IULIU STOCKLOSA, PREŞEDINTELE CCIB: "Relaţiile economice cu Macedonia de Nord sunt o prioritate pentru Camera noastră"

M.G.
Companii / 14 iunie 2021

"Relaţiile economice cu Macedonia de Nord sunt o prioritate pentru Camera noastră"

Relaţiile economice ale României cu Macedonia de Nord sunt o prioritate pentru Camera de Comerţ şi Industria a Municipiului Bucureşti (CCIB), a afirmat, astăzi, Iuliu Stocklosa, preşedintele instituţiei, în cadrul deschiderii expoziţiei "Săptămâna produselor din Republica Macedonia de Nord" ce are loc, până la finalul săptămânii, în foaierul Aulei Carol I din Palatul CCIB. Evenimentul este organizat de Camera de Comerţ şi Industrie a Municipiului Bucureşti şi Ambasada Republicii Macedonia de Nord în România şi se adresează în primul rând companiilor interesate să cunoască şi să achiziţioneze produse agro-alimentare din Republica Macedonia de Nord.

Iuliu Stocklosa a afirmat: "Avem o cooperare foarte bună cu ambasadorul Macedoniei de Nord în România (Gabriel Afanasov - n.r.) şi suntem foarte fericiţi să avem astăzi la Bucureşti o delegaţie importantă ce include mai mulţi oficiali şi specialişti. Noi suntem cea mai veche Cameră de Comerţ din România (...), iar relaţiile economice cu Macedonia de Nord sunt o priortate pentru Camera noastră. Consider că ţările din Balcani vor reprezenta, pe viitor, unii dintre cei mai importanţi parteneri comerciali din afara Uniunii Europene (ai României)".

La rândul său, Arjanit Xoxha, ministrul agriculturii, silviculturii şi gospodăririi apelor din Macedonia de Nord, a afirmat că evenimentul de astăzi este primul dintr-un efort mai larg de promovare a produselor agro-alimentare în ţara noastră.

"Acesta este primul astfel de eveniment şi este foarte important pentru noi. (...) Ţara noastră însorită are condiţii favorabile pentru producţia agro-alimentară. Din partea noastră investim în calitate şi pentru a ne creşte prezenţa în pieţele străine, prezenţă care a crescut gradual. Cred că prin intermediul acestui eveniment vom atrage şi mai mult atenţia publică", a spus oficialul macedonean.

În cadrul expoziţiei sunt expuse brânzeturi, produse din carne, miere naturală, vinuri, sucuri naturale, produse conservate din legume, dulciuri etc. Pe toată durata expoziţiei vor avea loc degustări de vinuri, brânzeturi şi alte produse alimentare.

Totodată, Aurel Simion, secretar de stat în Ministerul Agriculturii şi Dezvoltării Rurale, a afirmat că cele două ţări au reuşit să stabilească relaţii de prietenie durabile şi acest eveniment reprezintă un deziderat curent şi viitor de îmbunătăţire a comerţului între cele două ţări.

"În calitate de reprezentant al Ministerului Agriculturii, îmi permit să transmit şi mesajul domnului ministru Nechita Adrian Oros (...) de a colabora împreună pentru a ne dezvolta relaţiile bilaterale în domeniul agriculturii şi pentru a crea un mediu favorabil proiectelor şi programelor pe care cu toţii vrem să le realizăm. Astăzi vom reuşi să consolidăm relaţiile noastre printr-o mai bună cunoaştere care să ducă la o creştere a investiţiilor şi a volumului comerţului cu produse agro-alimentare între ţările noastre. Dorim o intensificare a acestor schimburi şi ne propunem în următorii ani să acţionăm în acest sens", a spus Simion.

Kreshnik Bekteshi, ministrul economiei din Macedonia de Nord, i-a invitat pe oficialii români în ţara sa, împreună cu o delegaţie de investitori români, şi a remarcat relaţia foarte bună între cele două ţări. Stocklosa a răspuns că va promova ideea cu investitori din România şi că speră ca următorul eveniment de acest tip să fie găzduit de Macedonia de Nord pentru produse din România.

Totodată, Gabriel Atanasov, ambasadorul extraordinar şi plenipotenţiar al Republicii Macedonia de Nord în România, a spus că s-a convenit cu CCIB să se realizeze misiuni economice la fiecare trei luni între cele două ţări.

"Avem şi alte discuţii cu Camera de Comerţ din Ploieşti, cu Camera de Comerţ şi Industrie a României (...) avem semnat (un acord) cu Camera de Comerţ din Piteşti şi vom semna unul cu Camera de Comerţ din Constanţa. Deci încercăm să acoperim toată ţara", a spus Atanasov, care a punctat că săptămâna produselor din Macedonia de Nord va fi marcată inclusiv de câteva spectacole la Bucureşti, printre care şi un concert cu public al pianistului macedonean Simon Trpceski, la Sala Radio, în data de 16 iunie.

Opinia Cititorului ( 1 )

  1. mi-e din ce in ce mai simpatica tara asta

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
fngcimm.ro
danescu.ro
raobooks.com
boromir.ro
Mozart
Schlumberger
chocoland.ro
arsc.ro
domeniileostrov.ro
leonidas-universitate.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

23 Dec. 2024
Euro (EUR)Euro4.9759
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7871
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3453
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină6.0070
Gram de aur (XAU)Gram de aur403.2660

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

erfi.ro
Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
petreceriperfecte.ro
novaplus.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb