Titlurile "Oltchim" Râmnicu Vâlcea (OLT) au adus cele mai mari câştiguri investitorilor, în ultima lună, apreciindu-se cu 210,70%, în perioada 2 mai - 2 iunie.
Combinatul chimic "Oltchim" Râmnicu Vâlcea a cumpărat de la OMV Petrom (SNP) active aflate pe platforma rafinăriei "Arpechim" Piteşti, necesare activităţii de petrochimie.
Printre acestea se numără 14 rezervoare de materii prime, rampe de încărcare/descărcare, căi ferate, o staţie de spălare a cisternelor şi terenuri în suprafaţă de 240.000 metri pătraţi, se arată într-un raport al combinatului chimic, transmis, ieri Bursei de Valori Bucureşti (BVB).
"Oltchim" Râmnicu Vâlcea are un capital social de 34.321.138 lei, divizat în acţiuni cu valoare nominală de 0,1 lei/tiltu. Ministerul Economiei deţine 54,80% din acţiunile companiei, în timp ce "Nachbar Services Limited" Nicosia Cyp. are o participaţie de 14%, iar Pcc Se Duisburg Deu de 13%.
Principalii indici bursieri au continuat scăderea în perioada 2 mai - 2 iunie.
Indicele BET-FI, al celor cinci societăţi de investiţii financiare, s-a diminuat cu 10,97%%, în intervalul analizat.
Indicele BET, al celor mai lichide zece companii listate, s-a depreciat cu 7,07, iar indicele BET-XT, indicele primelor 25 de societăţi de la Bursa de Valori Bucureşti, inclusiv SIF-urile, a pierdut 7,39%.
La capitolul fonduri de investiţii, "FDI Star Next" a adus investitorilor ce şi-au plasat economiile în astfel de unităţi de fond câştiguri de 1,17%.
Tradiţionaliştii care au preferat, pe 2 mai, să constituie depozite în euro la "Banca Comercială Carpatica" şi la "ATE Bank" au obţinut randamente uşoare, de 0,29%. Investitorii care s-au hotărât să constituie depozite în lei la bănci nu s-au dovedit inspiraţi, înregistrând pierderi la această categorie de plasament. Aceştia ar fi raportat o scădere a economiilor de 0,51%, dacă ar fi optat pentru "Piraeus Bank".
Cei care au preferat să-şi păstreze banii "la ciorap" au înregistrat pierderi de 1,17%.
Cotaţia aurului a câştigat 3,55% în perioada analizată, BNR afişând un curs de aproximativ 140 lei/gram. În prezent, uncia de aur se tranzacţionează în jurul preţului de 1540 dolari.
• Precizare:
Randamentele plasamentelor analizate la această rubrică sunt raportate la moneda europeană. Randamentele calculate sunt cele mai bune pe fiecare categorie de plasament.
Fondurile de investiţii luate în calcul pentru această analiză se găsesc la pagina 14. Articolul nu reprezintă o sugestie de investiţii.