IONUŢ DUMITRU, CONSILIUL FISCAL: "Nu o să recuperăm, probabil, niciodată distanţa faţă de economiile UE"

RAMONA RADU
Ziarul BURSA #Macroeconomie / 14 mai 2018

"Nu o să recuperăm, probabil, niciodată distanţa faţă de economiile UE"

Potrivit Eurostat, ţara noastră se clasează pe locul al 16-lea în rândul economiilor europene, cu o pondere de 1,2% din PIB-ul total al UE

Cristian Pârvan, PIAROM: "România ar trebui să se plaseze pe un loc mult mai înalt, dar pentru asta trebuie să îşi folosească potenţialul şi, din păcate, nu face acest lucru"

Produsul Intern Brut al Uniunii Europene s-a cifrat, anul trecut, la 15,3 trilioane de euro, la cursul valutar actual, iar mai bine de 50% din acaestă sumă a fost generată de Germania, Marea Britanie şi Franţa, arată datele Eurostat.

Totodată, potrivit Eurostat, ţara noastră se clasează pe cea de-a 16-a poziţie, având o pondere de 1,2% din PIB-ul total al UE.

În 2016, economia ţării noastre figura pe locul 17, cu o pondere de 1,1% din PIB-ul UE.

Analiştii economici şi oamenii de afaceri susţin că, raportat la populaţia ţării noastre, PIB-ul pe cap de locuitor ar trebui să se afle la un nivel mai ridicat decât în prezent, iar locul ţării noastre în acest clasament european să fie mai sus.

Ionuţ Dumitru, preşedintele Consiliului Fiscal şi economist-şef al Raiffeisen Bank România, ne-a spus că pentru a avea o pondere mai mare în PIB-ul UE trebuie să creştem mai repede decât celelalte state, adăugând: "Avem nevoie de o expansiune economică rapidă şi de un diferenţial de creştere economică semnificativ faţă de ceilalţi din UE, astfel încât să putem recupera şi să ocupăm un loc mai bun. Dacă ne uităm la populaţie, poziţia noastră la nivelul UE e mult mai sus de locul 16. Aşadar, ca PIB, stăm mult mai prost decât ca nivel al populaţiei, pentru că PIB-ul per capita, în România, este mic.

Deci, ambiţia noastră ar trebui să fie ca într-un orizont, nu foarte îndepărtat, să ajungem pe un loc corespunzător poziţiei noastre ca populaţie şi ca nivel al PIB-ului".

Domnia sa a subliniat că, de fapt, ar trebui să ajungem la un PIB pe cap de locuitor similar cu media europeană, ţara noastră situându-se, în momentul de faţă, undeva la circa 60% din media euopeană.

"Distanţa este foarte mare şi nu o să o recuperăm prea curând, probabil niciodată, dar ar trebui să avem ambiţia să urcăm în clasament, adică ar trebui să avem o convergenţă rapidă. Este foarte important, însă, şi subliniez acest lucru, ca această convergenţă să fie şi sustenabilă, în acelaşi timp, adică să nu avem, timp de doi, trei sau cinci ani, o creştere economică foarte rapidă, forţată şi nesustenabilă, după care să avem corecţii în economie care să ne ducă înapoi, astfel încât să facem un pas înainte şi doi paşi înapoi. Cu alte cuvinte, creşterea economică înaltă, de care avem nevoie, nu trebuie să producă dezechilibre în economie, lucru pe care, dacă ne uităm istoric, nu prea l-am avut, pentru că, şi înainte de criză, şi acum, economia ţării noastre este supraîncălzită. Înainte de criză, în mod evident, creşterea economică nu a fost sustenabilă, economia a fost supraîncălzită, şi am văzut ce corecţii am avut în timpul crizei, iar acum avem toate semnalmentele să credem că economia este, din nou, supraîncălzită - nu la fel ca înainte de criză, dar semnele supraîncălzirii sunt prezente: deficite de cont curent, deficite comerciale şi inflaţie în creştere rapidă, acestea sunt semnele cele mai evidente", ne-a declarat domnul Dumitru.

Domnia sa trage un semnal de alarmă asupra faptului că expansiunea economică de acum nu este sustenabilă.

Cristian Pârvan: "Dovada că nu avem producţie este faptul că, odată cu creşterea veniturilor, a crescut şi deficitul de balanţă comercială"

La rândul său, Cristian Pârvan, preşedintele Patronatului Investitorilor Autohtoni din România (PIAROM), este de părere că ţara noastră ar trebui să se plaseze pe un loc mult mai înalt în ceea ce priveşte ponderea în PIB-ul UE, adăugând: "Nu are importanţă cât de mare este ţara şi ce potenţial are, dacă nu îl foloseşte, tot degeaba.

Ideea este că, într-adevăr, România are un potenţial de a produce mult mai mare decât o face în prezent.

Faptul că nu se întâmplă acest lucru este din cauză că România este prost guvernată de 28 de ani, pentru că, în fond şi la urma urmei, altă explicaţie nu există, din moment ce am plecat cu toţii (şi Ungaria, şi Cehia, şi Polonia) din acelaşi punct, şi ei au crescut, şi au ajuns unde au ajuns, iar noi ne târâm".

Domnia sa este de părere că ţara noastră are potenţial, a avut potenţial, şi încă mai are ceva potenţial, afirmând că este "vina noastră" pentru că nu îl folosim.

"Indiferent de ce planuri au alţii, nu ne împiedică nimeni să ne folosim potenţialul, dar nu facem asta. Unul din exemplele foarte clare, în acest sens, este cel în care am sacrificat, complet, sectorul industriei chimice, unde dacă vă uitaţi la balanţă, suntem net importatori, când noi avem gaze naturale şi petrol.

Deci, ne punem problema dacă exportăm, sau nu, gazele, când toată lumea le foloseşte pentru a face produse cu valoare adăugată, nu să exporţi, ca o ţară africană, gaze naturale", ne-a mai declarat preşedintele PIAROM.

Domnul Pârvan susţine că ponderea ţării noastre în PIB-ul UE va mai creşte, subliniind, însă, că nu putem ajunge mai sus decât prin creşterea producţiei. Oficialul PIAROM a afirmat: "Dovada că nu avem producţie este faptul că, odată cu creşterea veniturilor, a crescut şi deficitul de balanţă comercială. Deci, ce facem noi? Consumăm ce produc alţii. (...) Ar fi esenţial să dezvoltăm sectorul producţiei, dar deocamdată statistica arată că cele mai puţine creşteri salariale sunt în acest domeniu, şi atunci cum să se ducă oamenii să lucreze în sector? Acest lucru arată că politica Ministerului Muncii şi politica publică în general nu încurajează producţia autohtonă, ci alte zone, şi atunci să nu ne mirăm că ne cresc importurile".

Anul trecut, Germania a înregistrat un PIB de aproape 3,3 trilioane de euro, consolidându-şi, astfel, titlul de cea mai mare economie din UE, şi generând mai bine de o cincime (21,3%) din PIB-ul Uniunii Europene, mai relevă datele Eurostat, iar Marea Britanie, deşi cota sa din PIB-ul UE s-a diminuat cu 0,9 puncte procentuale, între anii 2016-2017, a reuşit să se menţină pe cea de-a doua poziţie (15,2%), depăşind Franţa (14,9%).

Cele trei state (n.r. Germania, Marea Britanie şi Franţa) sunt urmate, conform Eurostat, de Italia (11,2%), Spania (7,6%) şi Olanda (4,8%).

Aceleaşi date arată că la coada clasamentului se situează 11 state, care au avut, fiecare, un PIB reprezentând mai puţin de 1%, din PIB-ul total al UE. Aceste state sunt: Malta (0,1%), Cipru (0,1%), Estonia (0,2%), Letonia (0,2%), Lituania (0,3%), Slovenia (0,3%), Croaţia (0,3%), Bulgaria (0,3%), Luxemburg (0,4%), Slovacia (0,6%) şi Ungaria (0,8%).

Eurostat mai precizează că cele 19 state membre din zona euro au însumat un PIB de aproape 11,2 trilioane de euro în 2017, zona euro înregistrând 72,9% din PIB-ul Uniunii Europene.

Conform datelor citate, Germania (29,2%) şi Franţa (20,5%) au însumat jumătate din PIB-ul generat în zona euro, în timp ce Italia (15,4%) şi Spania (10,4%) au totalizat un sfert din acesta.

Datele Eurostat relevă că, în 2016, PIB-ul UE s-a cifrat la 14,8 trilioane de euro, suma celor mai mari cinci economii ale statelor membre UE (Germania, Franţa, Marea Britanie, Italia şi Spania) reprezentând 67,1% din PIB-ul total al Uniunii Europene.

Totodată, conform Eurostat, zona euro a reprezentat 70,6% din PIB-ul UE, în 2016.

Opinia Cititorului ( 3 )

  1. Fara autostrazi nu ai cum sa recuperezi decalajul! Ma mir ca mai vin ceva investitii straine. Acum stam si visam , populist , sa adoptam euro in 20-20. O sa ne manance competitia din UE pe paine daca nu crestem investitiile in productie.

    Daca vreti un proiect de tara , mutati sediul guvernului la Ramnicu Valcea sa supravegeze constructia autostrazii . Cum sa adoptam euro si noi nu avem centura Bucurestiului :)  

    1. De ce să lucrezi la drumuri în căldură mare când poți face campanie electorala.

      Daca trecem prea repede la euro criza din Grecia e jucarie :)

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
veolia.ro
Apanova
digi.ro
aages.ro
danescu.ro
librarie.net
Mozart
Schlumberger
arsc.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

21 Noi. 2024
Euro (EUR)Euro4.9766
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7317
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3535
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.9743
Gram de aur (XAU)Gram de aur405.9099

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
Mirosul Crăciunului
Teatrul Național I. L. Caragiale Bucuresti
petreceriperfecte.ro
targuldeturism.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb