ISense Solutions: 3 din 10 români cred că preţurile nu se vor micşora în urma reducerii TVA

Marius Constantin
Companii / 20 mai 2015

iSense Solutions precizează că 95% dintre români au aflat deja de decizia scăderii TVA, de la 24% la 9%, pentru toate categoriile de produse alimentari şi băuturi non-alcoolice, însă 3 din 10 români cred că preţurile nu se vor micşora deloc, arată un comunicat transmis azi redacţiei.

Pe de altă parte, doar o treime dintre cei intervievaţi consideră că preţurile la produsele alimentare şi băuturile non-alcoolice vor scădea uniform cu reducerea TVA, arată studiul realizat de compania iSense Solutions.

Rezultatele studiului arată că un procentaj semnificativ de români, 65%, consideră că doar anumiţi comercianţi vor reduce preţurile la produsele alimentare. Cei mai mulţi îşi pun speranţele în hipermarketuri şi supermarketuri, 75% dintre ei aşteptându-se să observe cele mai mari reduceri la alimente în astfel de magazine.

Traian Năstase, Managing Partner iSense Solutions, a declarat: "Acest moment este unul cheie: neîncrederea consumatorilor trebuie adresată de către comercianţi, ceea ce va contribui la un comportament mai relaxat al românilor atunci când vine vorba de cumpărături".

De asemenea, 85% dintre români îşi doresc ca alimentele şi băuturile non-alcoolice să aibă două etichete după intrarea în vigoare a legii: una care să conţină preţul vechi şi alta cu preţul redus. Totodată, sunt aşteptate reclame TV care să informeze populaţia asupra noilor preţuri.

Andrei Cânda, Managing Partner iSense Solutions, a mărturisit că "27% dintre consumatori îşi doresc să vadă reclame despre modificările preţurilor. Comercianţii care vor aplica şi vor comunica corect scăderile de preţuri vor avea un avantaj competitiv şi vor câştiga încrederea consumatorilor".

Potrivit studiului iSense Solutions, 6 din 10 cred că preţurile din restaurante nu se vor micşora foarte mult, deoarece acestea includ prelucrarea alimentelor şi serviciile oferite, care nu sunt vizate de reducerea TVA.

Studiul a fost realizat online de către compania iSense Solutions. Datele sunt reprezentative pentru mediul urban. Rezultatele au un grad de eroare de +/-4,97%, la un nivel de încredere de 95%.

iSense Solutions foloseşte cele mai recente tehnologii de sondare a consumatorului modern din România şi oferă servicii integrate de marketing: cercetare, consultanţă în marketing şi comunicare, digital şi vânzări.

Comanda carte
fngcimm.ro
danescu.ro
raobooks.com
boromir.ro
Mozart
Schlumberger
chocoland.ro
arsc.ro
domeniileostrov.ro
leonidas-universitate.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

20 Dec. 2024
Euro (EUR)Euro4.9764
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7908
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3538
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.9910
Gram de aur (XAU)Gram de aur401.4137

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

erfi.ro
Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
petreceriperfecte.ro
novaplus.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb