Iranul suspendă discuţiile cu saudiţii după cele 81 execuţii de la Riad

C.B.
Internaţional / 13 martie 2022

Iranul suspendă discuţiile cu saudiţii după cele 81 execuţii de la Riad

Iranul a suspendat discuţiile cu Arabia Saudită. Decizia vine în momentul în care cea de-a cincea rundă de negocieri între cele două state urma să înceapă în această săptămână. Nu s-au precizat motivele acestei decizii şi nici nu s-a stabilit o nouă dată a reluării dialogului.

Teheranul a luat decizia la o zi după ce Arabia Saudită a efectuat execuţii în masă despre care activiştii au spus că includ 41 de musulmani şiiţi şi pe fondul blocării discuţiilor despre un acord nuclear iranian la Viena.

Arabia Saudită executat sâmbătă 81 de persoane acuzate de infracţiuni legate de "terorism", un record care depăşeşte numărul total de condamnări la moarte în 2021, scrie Agerpres. Persoanele executate - 73 de saudiţi, şapte yemeniţi şi un sirian - sunt acuzaţi de apartenenţă la grupuri "teroriste" precum Statul Islamic, Al-Qaeda sau rebelii houthi din Yemen. Potrivit SPA, fiecare dintre cei vinovaţi a fost "condamnat de tribunale saudite în urma unor procese supervizate de 13 judecători".

Arabia Saudită: cea mai mare rată ale execuţiilor din lume, 69 doar anul trecut

Arabia Saudită, musulmană sunnită, şi Iranul şiit sunt blocate în conflict de interese în regiune. Sâmbătă, Irakul anunţase dorinţa de a găzdui o nouă rundă a tratativelor. Discuţiile diplomatice directe au început anul trecut cu scopul de a controla tensiunile dintre cele două state.

În 2016, Riadul a rupt legăturile cu Iranul după ce protestatarii au luat cu asalt ambasada Arabia Saudită din Teheran, în urma execuţiei unui cleric şiit.

Sâmbătă, Arabia Saudită a declarat că a executat 81 de bărbaţi în cea mai mare execuţie în masă din ultimele decenii. Activiştii pentru drepturile omului au spus că 41 erau musulmani şiiţi din estul regiunii Qatif, un punct de fierbinte între guvernul dominat de sunniţi şi minorităţile şiite.

Opinia Cititorului ( 2 )

  1. Alti nebuni!

    Nimic nou sub soare,bine ca a dat Dumnezeu si l-a eliberat pe Raif Badawi,se mai intampla si lucruri bune in Arabia Saudita,au abolit pedeapsa cu moartea pentru minori,flagelarea,au mai umblat si pe la drepturile femeilor....

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
fngcimm.ro
danescu.ro
raobooks.com
boromir.ro
Mozart
Schlumberger
chocoland.ro
arsc.ro
domeniileostrov.ro
leonidas-universitate.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

20 Dec. 2024
Euro (EUR)Euro4.9764
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7908
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3538
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.9910
Gram de aur (XAU)Gram de aur401.4137

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

erfi.ro
Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
petreceriperfecte.ro
novaplus.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb