Investiţiile fondurilor de private equity în România s-au înjumătăţit, anul trecut, la 66 milioane de euro

Ziarul BURSA #Companii / 16 mai 2012

Investiţiile fondurilor de private equity în România s-au înjumătăţit, anul trecut, la 66 milioane de euro

România a atras anul trecut investiţii de 66 milioane euro de la fondurile de private equity, în scădere la jumătate faţă de anul precedent, şi ocupă poziţia a patra în rândul a şase state din Europa Centrală şi de Est, potrivit datelor Asociaţiei Europene de Private Equity şi Venture Capital, citate de Mediafax. România pierde astfel poziţia a treia în ECE din punctul de vedere al investiţiilor fondurilor de private equity, adjudecată de Cehia, care a coborât de pe poziţia a doua pe trei în favoarea Ungariei.

Potrivit datelor asociaţiei, fondurile de private equity au investit aproximativ 1,1 miliarde de euro în şase state din Europa Centrală şi de Est în 2011, nivel apropiat anului precedent.

Polonia a atras cele mai multe investiţii de la fondurile de private equity, respectiv 680 milioane de euro, aceasta fiind urmată la mare distanţă de Ungaria, cu 195 milioane euro, şi Cehia, cu 138 milioane de euro. România se află pe locul patru, cu 66 milioane de euro, devansând Ucraina, cu investiţii de 63 milioane de euro.

Pe ultima poziţie în acest top se află Bulgaria, cu doar 7,2 milioane de euro plasaţi de fondurile de private equity.

Fondurile de private equity sunt vehicule de investiţii al căror capital este alimentat de entităţi private şi sunt o alternativă pentru companii la clasicele soluţii de finanţare prin intermediul băncii sau al pieţei de capital. Pe lângă capitalul investit, fondurile de private equity se implică şi în conducerea companiei o anumită perioadă.

Cu excepţia Ungariei, cu un avans de trei ori faţă de 2010, şi a Poloniei, cu o creştere de 3%, toate celelate pieţe din regiune au înregis-trat scăderi, cea mai mare fiind în Bulgaria, de la 82 milioane de euro la 7,2 milioane de euro. În Cehia, piaţa investiţiilor de private equity a scăzut cu 28%.

Din totalul de 132 de companii din Europa Centrală şi de Est care au atras investiţii de tip private equity în 2011, un număr de 17 provin din Româ-nia, piaţa locală împărţind locul trei cu Cehia, după Polonia şi Ungaria.

Cele mai importante inves-tiţii în Româ-nia au fost orientate către companii care produc bunuri, servicii pentru consum şi servicii financiare.

Pe de altă parte, anul trecut s-a remarcat o creştere a exiturilor fondurilor de private equity în regiune, sumele încasate depăşind investiţiile în regiune.

Astfel, exiturile încheiate de fondurile de private equity în cele şase state din Europa Centrală şi de Est au fost de peste 1,3 miliarde de euro, în creştere explozivă faţă de nivelul de 187 milioane de euro din 2010.

În România, valoarea exiturilor a fost de 30,7 milioane de euro, peste volumul de 22,5 milioane de euro din anul precedent. Ungaria se află pe primul loc, cu exituri de aproape 688 milioane de euro, în timp ce Cehia deţine poziţia secundă, cu 400 milioane euro.

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
veolia.ro
Apanova
digi.ro
aages.ro
danescu.ro
librarie.net
Mozart
Schlumberger
arsc.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

19 Noi. 2024
Euro (EUR)Euro4.9769
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7110
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3354
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.9529
Gram de aur (XAU)Gram de aur399.1947

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
Mirosul Crăciunului
Teatrul Național I. L. Caragiale Bucuresti
petreceriperfecte.ro
targuldeturism.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb