IONEL ARSENE, PREŞEDINTELE PSD NEAMŢ: ''PNL a atras ţara în cea mai neagră perioadă a istoriei sale''

G.U.
Politică / 11 noiembrie 2020

''PNL a atras ţara în cea mai neagră perioadă a istoriei sale''

PNL a atras ţara în cea mai neagră perioadă a istoriei sale, a declarat, astăzi, într-un comunicat de presă, preşedintele PSD Neamţ, Ionel Arsene, conform Agerpres.

Liderul social-democrat a precizat că României îi vor trebui zeci de ani pentru a-şi reveni "din hăul în care a aruncat-o PNL" în doar un an de guvernare.

Ionel Arsene susţine că economia naţională este "la pământ", oamenii nu mai au locuri de muncă, ţara are împrumuturi externe mari iar educaţia şi sănătatea au probleme majore de funcţionare.

"România atinge recorduri negative cum nu s-a mai întâmplat vreodată în existenţa sa. Valoarea produsului intern brut a scăzut în acest an cu 16 miliarde de euro. Ca să acoperim această gaură neagră, ţara are nevoie de cel puţin 5 ani! De când sunt la guvernare, în mai puţin de un an, liberalii au împrumutat 18 miliarde de euro de la bănci străine. Aceşti bani vor împovăra bugetul ţării timp de 3 decenii, când vom avea de plătit rate şi dobânzi covârşitoare către instituţii bancare de peste graniţă. De asemenea. a crescut rata şomajului, ajungând la cel mai mare nivel din ultimii ani; sute de mii de români au rămas fără serviciu, iar familiile lor sunt în situaţia de a nu-şi putea achita facturile şi asigura hrana, medicamentele şi îmbrăcămintea. Din lipsa unei strategii care să susţină societăţile comerciale, acestea şi-au trimis în şomaj tehnic angajaţii - circa 140.000 de salariaţi, lunar, în perioada noiembrie 2019-august 2020", a declarat Ionel Arsene.

Preşedintele PSD Neamţ a adăugat că, de la preluarea guvernării de către PNL, producţia internă este "în cădere liberă", pentru că liberalii nu au ar fi intervenit în niciun fel pentru a sprijini mediul de afaceri, notează sursa citată.

Arsene a explicat că, din acest motiv, deficitul balanţei comerciale a ajuns în septembrie 2020 la 13 miliarde euro.

Preşedintele PSD Neamţ a mai spus că un alt domeniu greu încercat în ultima perioadă este cel al sănătăţii iar bolnavii cronici sunt lăsaţi "de izbelişte", fără a avea acces la servicii medicale.

Totodată, Ionel Arsene a menţionat că o altă măsură care "a zguduit România" se referă la şcolile care au fost închise de luni, 9 noiembrie, deşi aproape un milion de elevi şi preşcolari nu au posibilitatea de a participa la orele on-line din cauză că provin din familii sărace şi nu au tabletă, laptop sau calculator ori conexiune la internet.

"Educaţia şi sănătatea nu prezintă importanţă pentru PNL, deşi sunt esenţiale pentru bunul mers al societăţii. Din păcate, aceşti guvernanţi incompetenţi, au legat şcoala de gard, ducând la disperare părinţii care nu ştiu ce să facă pentru binele copiilor lor. În vreme ce unii nu au posibilităţi materiale pentru a le asigura copiilor condiţii pentru şcoala on-line, alţii, care au serviciu, trebuie să găsească soluţii ca să fie supravegheaţi micuţii în perioada cât ar fi trebuit să fie la şcoală, sub îndrumarea de specialitate a cadrelor didactice. Referitor la sistemul medical, liberalii l-au distrus din temelii! Sunt atâţia români lăsaţi în grele suferinţe, pentru că spitalele au rămas deschise doar pentru cei care sunt infectaţi cu virusul pandemic. Bolnavii cronici sunt trataţi telefonic sau se autotratează, cum pot, la domiciliu. Pe scurt, aceasta este radiografia unui an de guvernare liberală. Un diagnostic crunt, greu de tratat. O cangrenă în societatea românească, marca PNL. Pe 6 decembrie acest Guvern incompetent şi ticălos trebuie să plece acasă! A făcut destule deservicii ţării ca să nu mai stea o fi la conducere", a mai declarat liderul PSD Neamţ, Ionel Arsene.

Opinia Cititorului ( 9 )

  1. Cel mai mare blestem pentru Romania sunteti voi,psd-istii! Vreau schimbare! Voi vota cu pnl! Eu sunt unul dintre cele peste 3 milioane de romani care traiesc in afara granitelor tarii din cauza ca am fost alungati de voi,de mafia psd care a furat tara timp de 30 de ani! Fac un apel la cei care traiesc in tara si care vor schimbare in Romania: mergeti la vot in numar cat mai mare si votati partide democratice precum pnl,usr-plus,pmp! Trebuie sa scapam de hoti!

    1. De cât timp ai plecat din țară!!! De ce nu ai revenit în Ianiarie! (dacă ai fost în vizită, de ce ai mai pecat??). Știi ce salariu iei ca și agent de pază??? Exact cât îți rămâne lunar în Italia sau Spania ( dar ești "acasă"). Nu mai vb rahat-uri!!!

      Eu voi reveni in Romania atunci cand nivelul mediu de trai in tara noastra va ajunge la nivelul mediu al Uniunii Europene,adica la nivelul Italiei sau Spaniei! Daca ramane mafia psd la putere,asta nu se va intampla nici peste 50 de ani,pentru ca riscam sa fim dati afara din uniune cu polticieni psd-isti precum Dragnea,Nastase si marea lor majoritate! Romania are un potential de dezvoltare foarte mare dar continuam sa fim una dintre cele mai sarace tari din UE,datorita mafiei psd! Suntem cu nivelul de trai la 70% din media europeana,dupa 30 de la revolutie!!!Daca partidele de dreapta vor reusi sa formeze o majoritate stabila,atunci avem sanse mari ca sa ajungem cu nivelul de trai la media europeana in 3 mandate,adica in 12 ani de zile! Atunci tinerii Romaniei nu vor mai pleca sa trudeasca printre straini,iar o mare parte din milioanele fe romami care traiesc in afara se vor intoarce ca sa traiasca si sa investeasca in tara lor! Psd-ul a jicnit de multe ori diaspora,de aceea a pierdut trei runde de alegeri in ultimul timp! Alegerile parlamentare sunt la fel de importante ca si cele prezidentiale! Sper ca multi romani care traiesc in tara vor merge la vot in Decembrie si vor pedepsi ciuma rosie pentru tot raul le care l-au facut tarii in toti acesti 30 de ani! Ma indoiesc ca vei intelege ceva din ceea ce am scris aici!

    Nici o data nu o sa apara un membru PSD sa declare ca PNL a "ridicat" tara , e valabil si invers.

    Cel mai mare politician/tâlhar din jud Neamț.

    Evident, se vede asta si din avion, doar orb sa nu fii!

    se mira si el ce prostii scoate pe gusa...E normal, doar s-a molipsit de la sefa lui Veorica, renumita pt. citatul: "Foaie verde maracine/ Sunt mai proasta decat mine!"

    Cu vorbele nu le ai deloc. Spui numai tâmpenii. La ce fata ai poate era mai bine sa te faci actor. De comedie. Neagra.

    Ce fata de betiv are si asta...Astia sunt PSD istii uitativa la mutra lui...

Comanda carte
fngcimm.ro
danescu.ro
raobooks.com
boromir.ro
Mozart
Schlumberger
chocoland.ro
arsc.ro
domeniileostrov.ro
leonidas-universitate.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

27 Dec. 2024
Euro (EUR)Euro4.9765
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7768
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3054
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.9853
Gram de aur (XAU)Gram de aur403.3538

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

erfi.ro
Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
petreceriperfecte.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb