Întâlnire de urgenţă în Coreea de Sud pe fondul incendiilor provocate de automobilele electrice

CĂLIN RECHEA
Internaţional / 9 august

CĂLIN RECHEA

Aprinderea unui automobil electric Mercedes-Benz într-o parcare subterană din Coreea de Sud a condus la evacuarea a peste 700 de locatari ai unui bloc din oraşul Incheon. Au fost distruse circa 140 de automobile şi au fost spitalizate 23 de persoane.

Ştirea de la Bloomberg mai subliniază că numeroase clădiri de birouri au interzis intrarea maşinilor electrice în parcările subterane. Agenţia de ştiri mai arată că bateria maşinii a fost fabricată de compania chineză Farasis Energy, care a intrat într-un parteneriat strategic cu Mercedes-Benz în 2018.

Incendiul din Incheon a determinat Ministerul Mediului din Coreea de Sud să anunţe organizarea unei întâlniri de urgenţă, unde vor participa şi alte autorităţi ale statului, inclusiv Agenţia Naţională de Pompieri, după cum scrie Reuters.

"Decizia vine pe fondul avertismentelor analiştilor, conform cărora autorităţile şi industria vehiculelor electrice trebuie să găsească modalităţi de a atenua îngrijorările publice cu privire la siguranţă într-un sector care suferă deja o încetinire a vânzărilor", mai arată agenţia de ştiri.

Guvernul pregăteşte o serie de măsuri, care vor fi anunţate la începutul lunii viitoare, conform unei ştiri a agenţiei de presă Yonhap.

Reuters a preluat şi o ştire a cotidianului Chosun Ilbo, conform căreia Ministerului Transporturilor va cere producătorilor de automobile electrice să dezvăluie marca bateriilor din maşinile electrice comercializate în Coreea de Sud.

Bloomberg mai arată că dezbaterile de pe reţelele de socializare din Coreea de Sud s-au amplificat considerabil în ultima perioadă şi tot mai mulţi potenţiali clienţi renunţă la achiziţia automobilelor electrice, chiar şi în stadiul comenzilor ferme.

Un proprietar de automobil electric s-a plâns că nu îşi mai poate încărca maşina la birou, deoarece proprietarul clădirii a blocat utilizarea staţiilor de încărcare, în timp ce alt deţinător de automobil electric scrie că nu îşi mai poate transporta maşina cu feribotul.

Bloomberg scrie că majoritatea sud-coreenilor trăiesc în blocuri de apartamente cu o densitate mare, care implică instalarea staţiilor de încărcare în garajele subterane, iar reglementările în vigoare obligă dezvoltatorii imobiliari să instaleze staţii de încărcare pentru automobilele electrice.

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
fngcimm.ro
danescu.ro
raobooks.com
boromir.ro
Mozart
Schlumberger
chocoland.ro
arsc.ro
domeniileostrov.ro
leonidas-universitate.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

20 Dec. 2024
Euro (EUR)Euro4.9764
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7908
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3538
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.9910
Gram de aur (XAU)Gram de aur401.4137

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

erfi.ro
Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
petreceriperfecte.ro
novaplus.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb