Interdicţia pentru femeile afgane de a lucra cu ONU contravine Cartei sale, denunţă Organizaţia

G.D.
Internaţional / 6 aprilie 2023

Interdicţia pentru femeile afgane de a lucra cu ONU contravine Cartei sale, denunţă Organizaţia

Interdicţia ca femeile afgane să lucreze pentru ONU contravine Cartei Naţiunilor Unite care respinge orice segregare, a subliniat ieri organizaţia mondială, avertizând că nu vor exista "excepţii", notează AFP, conform Agerpres.

ONU a anunţat marţi că talibanii le interzic angajatelor sale afgane, până în prezent ferite de astfel de măsuri aplicate ONG-urilor, să lucreze cu Organizaţia în întreaga ţară.

Secretarul general al ONU, Antonio Guterres, "face apel la talibani să revoce imediat" decizia, a declarat purtătorul său de cuvânt ieri seară într-un comunicat.

Aceste femei sunt "esenţiale" pentru operaţiunile umanitare ale ONU, "aplicarea acestei decizii va dăuna populaţiei afgane, dintre care milioane de persoane au nevoie de această asistenţă", a continuat el.

În această ţară afectată de una dintre cele mai grave crize umanitare de pe planetă, aproximativ 23 de milioane de bărbaţi, femei şi copii au nevoie de ajutoare, potrivit ONU.

Or, în societatea afgană profund conservatoare şi patriarhală, nu este permis unei femei să vorbească cu un bărbat care nu îi este o rudă apropiată. Prin urmare, o femeie poate intra în contact doar cu un beneficiar de ajutor de acelaşi sex.

Aproximativ 3.900 de persoane lucrează pentru ONU în Afganistan, dintre care 3.300 naţionali, potrivit organizaţiei. Aproximativ 600 de femei se numără printre aceşti angajaţi, dintre care aproximativ 400 de afgane.

Întrebat de AFP, coordonatorul umanitar al ONU pentru Afganistan, Ramiz Alakbarov, a subliniat că această interdicţie reprezintă o "încălcare a Cartei Naţiunilor Unite".

"În istoria Naţiunilor Unite, niciun alt regim nu a încercat vreodată să interzică femeilor să lucreze pentru Organizaţie pe motivul că sunt femei", a declarat la rândul său şefa Misiunii de Asistenţă a Naţiunilor Unite în Afganistan (MANUA), Rosa Otounbaieva.

Secretarul general adjunct al ONU Amina Mohammed a declarat presei la New York că femeile angajate de organizaţia internaţională în Afganistan vor continua să-şi primească salariile.

Subiectul este pe ordinea de zi a Consiliului de Securitate de astăzi, pentru discuţii cu uşile închise.

Contactat de mai multe ori, guvernul taliban nu a răspuns solicitărilor AFP.

Comanda carte
fngcimm.ro
danescu.ro
raobooks.com
boromir.ro
Mozart
Schlumberger
arsc.ro
domeniileostrov.ro
leonidas-universitate.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

19 Dec. 2024
Euro (EUR)Euro4.9749
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7790
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3324
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină6.0430
Gram de aur (XAU)Gram de aur402.9466

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

erfi.ro
Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
petreceriperfecte.ro
novaplus.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb