Ioan Rus a demisionat din postul de ministru al Transporturilor

A.S.
Ziarul BURSA #Politică / 12 iunie 2015

Ioan Rus a demisionat din postul de ministru al Transporturilor

Actualizare 08:58 Iulian Matache, un prim nume vehiculat în locul lui Rus

Iulian Matache, secretar de stat în Ministerul Transporturilor şi fost director al Direcţiei Dezvoltare din cadrul Consiliului Judeţean Vrancea, este primul nume vehiculat în PSD ca posibil înlocuitor al lui Ioan Rus la conducerea Ministerului Transporturilor, conform unor surse politice.

Acesta a condus Direcţia Dezvoltare din cadrul CJ Vrancea până în mai 2012, când USL a preluat guvernarea, iar el a fost numit atunci secretar de stat la Ministerul Dezvoltării.

Ulterior, în martie anul trecut, a fost mutat la Ministerul Transporturilor, tot pe postul de secretar de stat.

Iulian Matache, a cărui soţie este preşedintele Tribunalului Vrancea, este prezentat în presa locală drept un apropiat al preşedintelui Consiliului Judeţean Vrancea, Marian Oprişan, la momentul numirii ca secretar de stat, în mai 2012, el mulţumindu-i public lui Oprişan şi spunând că nu ar fi ajuns în această funcţie fără sprijinul, susţinerea şi încrederea lui Oprişan.

(Elena Deacu)

---

Ioan Rus a demisionat din postul de ministru al Transporturilor, în urma scandalului public provocat de declaraţiile sale în cadrul unei emisiuni tv. În contextul în care vorbea despre românii din străinătate şi despre cât câştigă aceştia muncind în construcţii, de exemplu, cu un salariu de 1.500 de euro, Ioan Rus a spus că "de banii ăştia copiii se fac golani acasă, iar nevasta curvă".

După ce demisia lui Ioan Rus din Guvern fusese cerută de membri marcanţi ai mai multor partide, inclusiv PSD, Premierul Victor Ponta a scris pe Facebook: "Regret situaţia generată de declaraţiile domnului Ioan Rus! Acesta şi-a asumat răspunderea şi mi-a prezentat demisia din funcţia de ministru! Am acceptat demisia şi săptămâna viitoare vom discuta despre înlocuitorul la acest portofoliu!".

Anterior, Ioan Rus a spus că va demisiona doar dacă situaţia o impune, deoarece trebuie să mai finalizeze procedurile legate de Master Planul pentru transport. Acesta şi-a cerut scuze "dacă prin formularea aleasă" a jignit pe cineva, susţinând că intenţia sa era să semnaleze o situaţie gravă:

"Îmi cer scuze dacă prin formularea aleasă am jignit pe cineva, dar intenţiile mele au fost de a semnala o situaţie gravă, cu care se confruntă multe familii de români, fără să-i jignesc, ci chiar compătimindu-i. Am făcut referire la destrămarea familiilor şi la copiii lăsaţi în grija bunicilor ori a altor rude, ca urmare a faptului că părinţii lor au plecat să muncească în alte ţări, în speranţa de a-şi construi un trai mai bun. Nu am dorit să aduc în niciun fel atingere demnităţii vreunei persoane prin acele declaraţii, ci doar să atrag atenţia asupra preţului mare pe care-l plătesc mii de români care au ales să plece să muncească în străinătate".

El a spus că a dorit să le transmită celor plecaţi departe de casă că, în viitorul apropiat, mulţi dintre aceştia şi-ar putea găsi un loc de muncă în ţară, pentru că România va avea nevoie de forţă de muncă, de specialişti în domeniul construcţiilor, odată ce vor fi demarate proiectele de infrastructură prevăzute de Master Planul General de Transport.

Declaraţia lui Ioan Rus este suprinzătoare, în condiţiile în care era cunoscut ca un orator atent şi rezervat în afirmaţiile publice.

Mai mult, acesta era unul dintre politicienii aflaţi în cărţi pentru preluarea şefiei Guvernului, în condiţiile în care Victor Ponta şi-ar fi dat demisia.

O întrebare este dacă o stare de nervozitate neobişnuită este cea care l-a făcut pe ministrul Transporturilor să nu se poată controla acum.

Surse judiciare ne-au declarat că există dosare la DNA Cluj despre afacerile Ioan Rus-Ioan Bene-Ion Ţiriac, legăturile de afaceri dintre Ioan Rus şi Ion Ţiriac fiind de notorietate, la fel ca şi apropierea unor investigaţii de aceste afaceri.

Cotidianul.ro scria, în mai anul trecut, că Ioan Bene este partenerul de afaceri al copiilor lui Ioan Rus şi deţine firma Napoca Construcţii, el preluând acţiunile de la Ion Ţiriac şi de la IT Transilvania Invest în 2011. Napoca Construcţii este condusă de fostul şef al PSD Cluj, inginerul Ştefan Dimitriu.

Ioan Bene a fost arestat în iunie anul trecut, alături de preşedintele suspendat al Consiliului Judeţean Cluj Horea Uioreanu şi omul de afaceri Vasile Pogăcean.

Ioan Bene, membru AGA în cadrul SC Construcţii Napoca SA, a fost trimis în judecată, în arest preventiv, pentru dare de mită în formă continuată (7 acte materiale), fals în înscrisuri sub semnătură privată în forma participaţiei improprii ca instigator, în formă continuată (2 acte materiale) şi spălare de bani.

Aceleaşi surse judiciare ne-au spus că se apropie şi finalul anchetei procuraturii germane legate de scandalul EADS, în care ar putea fi implicaţi atât Ion Ţiriac, dar şi Ioan Rus, în perioada 2001-2004 fiind ministru de interne.

Ioan Rus a mai surprins o dată cu demisia, în august 2012, când a plecat din Guvern, acuzând presiuni asupra sa privind cifrele de la referendum.

Preşedintele Autorităţii Naţionale pentru Protecţia Drepturilor Copilului şi Adopţie (ANPDCA), Gabriela Coman, spunea recent că la nivel naţional sunt înregistraţi 82.339 de copii afectaţi de plecarea părinţilor în străinătate: "Aproximativ 49.000 dintre ei au doar un părinte plecat, ceilalţi au ambii părinţi în străinătate. Cifra pare în descreştere, însă niciodată nu suntem siguri că toate cazurile se raportează. Pare în scădere numărul şi probabil că şi evoluţia crizei economice influenţează acest lucru".

Opinia Cititorului ( 3 )

  1. a doua oara, Rus a stiut sa o stearga la momentul pe care el il considera oportun.

    Cele mai dubioase personaje ale politicii postdecembrise au venit de la Cluj. Sa ma ierte Prahova ca ii las pe locul doi.

    o haita de hiene pusa ptr a distruge Romania.tov Rus,o alta hahalera cu miros penal.sa te intorci la venirea Domnului Iisus Hristos!

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
fngcimm.ro
danescu.ro
raobooks.com
boromir.ro
Mozart
Schlumberger
chocoland.ro
arsc.ro
domeniileostrov.ro
leonidas-universitate.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

23 Dec. 2024
Euro (EUR)Euro4.9759
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7871
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3453
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină6.0070
Gram de aur (XAU)Gram de aur403.2660

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

erfi.ro
Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
petreceriperfecte.ro
novaplus.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb