Inteligenţa artificială, ameninţare pentru om

Octavian Dan
Ziarul BURSA #Companii / 28 noiembrie 2018

Scenariile legate de viitorul omenirii se fac şi se desfac în mod constant. Sunt evaluate provocările, realizările, ameninţările. Unul dintre posibilele scenarii ale viitorului este ca omul să fie marginalizat de inteligenţa artificială (AI), la fel cum omul a procedat cu alte specii de primate, crede Elon Musk.

Acesta susţine că este doar o chestiune de timp până când inteligenţa artificială o va depăşi pe cea biologică. Umanitatea ar trebui să fie foarte atentă la cum dezvoltă AI-ul şi cum îl va proiecta în viitor, avertizează Musk, pentru că în cazul în care omul va gestiona prost acest aspect, ar putea deveni o specie pe cale de dispariţie. Acesta dă exemplul relaţiei dintre om şi celelalte primate şi spune că specia mai inteligentă va încerca să-şi creeze un mediu proprice propriei existenţe, fără a ţine cont sau chiar ştiind că face rău celorlalte specii. Acelaşi lucru, spune Musk, se poate întâmpla şi în relaţia dintre om şi AI, doar că AI-ul va fi în poziţia dominantă iar omul în locul maimuţei.

Una dintre companiile lui Elon Musk, numită Neuralink, are ca scop crearea unei interfeţe prin care omul să comunice direct cu AI tocmai pentru a atenua din diferenţa de inteligenţă care se va crea între cei doi, informează news.ro. Neuralink încearcă să creeze o interfaţă electrod - neuron la nivel micro, o tentativă considerată de unii experţi nerealistă şi imposibil de realizat.

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
Conferinţa BURSA “Codul Insolvenţei 2025”
danescu.ro
arsc.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

31 Mar. 2025
Euro (EUR)Euro4.9771
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.6005
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.2179
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.9460
Gram de aur (XAU)Gram de aur460.4406

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
Teatrul Național I. L. Caragiale Bucuresti
energyexpo.ro
thediplomat.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb