcoală.

A mai construit o biserică în Bucium - care are inscriptionat, pe turn, sus, iniţialele MG - şi în satul Mogoş, la Mămăligani.

A mai construit trei biserici în judeţul Hunedoara, plus şcoli...

Astfel, Mihailă Grita şi-a respectat promisiunea.

A găsit atunci cam 1700 de kilograme de aur".

Pentru Eurgen Corna, "povestea cu Mihailă Grita este doar 10% ficţiune.

Alţii sunt de părere că, din cauza lipsei de oxigen, atunci când coborau în mină, mulţi ajungeau să aibă halucinaţii.

Localnicul spune: "Înainte, oamenii erau foarte credincioşi, de aceea li se arătau foarte multe semne. Se spune, din moşi strămoşi, că toate bogăţiile au un stăpân, şi trebuie să primeşti acordul stăpânului ca să iei bogăţia respectivă.

Se spune că sfinxul, crucea de pe Cârnic, arată credinţa că întotdeauna aurul a fost sub ocrotirea lui Dumnezeu.

Nimeni nu a putut să ia mai mult decât i-a dat Dumnezeu. Cine a încercat să ia mai mult, a sfârşit cum nu trebuie.

Un exemplu elocvent este cazul petrecut anul trecut, când un baiat a murit.

De la 10 ani a intrat în subteran.

L-am cunoscut de copil mic.

Şi l-a învăţat bunicul lui, care a fost holongar, să meargă pe galerii.

Ştia tot Cârnicul pe dinafara, tot cautând aur... "

Alexandru Vâtca ne-a povestit, la rândul său, o legendă cu vâlve:

"Un băiat iubea o fată. Ia zis că o ia de nevastă, dacă găseşte aur.

Între timp, s-a nimerit că i-o ieşit o vâlvă albă în cale. I-a făcut cu mâna, să vie după ea. S-o dus după ea şi i-a arătat: aici.

Vâlva i-a spus : < Te-ai angajat să iei pe fata ceea săracă, de soţie ! >

Şi vâlva a dispărut.

Băiatul a găsit mult aur. S-a îmbogăţit.

Dar a găsit o fată mai înstărită. Ce-o zis el: < Dacă este înstărită, am şi eu bani...Ne potrivim >

Ş-o luat-o p-aia.

Apoi, băiatul a mers cu prietenii la baie (mină-n.r.).

Câţiva au luat-o înainte, iar el a dispărut.

Vâlva l-o dus, că nu a respectat cuvântul dat"

Alexandru Vâtca mi-a spus că ştie povestea relatată din moşi strămoşi, şi crede cu tărie că un "om de cuvânt" trebuie să facă lucrul la care s-a angajat până la capăt, nu cum a procedat băiatul pedepsit de vâlvă.