Întreprinzătorii mici şi mijlocii cer Executivului să-şi respecte programul de guvernare

Valentin Roman
Ziarul BURSA #Politică / 31 august 2006

Ei doresc suplimentarea fondurilor destinate susţinerii IMM-urilor şi reducerea contribuţiei angajatorului la fondul pentru şomaj

O parte a întreprinzătorilor mici şi mijlocii din ţara noastră solicită Executivului să respecte legea şi propriul program de guvernare, în ceea ce priveşte volumul sumelor alocate de la bugetul de stat pentru sprijinirea IMM-urilor. Concret, Ovidiu Nicolescu, preşedintele Consiliului Naţional al Întreprinderilor Private Mici şi Mijlocii din România (CNIPMMR) a declarat ieri, în cadrul unei conferinţe de presă, că, deşi Legea nr.346/2004 prevede ca "anual, prin legea bugetului de stat se alocă fonduri în valoare de 0,2% din PIB pentru finanţarea programelor de dezvoltare a IMM-urilor", totuşi, în prezent, pentru toate programele Agenţiei Naţionale pentru Întreprinderi Mici şi Mijlocii şi Cooperaţie (ANIMMC) bugetul alocat este de doar 241.330 RON, ceea ce reprezintă mai puţin de 0,05% din PIB. În acelaşi timp, domnia sa a mai adăugat că Executivul şi-a asumat, prin programul de guvernare, ridicarea progresivă a procentului de alocare de resurse financiare pentru stimularea înfiinţării şi sprijinirea funcţionării IMM-urilor de la 0,2% din PIB, cît ar trebui să fie în prezent, la 0,4% din PIB.

Preşedintele CNIPMMR a mai precizat că unii dintre micii întreprinzători sînt puşi în faţa unei situaţii destul de delicate, deoarece, deşi îndeplinesc condiţiile de eligibilitate pentru accesarea unor programe, nu pot primi bani pentru că bugetele aprobate pe 2006 au fost epuizate. Domnul Nicolescu este de părere că majoritatea acestor întreprinzători riscă să dispară de pe piaţă, în cazul în care statul nu intervine printr-o suplimentare a acestor bugete, astfel încît numărul IMM-urilor care beneficiază de ajutor să fie cît mai mare.

IMM-urile doresc reducerea contribuţiei angajatorului la bugetul asigurărilor pentru şomaj

Totodată, reprezentanţii CNIPMMR au solicitat Guvernului reducerea contribuţiei angajatorilor la bugetul asigurărilor de şomaj cu 0,5 puncte procentuale. Ovidiu Nicolescu consideră că această reducere poate fi argumentată prin situaţia bugetului asigurărilor pentru şomaj pe anul 2006, în care s-a înregistrat un execedent de 341.613 RON. De asemenea, şi cu atît mai mult, mici întreprinzători consideră că reducerea poate fi sus-ţinută şi prin excedentul estimat pentru anul viitor, de 366.082 RON.

Pe de altă parte, domnul Nicolescu a menţionat că şi reducerea contribuţiei angajatorului la fondul asigurărilor pentru şomaj este prevăzută în programul de guvernare a Alianţei. Potrivit respectivului document, "cota de impozitare pentru contribuţiile sociale urmează să fie redusă gradual începînd cu anul 2006, atît pentru angajat cît şi pentru angajator, astfel încît, în 2008, aceasta să fie de 39,5%, faţă de 49,5%, cît este în prezent".

Efectele preconizate de reprezentanţii sectorului IMM în urma unei asemenea reduceri ar fi menţinerea unui execedent mai mic la bugetul asigurărilor de şomaj, crearea unei posibilităţi a creşterii salariului minim pe economie şi diminuarea efortului angajatorilor la bugetul asigurărilor de şomaj din încasări.

Comanda carte
danescu.ro
boromir.ro
Mozart
Schlumberger
arsc.ro
domeniileostrov.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

19 Dec. 2024
Euro (EUR)Euro4.9749
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7790
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3324
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină6.0430
Gram de aur (XAU)Gram de aur402.9466

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
petreceriperfecte.ro
novaplus.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb