Instituţiile internaţionale şi-au îmbunătăţit în acest an estimările pentru economia românească

GEORGE FORCOŞ
Macroeconomie / 25 decembrie 2017

Instituţiile internaţionale şi-au îmbunătăţit în acest an estimările pentru economia românească

Pe parcursul acestui an principalele organisme financiare internaţionale, Fondul Monetar Internaţional, Banca Mondială, Banca Europeană pentru Reconstrucţie şi Dezvoltare, precum şi Comisia Europeană şi principalele agenţii de rating, Standard & Poor's, Fitch Ratings, Moody's şi JCRA, şi-au îmbunătăţit estimările privind creşterea economică a României dar totodată au atras atenţia autorităţilor de la Bucureşti asupra riscului supraîncălzirii şi al majorării deficitului în condiţiile în care avansul economic este bazat, în principal, pe consum.

FMI: relaxarea prudenţei fiscale şi tensiunile politice, principalele riscuri la adresa perspectivei economice

În luna aprilie, în raportul "World Economic Outlook", Fondul Monetar Internaţional (FMI) a revizuit în creştere, de la 3,8% până la 4,2%, estimările privind avansul înregistrat de economia românească în 2017. De asemenea, FMI şi-a îmbunătăţit uşor şi estimările privind ritmul de creştere înregistrat de economia României în 2018, până la 3,4%, faţă de avansul de 3,3% preconizat în toamna anului trecut."Perspectivele economice pentru Europa Emergentă sunt relativ favorabile. Pentru întregul grup, creşterea este preconizată să rămână la 3% în 2017 şi să se îmbunătăţească la 3,3% în 2018", subliniază FMI în raportul "World Economic Outlook", potrivit Agerpres.

Banca Mondială avertizează că relaxarea fiscală pune presiune pe deficitele publice şi externe

În luna mai a acestui an, în raportul privind Perspectivele Economiei Globale, Banca Mondială şi-a îmbunătăţit estimarea de creştere a economiei României din acest an, până la 4,4%, faţă de o expansiune de 3,7% previzionată în ianuarie. De asemenea, instituţia financiară internaţională a revizuit în creştere estimările pentru 2018 şi 2019, când PIB-ul României ar urma să consemneze un avans de 3,7% şi, respectiv, 3,5%. Banca Mondială avertizează însă că deşi relaxarea fiscală va contribui mai puţin la creşterea economiei României, ea va pune presiune pe deficitele publice şi externe.

Ulterior, la finele lunii mai, într-o actualizare a raportului "Economie regională, migraţie şi mobilitate în Europa şi Asia Centrală", Banca Mondială avertiza că economia României ar urma să crească peste potenţial în 2017 şi 2018. "PIB-ul va creşte probabil cu 5,5% în acest an, datorită măsurilor de stimulare fiscală şi a îmbunătăţirii economiei europene. Majorarea consumului ar urma să extindă deficitul de cont curent la 3,1% în 2017, de la 2,4% în 2016. Inflaţia ar urma să crească, reflectând cererea internă excesivă şi atenuarea efectelor reducerilor de taxe. Banca Naţională a României se aşteaptă la o majorare graduală a inflaţiei spre 2% la sfârşitul lui 2017", relevă raportul BM.

Banca Mondială previzionează o expansiune a PIB de 4,1% pentru 2018 şi de 3,6% în 2019, iar deficitul de cont curent ar urma să ajungă la 3,5% anul viitor şi la 3,8% în 2019. Instituţia financiară internaţională avertizează că acumularea presiunilor fiscale şi cererea internă excesivă limitează spaţiul de manevră pentru autorităţi în acest an şi în viitor. Deficitul fiscal şi deficitul cel de cont curent sunt în creştere, iar dinamicile datoriei publice nu s-au stabilizat. Aceste evoluţii fac ca economia României să fie din ce în ce mai vulnerabilă la şocurile exogene. "Autorităţile ar trebui să ia în considerare măsuri fiscale suplimentare dacă deficitul bugetar riscă să depăşească 3% din PIB în 2017 şi în 2018", se arată în raportul Băncii Mondiale.

Comisia Europeană: proiectul legii salarizării unitare reprezintă un risc semnificativ la adresa estimărilor fiscale

În luna mai, Comisia Europeană (CE) şi-a revizuit în scădere estimările pentru acest an referitoare la creşterea economiei româneşti şi deficitul public şi a avertizat, totodată, că proiectul legii salarizării unitare reprezintă un risc. Conform previziunilor economice de primăvară ale Executivului comunitar, economia românească ar urma să înregistreze un avans de 4,3% în 2017, sub estimările cuprinse în previziunile din iarnă care indicau o creştere a PIB de 4,4%. Pentru 2018, Comisia Europeană îşi menţine estimările potrivit cărora avansul economiei româneşti urmează să încetinească la 3,7%.

"Creşterea reală a PIB este estimată să rămână solidă, pe fondul relaxării fiscale şi majorărilor salariale (...) Deficitul bugetar va continua să crească din cauza reducerilor de taxe şi majorării cheltuielilor publice", se arată în raportul Comisiei Europene.

În ceea ce priveşte deficitul guvernamental general, conform estimărilor de la acea dată, deficitul public ar urma să ajungă la 3,5% din PIB în 2017 pentru ca în 2018 să se agraveze şi mai mult până la 3,8% din PIB. Comisia Europeană şi-a revizuit şi în acest caz estimările faţă de luna februarie, când prognoza un deficit de 3,6% din PIB în 2017 şi unul de 3,9% din PIB în 2018. "Proiectul legii salarizării unitare reprezintă un risc semnificativ la adresa estimărilor fiscale, cu un impact potenţial de până la 2% din PIB asupra balanţei guvernamentale în 2018", avertizează CE, reaminteşte Agerpres.

Agenţiile de rating reconfirmă calificativele României

În acest an, toate cele patru agenţii de evaluare financiară, Standard & Poor's, Fitch Ratings, Moody's şi JCRA, au reconfirmat ratingurile României.

În luna martie, agenţia japoneză de rating JCR a reconfirmat calificativul României la BBB/BBB+ cu perspectivă stabilă. Decizia agenţiei este susţinută în primul rând de perspectivele unei creşteri economice solide, care este prognozată de agenţie pe baza cererii interne la un nivel de aproximativ 4% pentru anii 2017 şi 2018, chiar şi în condiţiile unor schimbări externe semnificative. În acelaşi timp, agenţia consideră că unul din factorii care afectează o posibilă creştere a ratingului îl reprezintă sistemul financiar, aflat încă în proces de dezvoltare.

La începutul lunii aprilie, Standard & Poor's a reconfirmat rating-ul aferent datoriei guvernamentale a României la BBB-/A-3 pentru datoria pe termen lung şi scurt în valută şi monedă locală, cu perspectivă stabilă. "Reconfirmarea rating-ului României este susţinută de nivelul moderat al datoriei guvernamentale şi al datoriei externe, pe fondul unor perspective de creştere economică solide, în medie de 3,1% până în 2020. Perspectiva stabilă reflectă aşteptările agenţiei privind majorarea deficitelor fiscale şi externe ca rezultat al măsurilor de relaxare fiscală, în timp ce datoria guvernamentală şi cea externă se aşteaptă să rămână la un nivel moderat, susţinut de creşterea economică solidă", preciza atunci S&P.

La finele lunii aprilie, agenţia de evaluare financiară Moody's a reconfirmat ratingul Baa3 al României pentru datoria pe termen lung şi perspectiva stabilă acordată de către celelalte agenţii de rating. Moody's a menţinut calificativul Baa3 pentru datoria pe termen lung şi cel de P-3 pentru datoria pe termen scurt, modificând însă perspectiva la stabilă, de la pozitivă, similar cu nivelul acordat de către celelalte agenţii de rating - Standard & Poor's, Fitch şi JCRA.

În luna iulie, Fitch Ratings a confirmat ratingurile pentru datoriile pe termen lung în valută şi monedă locală ale României la "BBB minus", perspectiva asociată pentru ambele calificative fiind stabile. "Ratingul de tip investment grade atribuit României este sprijinit de nivelul, încă moderat, al datoriei publice, sectorul bancar stabil şi indicatorii privind PIB-ul per capita şi guvernanţa care sunt în linie cu intervalul 'BBB'. Cu toate acestea, ratingul se confruntă cu riscuri în scădere din cauza unei relaxări fiscale pro-ciclice şi a creşterii rapide a salariilor care depăşeşte creşterea productivităţii, ceea ce reprezintă un risc la adresa stabilităţii macroeconomice", susţine Fitch.

Potrivit analiştilor Fitch, deficitul guvernamental al României va ajunge la 3,7% din PIB în 2017, peste ţinta de 2,9% a Guvernului, din cauza unor noi reduceri de TVA şi accize, precum şi a creşterii salariilor din sectorul public, pensiilor şi altor măsuri. În opinia Fitch, "există un grad ridicat de incertitudine cu privire la perspectiva de deficit bugetar în 2017-2019, din cauza incompatibilităţii dintre viitoarele măsuri de expansiune fiscală din programul Guvernului şi ţintele de deficit bugetar de 2,9% în 2018 şi 2,5% în 2019".

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
fngcimm.ro
danescu.ro
raobooks.com
boromir.ro
Mozart
Schlumberger
chocoland.ro
arsc.ro
domeniileostrov.ro
leonidas-universitate.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

20 Dec. 2024
Euro (EUR)Euro4.9764
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7908
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3538
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.9910
Gram de aur (XAU)Gram de aur401.4137

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

erfi.ro
Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
petreceriperfecte.ro
novaplus.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb