Israelul a autorizat ieri pentru utilizarea de urgenţă antiviralul cu administrare orală Paxlovid, pastilă a companiei farmaceutice Pfizer pentru tratarea coronavirusului şi a comandat zeci de mii de doze pentru a începe să le administreze bolnavilor din ţară, transmite EFE, citată de Agerpres.
Este de aşteptat ca prima livrare a acestui medicament să ajungă în Israel miercuri, a informat Ministerul Sănătăţii din Israel într-un comunicat de presă.
Administraţia Medicamentelor şi Alimentelor din SUA (FDA) a aprobat miercurea trecută folosirea Paxlovid, primul tratament care poate fi administrat la domiciliu şi care se aşteaptă să fie eficient şi împotriva variantei Omicron.
Pastila, administrată sub formă de comprimate, este destinată pacienţilor cu forme uşoare şi până la moderate, în primele trei zile de la apariţia simptomelor.
Tratamentul complet include o pastilă la fiecare 12 ore timp de cinci zile. În fazele doi şi trei ale testelor clinice s-a demonstrat că Paxlovid reduce simptomele grave, spitalizarea şi riscul de deces în 89% din cazuri, atunci când pacienţii primesc medicaţia în fazele incipiente.
Potrivit datelor furnizate de Pfizer, eficienţa pastilei nu ar trebui să fie afectată de apariţia noilor variante, inclusiv a variantei Omicron.
Premierul israelian Naftali Bennett a declarat în noiembrie că a semnat un acord cu Pfizer pentru achiziţionarea rapidă a medicamentului atunci când acesta va primi aprobarea FDA, iar guvernul israelian are încredere că pastila va fi eficientă în a ţine sub control al cincilea val al pandemiei.
Israelul a fost una dintre primele ţări din lume care a semnat un acord cu Pfizer pentru achiziţionarea vaccinului anticoronavirus, ceea ce a făcut ca acest stat să fie printre primele din lume care şi-a vaccinat cu schema completă cea mai mare parte a populaţiei.
Circa şase milioane de persoane au primit în Israel schema completă de vaccinare şi peste patru milioane au deja şi cea de-a treia doză (booster), pe care ţara a început să o aplice în vară.
1. Ia de la Pfizer!
(mesaj trimis de anonim în data de 27.12.2021, 12:12)
Probabil ca mizeria asta de la Pfizer, nu este altceva decat un alt vaccin mARN deghizat sub forma unei pilule, destinata celor care refuza vaccinul!
1.1. fără titlu (răspuns la opinia nr. 1)
(mesaj trimis de anonim în data de 27.12.2021, 13:57)
Bonus, un cip de urmarire updatat.
1.2. fără titlu (răspuns la opinia nr. 1)
(mesaj trimis de anonim în data de 27.12.2021, 16:28)
Nu este asa, ia si citeste. Este un mecanism similar cu al ivermectinei. Blocheaza proteinele din interiorul celulei infectate in care virusul isi construieste noua capsula virala.... blocheaza acel proces.
1.3. fără titlu (răspuns la opinia nr. 1.2)
(mesaj trimis de anonim în data de 27.12.2021, 16:58)
Ai tu vreo dovada in acest sens, sau te bazezi pe ce scrie Pfizer sau OMS? Ca doar stim cu totii ce "credibile" sunt amandoua!
1.4. fără titlu (răspuns la opinia nr. 1.3)
(mesaj trimis de anonim în data de 27.12.2021, 18:58)
Da, am dovada propriului IQ.
1.5. fără titlu (răspuns la opinia nr. 1.4)
(mesaj trimis de anonim în data de 27.12.2021, 19:26)
Si unul cu IQ-ul 12 poate sa spuna pe buna dreptate, ca are dovada propriului IQ!
1.6. fără titlu (răspuns la opinia nr. 1.5)
(mesaj trimis de anonim în data de 28.12.2021, 05:54)
Avem vreo dovada ca ce spui yu este adevarat?