Irakienii sfidează valul de atentate sinucigaşe, bombe şi atacuri cu rachete care a ucis 24 de oameni în această dimineaţă şi se prezintă masiv la urnele de vot, într-un proces electoral considerat drept un test pentru fragila democraţie a Irakului, relatează AFP, potrivit Hotnews.
Autorităţile au impus măsuri stricte de securitate, după ce un grup afiliat al-Qaeda, care consideră acest scrutin drept o încercare de validare a guvernului shiit şi al ocupaţiei americane, a ameninţat că orice persoană se prezintă la vot riscă să fie atacată.