Investitorii Signature Residence spun că vor livra proiectul până la finele anului

OVIDIU VRÂNCEANU
Ziarul BURSA #Companii / 29 septembrie 2017

Investitorii Signature Residence spun că vor livra proiectul până la finele anului

Proiectul rezidenţial Signature, care va cuprinde peste 300 de locuinţe în două clădiri, ar urma să fie livrat până la finele anului, ne-a declarat Dan Cămârzan, unul dintre investitori. "Contractul este să livrăm până în decembrie, în caz contrar trebuind să dăm banii înapoi celor care au cumpărat deja apartamente", a explicat acesta.

Prima fază a proiectului, constând dintr-o clădire cu 14 etaje cu 195 de apartamente, ar fi trebuit livrată din luna mai, în timp ce cea de-a doua clădire, cu şapte etaje şi 119 apartamente, ar fi trebuit livrată la finele acestui an. "Finanţatorul a dorit să vadă tehnologia înainte de a spune DA la risc", a mai spus Cămârzan. Investiţia în acest ansamblu rezidenţial se ridică la 14 milioane de euro.

Unul dintre investitorii atraşi în proiectul imobiliar este Avi Zikry, cofondator al start-up-ului new-yorkez ClickandImprove.com, o platformă care permite americanilor să contracteze de acasă servicii de renovare ale caselor sau apartamentelor în care locuiesc.

Complexul va fi construit în locul pe care cu ani în urmă omul de afaceri Dan Cămârzan intenţiona să construiască un proiect de birouri - Kronvest Business Park. Proiectul a fost însă abandonat odată cu venirea crizei.

Cămârzan intenţiona să investească 30 de milioane de euro în trei clădiri de birouri clasa A cu 8, 9 şi 16 etaje. Deocamdată avizul a fost solicitat doar pentru clădirile de 8 şi, respectiv, pentru cea de 16 etaje.

Cămârzan anunţa în 2008 că " în următorii 5 - 7 ani, Braşovul va avea nevoie de 120.000 - 150.000 mp spaţii de birouri". Mai mult, proiectul urma să cuprindă cea mai înaltă clădire de birouri din oraş, cea de 16 etaje, care urma să dispună şi de un heliport. Tot atunci, omul de afaceri spunea că prima clădire a Kronvest Business Park a fost închiriată aproape în întregime.

Proiectul a fost abandonat după ce mai multe firme ale grupului Kronvest au intrat, rând pe rând, în insolvenţă, Cămârzan plecând la un moment dat din ţară.

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
fngcimm.ro
danescu.ro
raobooks.com
boromir.ro
Mozart
Schlumberger
chocoland.ro
arsc.ro
domeniileostrov.ro
leonidas-universitate.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

20 Dec. 2024
Euro (EUR)Euro4.9764
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7908
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3538
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.9910
Gram de aur (XAU)Gram de aur401.4137

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

erfi.ro
Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
petreceriperfecte.ro
novaplus.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb